În general, deținuții din penitenciarele românești – mai ales cei încarcerați „pe bună dreptate”, ca urmare a faptelor recunoscute chiar de ei înșiși (cum sunt majoritatea – „nevinovații” neinteresându-ne în acest articol) – nu se plâng de condițiile din spatele gratiilor. Își fac pedeapsa cuminți (mă rog… cât poți fi de cuminte în atare situație), evitând în primul rând rapoartele, conflictele (mai ales pe cele cu personalul angajat), chiar încercând să se reeduce (cum stipulează toate legile venite „din afară” și ordinele / recomandările / circularele interne) astfel încât să iasă cât mai repede din pușcărie, după ce trec prin comisii de liberare condiționată aspre în judecata lor… imposibil de „fentat” sau „șpăguit”.
Tot la modul general-principial vorbind, nu suntem genul de publicație care, „de dragul traficului”, popularizăm problemele deținuților;
considerăm că, odată intrați în pușcărie, sunt, cel puțin pe perioada executării pedepsei, non-subiecte: nu dăm într-un om deja căzut în cea mai adâncă dintre gropile societății, dar nici nu-l protejăm mediatic – indiferent pe ce cale alege să se vaite (decât în cazul în care mesajul său este valabil pentru ÎNTREAGA SOCIETATE).
Însă ceea ce se petrece acum – mai cu seamă de la învestirea în funcție a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (15.04.2021), comisar de poliție penitenciară dr. Dan HALCHIN încoace – transcende principiile noastre (și ale oricui!)
Pe Dan Halchin îl cunoaștem destul de bine: a fost, vreme de două mandate, director al Penitenciarului Arad (2006-2010 și 2017-2021) și am avut numai probleme cu el – chiar un proces cu conducerea Penitenciarului (de maximă siguranță) Arad, după ce am dezvăluit cum fac trafic de telefoane mobile chiar angajații săi, confiscându-le de la unii și vânzându-le „înapoi” altora dintre deținuți.
Conform dezvăluirilor unor surse din interiorul Penitenciarelor Arad și Timișoara, „de când e șeful tuturor penitenciarelor românești, parcă toți angajații i-au adoptat sistemul de gândire: s-a instaurat un sistem de teroare care mai degrabă îi înrăiește pe deținuți decât îi sperie, darămite să-i reeduce! Parcă ar face tot posibilul să îi elimine fizic sau să-i termine psihic – astfel încât, odată eliberați, nici nu te miri că recidivează, comițând atrocități fie din răzbunare pe societate, fie că ies direct nebuni!”
Cazul Oprescu – un semnal de alarmă dat de vechii noștri prieteni din Grecia, după ce au constatat că acesta nu bate câmpii când invocă „condițiile inumane din penitenciarele românești”
Probabil cunoașteți faptul că „judecătorii de la Curtea de Apel din Atena au decis ca Sorin Oprescu să nu fie extrădat în România. Oprescu se află în libertate după ce a plătit o cauţiune de 5.000 de euro în Grecia. Judecătorii eleni au considerat că fostul primar nu ar beneficia de condiţii decente în închisorile din România dacă ar fi extrădat şi nu se va putea trata pentru bolile de care suferă (AGERPRES)”
Ei bine, să mergeți până acolo încât să vă imaginați că „Oprescu i-a mituit pe greci ca să-l țină în casa sa din Atena” – la acest nivel nici măcar nu se pune problema! – nici că „Grecii nu ne suportă, de aceea refuză extrădarea” – toată lumea cred că a fost în Grecia, măcar într-o vacanță, și n-am auzit ca românii să fie discriminați ori incriminați… pentru că sunt români! Decizia autorităților elene a venit după o anchetă efectuată de specialiști lor din sistem… în condițiile în care nici penitenciarele grecești nu sunt niște „paradisuri”!
Iată, pe scurt, despre ce condiții și despre ce fel de „reeducare” discutăm (informații din interior)
Suferind de o boală incurabilă, „NOVOCOVICI ANGHEL, secția 6, camera 3, Penitenciarul Timișoara, a fost lăsat să moară. Au dat declarații în acest sens toți din camera respectivă. Nu s-au luat masuri… au mușamalizat.”– acesta fiind doar unul dintre cele mai recente cazuri de… omor prin ignorare petrecute la „Popa Șapcă”.
„Doar marțea te poți prezenta la cabinetul medical, indiferent de ce dureri acuzi. Neavând medicamente, cu excepția aspirinei, paracetamolului și antinevralgicului, medicii de penitenciar (adică „ăla unu”… că pentru atâta au buget!) îți eliberează rețeta pentru care trebuie să faci cerere să ți se aprobe ca să o poți cumpăra după marțea respectivă; apoi aștepți până lunea următoare ca să dai cererea, după care aștepți încă o săptămână să se aprobe cererea, după care aștepți să îți aducă medicamentele un aparținător… Asta înseamnă că până ajung medicamentele, ori trece boala de una singură, ori mori. Concluzia: se încalcă dreptul consituțional la sănătate. Și nu vorbim de o banala răceală: sunt oameni cu afecțiuni cronice, cancer, dureri de dinți insuportabile etc.”
Sfidarea celor mai elementare prevederi a Declarației Universale a Drepturilor Omului merge până la umilirea totală: „Ușile de la WC-uri nu se pot închide din cauza spațiului îngust. Practic ești nevoit să stai cu ușa deschisă când îți faci nevoile, într-o celulă în care sunt asfixiați 4 oameni.”
„Refuzul muncii implică transferul la un alt penitenciar din țară – deși Regulamentul nu specifică obligativitatea de a presta munca pe perioada detenției. Munca este opțională și compensată prin bani, zile câștig, pachet, vizite etc. – dar nu obligatorie. Penitenciarul din Timișoara este un lagăr de muncă forțată pentru deținuți.”
„Ploșnițele sunt la ele acasă. Toți deținuții au cicatrici de la mușcăturile acestor insecte”
Pentru combaterea ploșnițelor și a altor insecte periculoase nu s-a făcut niciodată nimic… nu s-a luat nicio măsură, nu a fost prevăzut în niciun buget nici cea mai mică sumă – deși supuși riscurilor sunt inclusiv cei din personalul angajat… care le duc acasă!
„Popa Șapcă” e, la cel mai propriu mod, o ploșnițărie… sunt peste tot. În Penitenciarul Arad nu sunt chiar peste tot (pentru că e mai nou construit) – dar, conform unei surse oficiale căreia preferăm să-i protejăm identitatea, „ploșnițe în penitenciar au fost, sunt și vor fi întotdeauna… fac parte din decor. În Arad nu sunt pe toate secțiile, dar sunt în anumite zone și e foarte greu de scăpat de ele! Nu ni se dă buget pentru dezinsecție… nu cred că s-a dat vreodată” – ne spune un om care lucrează de zeci de ani în sistem.
Păi și atunci de ce în nicio sentință nu este prevăzută „pedeapsa la un mediu cu păduchi și ploșnițe, cu bătaie și degradare umană” – nu așa ar fi corect?!
„Chioșcurile de cumpărături sunt un coșmar financiar”
Știe toată lumea „ale cui sunt” – o firmă cu sediul în Brăila – de pe unde-i Halchin – controlează toate chioșcurile de cumpărături din penitenciare. Prețurile sunt comparabile cu ale unui cazinou din Monte Carlo… cu marfa de contrabandă: ori 3 față de cât costă afară, iar cu cât produsul e mai cumpărat, cu atâta se scumpește „cu tupeu… n-are nimeni ce să le facă” (ciocolata, cola și țigările în special). „Restricționând cumpărarea a maxim 3 pachete de țigări/zi (deși nu există nicio notă internă în acest sens), deținuții sunt nevoiți să meargă zilnic la magazin. Se formează cozi la care stai zeci de minute (probabil asta înseamnă reeducare în concepția lor)” – conform surselor noastre.
„Nu au voie să își împrumute nimic, în caz contrar… vestitul raport. Raport ce înseamnă circa 1 an de amânare la comisie!… De aceea marea majoritate execută pedeapsa la termen (fără liberare condiționată).” – și ăsta e un mare motiv pentru care, după ce ies, o comit din nou: cum să te întorci reeducat dintr-o asemenea cloacă?!
Uite ce scrie pe stâlpul pe lângă care orice deținut din Penitenciarul Arad trece aproape zilnic:
De ce scrie asta dacă nu se respectă niciun cuvânt din cele perevăzute în Declarația Universală a Drepturilor Omului, char la articolul 1?! Ca să facă mișto de ei… alt răspuns logic n-avem.
Bine că se respectă „dreptul la ȘORICIOAICĂ”!
Dacă aveți cunoștințe, interesați-vă și voi; dacă credeți că fabulăm, documentați-vă: penitenciarele – mai ales cele din Vestul țării și din București sunt pline de droguri sintetice – în special, THC sintetic – poreclit „șoricioaică” nu degeaba.
Șoricioaica ajunge la deținuți prin „scrisori” – cele mai multe înmânate de polițiștii de penitenciar direct dealerilor dinăuntru (nu fără „taxa necesară”). THC-ul lichid e imprimat pe hârtie, ca și LSD-ul, e foarte greu de detectat (nu există tester pentru așa ceva), și se vinde la centimetru pătrat. Un asemenea „timbru” costă 100 de euro, se împarte în patru doze, iar o doză te transformă în… șobolan. Pe un om care nu a mai luat niciodată așa ceva îl poate distruge instantaneu. Până și cei mai înverșunați consumatori sunt „lipiți de pat” sau „înfipți în pereți” după o singură porție, vreme de vreo jumătate de zi cel puțin. Cică „trece timpul mai repede”…
Și în Penitenciarul Arad, și la Timișoara, și la Oradea, s-au operat percheziții ale DIICOT ca urmare a unor denunțuri din interior. Nu s-a găsit, niciodată, nimic. După percheziții n-a durat nicio zi până ce „traficul a revenit la normal”. Ce naiba e normal în acest sistem?!
Citiți acest document – conform TUTUROR LEGILOR / PREVEDERILOR / RECOMANDĂRLOR elaborate la nivel internațional și la care România a aderat, asta ar trebui să se respecte!
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI Ghid privind jurisprudența derivată din Convenția europeană a drepturilor omului; Drepturile persoanelor private de libertate Actualizat la 31 august 2021, prezentul ghid a fost întocmit de Grefă și nu obligă Curtea. Ghid privind jurisprudența derivată din Convenție – Drepturile persoanelor private de libertate:
Guide Prisoners Rights RON by www.criticarad.ro.
…și să mai avem în vedere că România pierde TOATE PROCESELE INTENTATE DE DEȚINUȚI la CEDO privitoare la condițiile de detenție din penitenciarele din țară.
Dacă ați înțeles acest articol, ați înțelege și de ce le pierde!
Și cel puțin de „dragul comparației”, vizualizați acest documentar despre sistemul penitenciar din Norvegia…
nu că ne-am compara noi cu Norvegia la vreun capitol… deși, dat fiind faptul că facem parte din aceeași familie europeană, acesta ar trebui să fie MODELUL (PENTRU S.U.A., de exemplu, A DEVENIT!)… nu pușcăriile sud-americane, asiatice sau rusești, ale căror „metode” par să fie preferatele d-lui dr. Dan Halchin:
