Avem destui polițiști în cadrul IPJ Arad încât să ne simțim în siguranță? Conducerea Inspectoratului ne liniștește: „ Activitățile pot fi desfășurate în mod corespunzător”

avem destui polițiști în cadrul
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

„Toate structurile de la nivelul I.P.J. Arad sunt subdimensionate, dar conducerea unității cunoaște acest aspect, monitorizează deficitul existent la nivelul fiecărei structuri și se preocupă permanent pentru a găsi cele mai bune soluții în acest sens, iar prin mișcările de personal efectuate să mențină aproximativ același deficit la nivelul fiecărei structuri, iar activitățile să poată fi desfășurate în mod corespunzător.”


Cum fenomenul infracțional este în creștere chiar și-n orașul și județul nostru, incidentele în care numărul de polițiști pare depășit de cel al comitenților de fapte antisociale (vezi cazul recent de la Buteni în care trei polițiști au fost agresați în timpul intervenției), lentoarea cu care se abordează cercetările în dosarele penale sau prezența scăzută a echipajelor pe străzi (în special pe timpul nopții, patrulele aproape că sunt invizibile în municipiu), am încercat să aflăm dacă numărul de polițiști încadrați în IPJ Arad poate reprezenta o problemă, în sensul că, proncentual, este subdimensionat. Din acest motiv am adresat o serie de întrebări în baza Legii 544/2001 cu privire la aceste aspecte. Din răspunsul transmis de IPJ Arad, reiese că, în comparație cu alte județe din țară, stăm relativ bine, cel puțin pe hârtie. Pentru moment. Totuși am extras și o îngrijorare cu proiecție în viitor și care ar trebui să-i îngrijoreze și pe cei care conduc Ministerul de Interne: numărul de cadre (211 polițiști)  care au ieșit din sistem din IPJ Arad este mult mai mare (deși nu pare, 33 de cadre au părăsit sistemul și locurile lor au rămas deocamdată neocupate) decât cel al încadrărilor ( 178 de noi cadre) în perioada de referință 01.01.2020 – 21.08.2023. Dar trebuie luat în calcul și faptul că în următorii ani numărul de cadre noi va fi tot mai scăzut, din moment ce școlile de poliție au din ce în ce mai puțini candidați. Acest an, de exemplu, a fost cel mai negru an din istoria învățământului vocațional specific Ministerului Afacerilor Interne: 0,73 candidați pe un loc.

Cele 3 Școli de poliție susținând proba scrisă cu 1.379 candidati pe 1.880 de locuri:

  • 1.002, la  Școala de agenți de poliție Câmpina,  pe 1.340 locuri  
  • 144, pe 240 locuri, la Școala de agenți PFR Oradea
  • 233, pe 300 locuri, la Școala de agenți de poliție Cluj-Napoca

Chiar dacă prezentul e acceptabil cel puțin din punct de vedere numeric, viitorul se-ntrevede sumbru.

Societatea, cetățenii și statul au nevoie de instituții polițienești solide, credibile și puternice. Iar acest fapt nu se poate realiza doar cu achiziții tehnice dubioase, de miliarde de euro, cu schimbare de miniștri ( în 33 de ani s-au perindat 28 de miniștri la conducerea MAI) și cu decizii exclusiv politice menite să uite de cea mai iportantă dintre investiții: cea în cadre bine pregătite și motivate financiar. Pentru că, în ultimii ani, toate modificările legislative haotice și discriminatorii au generat o lipsă de predictibilitate în sistemul carierei profesionale, în salarizare și în sistemul de pensionare.

Mai mult, dacă există o cauză principală a dezastrului din structurile polițienești și care le-a transformat din structuri de forță într-un clovn de serviciu, cu siguranță aceasta este una politică. Pentru că sistemul a-nceput să pută de sus în jos, adică de la chiar conducerea ministerului ( nu puține sunt cazurile de miniștri de interne care au plecat din funcții din cauza unor scandaluri, unii dintre ei fiind cercetați și chiar condamnați penal). Or, dacă asemenea anonimi neprofesioniști, incompetenți, oameni fără nicio legătură cu activitatea ministerului de interne au ajuns să joace la cacealma politică siguranța noastră a cetățeanului, nu are rost să ne uimească lipsa de autoritate în societate a polițistului. Pentru că deciziile haotice și lipsite de viziune ale acelor anonimi pe care partidul (oricare ar fi partidul) i-a pus în fruntea ministerului au slăbit până la dezintegrare autoritatea polițiștilor în relația cu cetățenii, ceea ce nu poate fi decât îngrijorător.


Revenind la situația actuală din IPJ Arad, conform răspunsului primit, încă avem polițiști… Dacă doar avem impresia că sunt puțini, înseamnă că unii ar trebui struniți mai eficient să-și facă treaba astfel încât să le simtă și cetățeanul de bună-credință prezența și implicarea:

Întrebarea nr.1: Numărul total al angajaților, la data  răspunsului pe care-l formulați, din cadrul IPJ Arad defalcat astfel: Personal contractual sau cadre cu atribuții strict pentru TESSA/ administrativ; Numărul cadrelor cu atribuții operative; Numărul de polițiști pentru fiecare Secție de poliție din județ (orașe/comune) și pentru cele din municipiu.

Răspuns IPJ Arad: 1. Procentual, personalul încadrat la I.P.J. Arad se prezintă astfel:
– personal contractual – 4%
– polițiști care fac parte din structurile suport – 9 %
– polițiști operativi – 87%


Întrebarea nr.2: Cu raportare la numărul de locuitori, care este numărul actual de polițiști/ număr de locuitori și care ar fi numărul necesar de polițiști, la modul ideal, astfel încât activitatea acestora să nu fie supradimensionată.

Răspuns IPJ Arad: 2. Stabilirea necesarului de posturi, pe tipuri de activități și categorii de personal, precum și a tipurilor de funcții și structuri la care acestea pot fi prevăzute, se realizează în conformitate cu prevederile Ordinului M.AI. S/107/2013, ordin care face parte din categoria documentelor clasificate, prin urmare informațiile solicitate nu intră în categoria informațiilor de interes public.


Întrebarea nr.3: Ce procent din schema de personal din cadrul IPJ Arad este ocupată în prezent, adică la ce capacitate funcționează în prezent IPJ Arad.

Răspuns IPJ Arad: 3. Procentul de încadrare la nivelul I.P.J. Arad este, în prezent, de 81,52%.


Întrebările nr.2, 4 și 5: 2. Cu raportare la numărul de locuitori, care este numărul actual de polițiști/ număr de locuitori și care ar fi numărul necesar de polițiști, la modul ideal, astfel încât activitatea acestora să nu fie supradimensionată./  4. Care sunt zonele din județ în care există probleme funcționale din cauza lipsei de personal și 5. Dacă există probleme funcționale pe raza municipiului din cauza lipsei de personal și în cadrul căror secții/ servicii/ birouri/ structuri.

Răspuns IPJ Arad:  4. Pentru punctele 2, 4 și 5: Aceste informații implică desfășurarea de activități de prelucrare a anumitor date, iar Legea nr.544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, stabilește obligația autorităților/instituțiilor publice de a pune la dispoziție informațiile existente, în materialitatea lor și nu aceea de a prelucra anumite date pentru a obține ca produs final informațiile în forma solicitată. În acest sens, în Decizia Curții de Apel București nr. 2495/2009 s-a reținut faptul că „Legea 544 /2001 nu impune niciunei instituții să prelucreze informațiile deținute pentru a furniza celor interesați un fel de statistici a la carte ci se referă doar la furnizarea informațiilor în forma în care sunt deținute de instituție. Interpretarea contrară ar face ca activitatea de furnizare de informații să devină mult prea împovărătoare pentru instituția publică, fără nicio justificare în scopul pentru care a fost reglementat liberul acces al cetățenilor la informațiile de interes public întrucât s-ar ajunge ca orice persoană să poată solicita instituțiilor publice efectuarea de studii mai mult sau mai puțin complexe cu privire la informațiile pe care acestea le dețin într-o formă brută”.

Totodată, vă comunicăm faptul că, având în vedere prevederile Ordinului M.AI. S/107/2013, toate structurile de la nivelul I.P.J. Arad sunt subdimensionate, dar conducerea unității cunoaște acest aspect, monitorizează deficitul existent la nivelul fiecărei structuri și se preocupă permanent pentru a găsi cele mai bune soluții în acest sens, iar prin mișcările de personal efectuate să mențină aproximativ același deficit la nivelul fiecărei structuri, iar activitățile să poată fi desfășurate în mod corespunzător.


Întrebarea nr.6: Care este numărul de polițiști care au ieșit din sistem din cadrul IPJ Arad în perioada 1 ianuarie 2020-21 august 2023 fie prin pensionare, fie prin demisie sau alte motive.

Răspuns IPJ Arad: 5. În perioada 01.01.2020 – 21.08.2023 au încetat raporturile de serviciu 211 polițiști.


Întrebarea nr.7: Care este numărul de polițiști care au intrat în sistem în perioada 01 ianuarie 2020- 21 august 2023 și funcționează în cadrul IPJ Arad.

Răspuns IPJ Arad: 6. În perioada 01.01.2020 – 21.08.2023 au fost încadrați 178 polițiști.


Întrebarea nr.8: Care este numărul actual de polițiști / procentual, care este gradul de ocupare al funcțiilor din cadrul: Serviciului de Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalității economice, Serviciului investigații criminale, Serviciului Criminalistic.

Răspuns IPJ Arad:  7. Gradul de ocupare al funcțiilor de polițist pentru structurile la care faceți referire este următorul:

  • în cadrul Serviciului Ordine Publică – 81%;
  • în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – 84%;
  • în cadrul Serviciului Investgații Criminale – 87%;
  • în cadrul Serviciului Criminalistic – 80%.

 

 

Categorie: Investigații
Etichete: IPJ Arad, politisti
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
[ACTUALIZARE 2] Notarul Adrian Vlai, familia Colțeu și Ocolul Silvic Privat Nadăș au fost achitați de instanță în dosarul privind infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, respectiv instigare la abuz în serviciu și tăinuire
Articolul următor
INGERINȚE GRAVE ale POLITICULUI în BISERICĂ! Noghiu Bogdan – petarda puturoasă aruncată de mafia Falcă-Cionca în Arhiepiscopia Aradului

3 comentarii. Leave new

  • De ce intrebati de gradul de ocupare la Serviciul de Ordine publica? Cand politistii care sunt in strada fac parte din Biroul de Ordine Publica. De ce nu intrebati care este gradul de ocupare la Biroul de Ordine Publica? Sau mai bine zis, compartimentul de siguranta publica si patrulare. Vi se pare ca pe raza municipiului Arad, 3 patrule sunt destule? Cine sa vina in sistem cand un politist debutant incaseaza 3600 lei? De ce serviciile suport au schema plina, sau peste 92%, iar compartimentul de siguranta publica este decimat prin numeroasele mutari aprobate catre aceste servicii suport. Nu sunt oameni suficienti pe strada, iar pentru a masca aceasta lipsa de personal, cei de la Ordine Publica sunt chemati din timpul liber pentru o gramada de activitati pentru a arata ce manager bun e sefu ala din varful politiei aradene. Cand vine vorba de preferatii lui, aproba orice raport sa li se umple serviciile, iar locurile cu adevarat importante din strada sunt decimate. Sa vina stoicanescu sa faca cateva ture de patrulare, sa vada cum e cu adevarat sa nu ai suficienti oameni sa asiguri interventia la toate evenimentele. Dar el nu coboara din varful piramidei, ca oricum,indiferent ce probleme au oamenii, tot cum vrea el face. Vorba aia, daca bucurestiu spune ceva, toata lumea pe burta, ca stoicanescu sa iasa bine si sa ajunga chestor. Stimabile domn Stoicanescu, coboara capu din nori daca vrei sa vezi cu adevarat realitatea si asculta de oamenii pe care ii consideri mici, ca altfel s-ar putea cu toata lipsa de personal, sa te trezesti cu o mica revolta, concedii medicale etc si sa mergi chiar tu sa asiguri evenimentele. In final, cel mai prost manager pe care l-a avut politia din arad din ultimii ani

    Răspunde
  • Mai usor cu pensionarea la o varsta sub 50 de ani si o sa vedeti ca-i gata deficitul, va fi cu excedent, ce ziceti?!

    Răspunde
  • Domnilor, Poliția Arad, atât cei de la MAI, cât și Poliția Locală, sunt niște marionete, a ceia ce s-ar cere defapt unui organ al Poliției! Nu stiu, în Țară, dar la Arad, este sub conducerea , fostului, FALCĂ, cât și a acoliților, (Bibi) . Un oraș distrus,de niște,,MĂGARI „cu M , mare!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Revolut
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Au început înscrierile la cursurile de surori de Cruce Roșie

0
Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad începe înscrerile pentru școlarizare Surori de Cruce Roșie, prin curs cu durata de un an. Cursurile se desfășoară pe module, cu predare teoretică și practică. În acest an, cursurile se vor desfășura în perioada noiembrie 2026-iunie 2027, absolventele primind diploma ce le atestaă calificarea ca surori Cruce Roșie, cu noțiuni în domeniul îngrijirii bolnavului și acordare prim ajutor. Condiții de înscriere: persoane absolvente minim gimnaziu, doritoare de însușirea noțiunilor de îngrijire bolnav. Diploma este recunoscută în străinătate, la îngrijirea bolnavilor la domiciliu, dar și in azilele din Arad ca și pregătire infirmiere. Filiala județeană…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

Procurorul Geanâm Florentin-Ramon, încă un mandat de 3 ani la conducerea DIICOT Arad

0
Procurorul Geanâm Florentin-Ramon a fost reînvestit în funcția de procuror șef al structurii DIICOT Arad, pentru un mandat de încă 3 ani. Hotărârea a fost luată, în unanimitate, de Secția pentru procurori a CSM, marți 13 octombrie. Acesta a fost reînvestit în funcție începând cu data de 14 octombrie 2026, în urma interviului pe care l-a susținut marți și prezentarea poiectului de management. În perioada  ianuarie 2022 -aprilie 2023 Geanâm Florentin-Ramon a fost procuror șef al DIICOT Arad prin delegare. În perioada aprilie 2023- aprilie 2026, a fost învestit la conducere pentru un mandat de 3 ani, în urma interviului…

VIDEO Tânăr prins la Nădlac, într-un autocar, cu peste 7 kilograme de canabis aduse din Spania

0
Bărbatul de 21 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Arad după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în timp ce introducea în țară peste 7 kilograme de canabis. Drogurile, destinate comercializării, au fost descoperite în seara de 12 octombrie 2026, bărbatul fiind pasager al unui autocar care circula pe ruta Spania – România. Acesta a fost reținut și ulterior arestat preventiv de Tribunalul Arad, sub acuzația de trafic intern și internațional de droguri de risc.  „Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii de frontieră din cadrul  Inspectoratului Teritorial…

NOBEL 2026 | PACE | Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”

0
Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2026 a fost acordat unei persoane care, cu un curaj și o integritate excepționale, a deschis calea către o ordine juridică globală mai cuprinzătoare. Laureata din acest an a jucat un rol esențial în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului. Comitetul Nobel din Norvegia a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026 lui Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”. Angajamentul lui Navi Pillay față de principiile juridice universale și busola sa morală fermă sunt constante…

NOBEL 2026 | LITERATURĂ | Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson – pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”

0
Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson a fost desemnată laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2026, potrivit anunțului făcut joi de Academia Suedeză. Distincția i-a fost acordată pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”, care a reușit să creeze forme noi de expresie literară printr-un dialog permanent cu tradiția clasică. Născută la Toronto în 1950, Anne Carson este recunoscută pe plan internațional pentru activitatea sa de poetă, cercetătoare a culturii clasice și traducătoare din greaca veche. De-a lungul carierei a combinat literatura, filologia și studiile clasice, devenind una dintre cele mai originale voci ale literaturii contemporane. Academia Suedeză a subliniat că…

VIDEO Campanie gratuită de screening pentru cancerul de sân, la Arad | Centrul MamoCare dă startul testărilor din 12 octombrie

0
Joi, 8 octombrie, ora 14:00, în Sala Senatului a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a avut loc o conferință de presă dedicată Centrului de testare MamoCare și importanței prevenției și depistării cancerului de sân. La conferința de presă au participat, în calitate de partenere în cadrul acestei campanii preventive: Deputat PNL Arad Geanina Pistru – Membru în Comisia de Sănătate și Familie Prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci – Medic primar hematolog & Rectorul UVVG Dr. Ramona Cristina Putin – Medic Primar Radiologie și Imagistică Medicală Au fost prezentate informații despre rolul Centrului MamoCare, direcțiile de dezvoltare…

Actualizare 1 DREPT LA REPLICĂ al președintei PNL Felnac, Andreea Emilia Bocșe, în scandalul vizând funcția de director al școlii

2 comentarii
ACTUALIZARE, 08 octombrie |  DREPT LA REPLICĂ   „Subsemnata, Andreea Emilia Bocșe, președinta PNL Felnac, solicit publicarea prezentului drept la replică în legătură cu articolul intitulat „Ghid: Cum devii directoare de școală dacă ești din PNL?”, publicat de Critic Arad. Consider necesar să clarific o serie de informații prezentate în articol, care sunt inexacte și creează o imagine eronată asupra situației. NU am solicitat funcția de director al școlii. Întrucât contractul  de management educațional  al actualei doamne director, obținut în urma concursului, urma să înceteze de drept la data de 6 octombrie, în situația creată de vacantarea postului ,  am…
Articolul următor [ACTUALIZARE 2] O a treia victimă a accidentului de la Horia a decedat la spital Apasă aici pentru a citi
Secret Link