Conservatoare din fire, Bianca Drăguș nu a colindat în cariera sa de baschetbalistă pe la multe cluburi, dovedind că este arădeancă și că iubește Aradul, iar echipa a răsplătit acest lucru, oferindu-i cu generozitate banderola de căpitan de echipă până la final de carieră. Avea personalitate în vestiar deși o caracteriza mult modestia.
ABC-ul baschetbalistic l-a învățat de la 10 ani, când a fost selectată din școală de profesoara Aniko Șimăndan. A debutat la gruparea galben-albastră pe când avea 17 ani, sub comanda lui Emerich Davidhazy. Echipa a încheiat însă sezonul cu profesorul Traian Constantin pe bancă, obținând titlul de campioană națională. „Au fost multe momente frumoase în cariera mea, dar cel mai emoționant a fost în sezonul 1993-94, când am câștigat primul titlu cu BC Arad”, își amintește Bianca. A fost primul sezon în care jucătoarea a purtat tricoul cu numărul 12, iar din următorul sezon și până la finalul carierei nu s-a mai despărțit de tricoul cu numărul 14, număr intrat în legenda baschetului arădean.
De la acel debut și până la final de carieră a adunat 10 titluri naționale pentru doar două echipe, Arad și Târgoviște, performanță neatinsă de multe baschetbaliste din țară. Mai are în palmares numeroase cupe ale României precum și trofeul internațional CVL. A dominat baschetul feminin românesc cu BC ICIM Arad în perioada 1998- 2001, când a luat patru titluri consecutive fapt ce a atras și convocarea la lotul național sub comanda lui George Mandache, cel care o antrena și la echipa de club.
„Nu eram genul de jucătoare care să schimb des echipa, mă adaptam mai greu în locuri noi, totuși am avut trei sezoane frumoase la Târgoviște” spune Bianca, care a câștigat trei titluri cu echipa din orașul amintit, în perioada 2003-2005. Revenită la Arad, Bianca a fost declarată jucătoarea anului de către FRB în sezonul 2005 -2006, făcând parte din echipa campionatului alături de arădencele Părău, Broșovszky, Ildiko Nagy.
În cariera sa a avut un scurt episod în Israel, după care, în 2006, a revenit la Arad și a câștigat campionatul în sezonul imediat următor, iar în sezoanele ce au urmat a pus umărul la reconstrucția echipei în jurul său.
Ridica sala în picioare când aruncările sale de 3 puncte făceau diferența pe tabela de scor. „Nu mă antrenam în mod special la aruncări de trei puncte, la fel făceam și la libere sau aruncări de două puncte. Îmi aduc aminte și acum cu plăcere de acele vremuri și de publicul care umplea sala sporturilor Victoria”, spune Bianca.
Din sezonul 2006 și până și-a încheiat cariera de jucătoare, în 2014, Bianca a evoluat la Arad pentru BC ICIM, ocupând și funcția de antrenor secund și a trecut, în multe rânduri, peste problemele cu umărul, revenind mereu în teren. „Nu sunt o jucătoare superstițioasă înainte de meci sau după, dar țin mult la numărul 14, numărul meu norocos. Când am debutat, la ICIM, acest număr era purtat de Cristina Draica, dar apoi a ajuns la mine și la mine a rămas”, a accentuat fosta jucătoare.
În timpul liber preferă plimbările cu bicicleta sau pe jos, iar când este acasă preferă canalele de sport. Nu de puține ori a fost la meciurile echipei UTA. Nu are o anumită preferință culinară, nici măcar când vine vorba de o prăjitură, însă înghețata este un desert de nerefuzat. Ca planuri de viitor, mai repede s-ar vedea având o activitate în jurul sportului cu mingea la coș decât în spatele unui birou ca manager de firmă. Tot baschetului îi datorează și întâlnirea cu cel care îi va deveni soț, Marcel, care este actualul manager al echipei galben -albastre.
