[CARTEA SĂPTĂMÂNII] Ana Blandiana: „Se face liniște în mine”

ana blandiana
Distribuie:

Zădărnicia, nimicul, deșertăciunea, singurătatea, resimțirea fragilității și a vulnerabilității sunt reperele lirismului auster cu care ne-a obișnuit Ana Blandiana, acum într-un nou volum de versuri apărut la Humanitas și intitulat Se face liniște în mine. De data aceasta, verbul calm și discursul netulburat și sceptic au drept simbol retragerea în tăcere, după cum și titlul o sugerează. Volumul conține multe elemente ale spaimei existențiale, deduse din reaua alcătuire a lumii, în propoziții calme și cuvinte simple care apoi reverberează tulburând apele spiritului, întunecând vederea și provocând convulsii la nivelul limbajului. În știința poemului Anei Blandiana și a concepției sceptice despre lume intră și acest principiu al inutilității cunoașterii prin rațiune. De unde și nevoia de a găsi și alte căi de atac, ascunse în irațional și sensibilitate. Frica, îndoiala și durerea alternează cu starea de fericire. E, de fapt, bucuria de a înțelege spectacolul lumii și de a găsi sensuri acolo unde nimeni nu s-ar fi așteptat. Toate aceste motive ale poeziei senectuții încheagă viziunea retragerii ființei din spectacolul vieții în asceză. 

Ana Blandiana (numele literar al Otiliei-Valeria Coman, căsătorită Rusan și născută la Timișoara, epicentrul revoluției din 1989) rămâne, dincolo de aceste exerciții, poeta libertății, a solidarității și a rezistenței românești în societatea post-totalitară, iar din acest motiv, deloc întâmplător, ea a fost distinsă la finalul anului trecut cu Premiul Prințesa de Asturias pentru Litere, în cadrul unei ceremonii prezidate de Familia Regală a Spaniei, la Teatrul Campoamor din Oviedo. Candidatura sa a fost înaintată de Ricardo Rivero Ortega, fost rector al Universității din Salamanca, și a beneficiat de o caldă scrisoare de recomandare din partea acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române. Ca să înțelegem importanța evenimentului, printre personalitățile care au mai primit acest premiu se află: Meryl Streep, Susan Sontag, Nelson Mandela, Vaclav Havel, Margaret Atwood, Doris Lessing, Günter Grass, George Steiner, Claudio Magris, Tzvetan Todorov, Martin Scorsese, Leonard Cohen, Stephen Hawking.


Din când în când

Din când în când se face linişte în mine

ca şi cum istoria s-ar fi oprit.

E ca o lumină imensă

pe o câmpie fără sfârşit,

un amestec de bucurie şi spaimă

ca în fața lui Dumnezeu.

Știu că ține doar o secundă, dar simt

că aşa ar putea fi mereu,

dacă aş avea destulă putere să plec convinsă că vin înapoi,

cum pleacă păsările

în fiecare toamnă

spre viața lor de apoi.


Ca două oglinzi

Ce odihnitoare lunecare pe nervurile frunzei

după reguli de circulație eterne,

fără spaima vreunui accident

în singurătatea care se-aşterne

în cel mai întins şi fără prihană

dintre imperii,

unde trăiesc fericite şi nestrăine-ntre ele

popoarele verii.

Nestrăină nici eu de tot ce uit

şi mi-e dor

înaintez prin clorofilă uşor

ca printr-un păcat

din care se zămisleşte

atât de odihnitoare uitarea

trecutului neterminat.

Uitarea şi-aducerea-minte

topite-mpreună

în verdele de la capătul firii,

atât de zadarnic neîmpăcate,

ca două oglinzi puse față în față ca să nu vadă nimic,

cum stau în fața altarului mirii.


Totul este miracol

Asemenea universului

care s-a născut singur

fără să ştie din ce,

miracolul este fără început,

închegat din miliarde de miracole mai mici,

părți ale unor miracole mai mari.

Totul este miracol.

Această credință a celor ce au reuşit să înțeleagă smeriți structura materiei

este la fel de profundă

ca cea a țărăncilor bătrâne

care sărută icoanele,

atât de profundă, încât

nu mai simte nevoia să deseneze aureole şi bărbi

după chipul şi asemănarea Misterului-Tată.


Două tuneluri

Sub ochii mei de când mă ştiu

timpul nu e în stare

să se hotărască

în ce direcție va curge –

se rostogoleşte când înainte, când înapoi,

spre un capăt sau altul,

la fel de necunoscute amândouă,

la fel de imposibil de imaginat:

două tuneluri branşate la viață

înainte de început

şi după sfârşit,

fără să ştiu dacă

sfârşitul şi începutul

sunt legate

pe cealaltă parte

între ele.


Jumătate nu, jumătate da

Topirea lumânării nu stinge

amintirea celor văzute

pe când lumina,

trecutul rămâne,

rostogolit ca o minge,

între păcat și virtute,

și tot el stăpân e:

jumătate nu, jumătate da.

 

Zadarnic caut altă feștilă

speriată în grabă s-aprind.

Trecutul rămâne trecut,

zadarnic de mine mi-e milă.

Între tavan și podea

din flacără umbre se-ntind

și-mi cer amintirea-mprumut:

jumătate nu, jumătate da.


Citește și:


 

Categorie: Cultură, Politice
Etichete: Ana Blandiana, CARTEA SĂPTĂMÂNII, poeta libertății
Distribuie:
Articolul anterior
Din nou și din nou, despre MIHAI EMINESCU și ARADUL
Articolul următor
Lansare dublă de carte a arădeanului Andrei Țigănaș, la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie