Călin Vlasie este poet, eseist, prozator, publicist și editor. A debutat în revista „Argeș”, seria Gheorghe Tomozei, în 1970. A participat la fondarea, în 1977, a „Cenaclului de Luni” condus de criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu. Colaborează cu poezie, eseuri și articole la principalele reviste de cultură din țară. A fost lector universitar la Facultatea de Jurnalism a Universității din Pitești, activitate de cercetare științifică în psihopedagogia deficiențelor mentale (1978-1980). A înființat Cenaclul literar online QPOEM în 11 septembrie 2015. În 2005 a înființat și a condus Filiala Pitești a Uniunii Scriitorilor din România (2005-2007). În 2006 a înființat și a dezvoltat Tipografia Graficprint a Editurii Paralela 45. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990, membru P. E. N. Club România din 2015. A fost membru fondator și vicepreședinte (din 1998) al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România – ASPRO. Vicepreședinte al Uniunii Editorilor din Romania (2010). Președinte al Fundației pentru Științe și Arte Paralela 45. În 2008 i s-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria A – Literatură.
La editura Rocart (pe care o patronează în prezent) publică în intervalul 2023-2024 trilogia VIRTUAL: Cartea 1: Konectat, Cartea 2: Generator, Cartea 3: Suprem, un triptic în care cititorul descoperă treptat, volum cu volum, poem cu poem, filigranul imaginației cibernetice, atât de răspândită în poezia social media a zilelor noastre, încât a devenit aproape un (sub)gen literar. Poet al scenariilor psihice virtuale, Călin Vlasie este dublat de un editor incisiv şi pragmatic, pe care Nicolae Manolescu, în Istoria critică a literaturii române, îl descrie astfel: „Călin Vlasie este un poet lucid, de o cerebralitate nu o dată cam uscată, lucrând îndelung asupra versurilor, concentrând, fixând, accentuând. Dintr-o frică secretă de diluţie şi de entropie, el epurează poemul până la a obţine forma geometrică perfectă.”
Poezia lui este una atipică fiindcă e cerebrală, aseptică și utopică (ori distopică, după caz), la granița dintre uman și post-uman, dintre organic și cibernetic, în care incizia psihică şi tăietura lucidă par să fie resortul personalităţii sale şi proiecţia ei intelectuală. A spune că scrie poezie SF nu cred că e o exagerare. Călin Vlasie nu încetează să se oglindească în diferite ipostaze ale vieţii („străzile pline de oameni”, „pe internet messenger”, „tastatura-i amorțită”, „încerc din nou să retrăiesc”, „nu voi scăpa de viitor”, „poezia îți ia mințile”, „o excursie virtuală”, „singurătățile se opresc aici”, „de pe google sar direct în mine”, „brianna mi se arată în vis”), surprinzându-ne prin inventivitate, prospeţime şi sete de absolut. O inventivitate nesăbuită îi traversează imaginaţia, iar conexiunile la care apelează sunt inepuizabile şi inedite („aș vrea să mă cuibăresc într-o dronă”, „generatorul de litere”, „pomii sunt ca niște mirese care dansează”, „ce grea e mantaua de aer”, „contrapunct. tehnici pentru provocarea inspirației” etc.), fără epatări livreşti, ci mai degrabă… virtuale.
[# doar imaginația mea poate vindeca]
doar imaginația mea poate vindeca
tot ce-i infernal
ploaia iese din pământ și se sparge în cer
stelele sunt puncte negre pe o față de masă albă
istoria-i pe dos
foarte puțini înțeleg ce se întâmplă
nu e nimic prestabilit
părinții nu ne-au învățat să intuim pericolul
nu ne-au spus
despre lumea de dincolo de geamurile vopsite
cu fum negru
fumul cu care am opacizat cioburile de geam
prin care priveam copii fiind eclipsa de soare
în curtea școlii
ni se spunea că absența fumului ne va orbi
am spart sticla zidurilor și am orbit
[# ai vrea să știi ce-i dincolo]
ai vrea să știi ce-i dincolo
de marginea peisajului
suntem într-un clopot imens plin cu aer
într-un nesfârșit
buzunar de vid
al cui este buzunarul?
peștera iluminată
de un clopot plin cu rouă
peștera aceasta aprinsă de
steluța din pantoful tău
[# aș putea spune așa: sunt o sumă activă]
aș putea spune așa: sunt o sumă activă
de particule minuscule
toate la un loc formează psihicul meu
aceste particule se numesc psihoni
și dacă pun la microscop un psihon
voi descoperi o frântură
din viața mea
mai mulți psihoni dau sensul unei zile
de exemplu ziua în care eu eram tu
mă sprijineam pe senzația caldă a serii
pe mirarea luceafărului de seară
și pe trilul privighetorilor din parc
tu luaseși forma senzației mele de bucurie
care se topise în contact cu pielea ta moale
cu ochii tăi pierduți
într-un câmp albastru
[# neuronim 14.0]
chiar atunci când pășisem afară
după mulți ani în care
am crezut că
lumina a dispărut
chiar atunci am orbit
chiar atunci când am luat-o de mână
pe brianna
și am plecat cu ea la veneția
să străbatem străduțele strâmte
chiar atunci veneția a dispărut
dar și zidurile proaspăt văruite
au dispărut
versurile pe care le aruncam în curte
ca pe niște balize luminoase
și ele s-au făcut nevăzute
[# neuronim 21.0]
de pe google sar direct
în mine
mă privesc ca pe o
jucărie aruncată
între sacii cu moloz
degeaba aud cum respir
degeaba stau
așa nemișcat
ai un nume mă întreb
că vreau
să te așezi în mine
ca pe un scaun
și să vorbim
până ce limbile
ni se vor tumefia
până vom ajunge
pe tărâmul
cu oameni vii
[# eseu 6]
am căutat pe web
versurile pe care le-ai creat
și am găsit o sursă care le conține.
se pare că sunt parte
dintr-un poem original
al unui autor anonim,
postat pe un site de literatură.
poate că vrei
să îți continui versurile,
inspirându-te din acest poem.
îți pot sugera
o posibilă continuare:
salut, sunt E-RM!
îmi pare bine să te cunosc.
am încercat să continui versurile
pe care mi le-ai dat.
iată ce am creat:
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
acest a prelung ca un gât de girafă
sper că îți place poezia mea
dacă vrei să încerci altceva spune-mi
Citește și:
