Laura Dronca (fostă Crișan și fostă Bîlcea) a fost (re)arestată preventiv în 9 aprilie şi dusă în Penitenciarul Arad, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis sesizarea poliţiştilor arădeni care semnalau că aceasta şi-a distrus brăţara de monitorizare. Aceasta a contestat măsura arestului preventiv. Anterior, în dosarul în care ea și alți doi inculpați sunt acuzați de uciderea lui Ioan Crișan, Laura Dronca a fost scoasă din arest și plasată sub control judiciar. Această măsură i-a fost însă revocată și arestată din nou preventiv după ce se presupune că şi-a distrus brăţara de monitorizare (vezi AICI DETALII).
Reamintim faptul că „ la data de 30 martie 2025, în jurul orei 15:00, polițiștii Secției 9 Rurală Sebiș au fost sesizați despre faptul că, la o adresă din localitatea Dezna, sistemul electronic de monitorizate la unei persoane aflată sub control judiciar, ar fi fost distrusă. La fața locului, polițiștii au identificat o femeie de 44 de ani, căreia i-a fost montată o altă brățară de monitorizare. Ulterior, femeia a fost reținută pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.” – a informat IPJ Arad la momentul incidentului.
Și-a distrus cu intenție dispozitivul electronic de monitorizare sau nu?
Conform demersurilor juridice pe care le face de la incident și până în prezent, se pare că aceasta acuză personalul Arestului Central din Capitală de distrugerea brățării. Aceasta susține că personalul care i-a montat dispozitivul a comis greșeli grave care au avut drept consecință apariția unor fisuri la brățară și în timp au culminat cu ruperea efectivă. Laura Dronca susține că brățara i-a fost montată pe picior în Arestul Central abia de la a patra încercare și, conform discuțiilor dintre persoanele implicate a fost „prima brățară montată” de aceștia. Se pare că de trei ori a fost montată și demontată, fiind forțat sistemul de închidere, personalul Arestului Central folosind chiar „o forfecuță” să o poată da jos de pe picior, moment în care se prea poate să fi apărut acele fisuri. Mai mult, aceasta susține că operațiunea de montare a dispozitivului a durat aproximativ 45 de minute, din cauza nepriceperii celor din arestul central, de trei ori fiindu-i dată jos de pe picior că nu i-a fost fixată bine. Comparativ, aceasta susține că nu au fost probleme cu dispozitivul care i-a fost montat de polițiștii Orașului Sebiș, care i l-au montat în câteva secunde pentru că au fost instruiți în acest sens și știau cum se procedează.
Din câte cunoaștem, brățara dispozitivului este de unică folosință, deci dacă a fost dată jos din diverse motive, trebuia să fie înlocuită, nicidecum păstrată. Brățările electronice sunt din plastic, rezistente la apă, și de unică folosință, acestea fiind distruse când sunt îndepărtate de la glezna inculpatului. Rămâne însă tag-ul (cu serie), care va fi dezinfectat după fiecare purtare, iar apoi refolosit, precum și un telefon mobil.
În plus, conform celor susținute de ea, au fost probleme și în ceea ce privește întocmirea procesului-verbal din momentul când i s-a montat dispozitivul în Arestul Central, un prim proces-verbal a fost completat greșit, persoana care l-a completat solicitând un alt formular pe motiv că „l-am greșit” și, cum nu i s-a dat un alt formular, a făcut corecturi pe cel inițial. Se pare că toate discuțiile personalului Arestului Central implicat și agitația cu montarea-demontarea dispozitiv au avut loc în prezența sa și a supraveghetorului responsabil de ea la acel moment.
Având în vedere că acest incident i-a agravat situația juridică, în sensul că a fost din nou plasată în arest, aceasta încearcă să-și dovedească nevinovăția și cu privire la aceste acuzații. Doar că, tot conform celor susținute de ea, pare imposibil să-și exercite acest drept, refuzându-i-se orice demers judiciar. A solicitat audierea personalului Arestului Central care i-a montat dispozitivul, a solicitat inclusiv o expertiză pentru stabilirea cauzelor distrugerii dispozitivului – pe cheltuiala proprie, indiferent de costuri și care să fie făcută de experți din străinătate, a făcut inclusiv un test poligraf al cărui rezultat îi este favorabil dar este ignorat cu desăvârșire. Doar că, până în acest moment nici dosarul pentru presupusa distrugere a dispozitivului n-a ajuns pe rolul instanțelor, nici nu i se ia în seamă vreun demers juridic.
Laura Dronca, încarcerată în Penitenciarul Arad, susține în continuare că este nevinovată, și își menține declarația dată jurnaliștilor în data de 9 aprilie 2025 și anume: „Nu am avut nimic de-a face cu ruperea acelei brăţări. Nu am avut nicio legătură şi nicio implicare cu fapta care a dus la moartea tatălui meu”.
RECHIZITORIUL în dosarul exploziei mașinii urmată de moartea lui Ioan Crișan ( dosar în care a fost trimisă în judecată alături de Bulbuc Sebastian Ilie și Horodincă Adrian Bogdan) a fost finalizat în 27 martie 2025, verificat de legalitate și confirmat de instanță. Cei trei au fost trimiși în judecată dar până acum niciunul dintre ei nu a recunoscut faptele. Toți trei se află în arest în Penitenciarul Arad.
Conform informațiilor noastre, Bulbuc Sebastian a fost victima unei agresiuni în Penitenciar, fiind bătut crunt. Cazul de agresiune este anchetat de polițiști. Probabil, incidentul este unul dintr-o serie, în scopul de a-l determina să mărturisească presupusa faptă de omor. (vezi articolul asociat).
În ceea o privește pe Laura Dronca, am considerat necesar să avem și poziția ei în această urâtă și controversată speță, indiferent dacă vinovăția sa se va stabili sau nu la un moment dat. A acceptat să vorbească cu noi, motiv pentru care am vizitat-o la Penitenciarul Arad și am rugat-o punctual să ne spună varianta ei la acuzele ce i se aduc și pe care le-am sintetizat din Rechizitoriu.
Este prima declarație pe care fiica omului de afaceri Ioan Crișan o dă, detaliat, în toată această perioadă și am sintetizat discuția purtată timp de 2 ore astfel:
- despre relația conflictuală dintre Laura Dronca și tatăl său: „Nici vorbă de așa ceva. Nu eram niciunul genul drăgăstos, părea că am avut o relație rece, așa eram noi. Dar tatăl meu m-a ajutat întotdeauna și m-a susținut și îmi iubea enorm cei doi copii. ”
- despre presupusele intenții de a o dezmoșteni: „ Nu-mi pot imagina de unde au apărut aceste intenții. Într-adevăr, când ne mai ciondăneam ca în orice familie, tata mai îmi zicea ‹te dezmoștenesc și las totul la copii›. Dar astea erau doar glumele lui, așa vorbea el, părea serios. Dar niciodată nu s-a pus problema asta la modul serios. Ce bunic care își iubește nepoții nu spune că le lasă totul lor?”
- despre faptul că nu a sunat-o nici măcar de ziua ei și că nu au vorbit de mult la telefon: „ Tata m-a sunat prin 20 mai, cred. Mi-a zis că trebuie să plătesc impozitul pe dividende până în data de 25 și ar fi în jur de 3000 de lei. Și mi-a zis să trec pe la el să-mi dea el banii. I-am spus să stea liniștit că-i am eu, mi-a zis că dacă totuși am nevoie să merg oricând că mi-i dă. Ne-am despărțit la telefon în tonul ăsta, de tată care s-a oferit să mă ajute și-și făcea griji, nicidecum nu ne-am certat sau altceva de genul ăsta. Ne-am luat cu altele și n-am mai trecut pe la el.”
- despre presupusele intenții de a-și incendia casa: „Nici vorbă de așa ceva. Da, am avut ceva probleme cu centrala la casă, se tot defecta și am zis la nervi ‹naiba s-o ia de centrală că-mi vine să-i dau foc›. Cum să fie niște vorbe spuse la nervi luate drept intenții serioase? ”
- despre presupusele relații cu cei trei bărbați (Sebastian Bulbuc, Horodincă Adrian și „frizerul” care a confecționat dispozitivul): „Pe Bulbuc îl știam că era șofer la cabinetul de avocat unde eram și eu. Acolo l-am cunoscut. Din dosar aflu că aveam nu știu ce relații cu el, nici vorbă de așa ceva. De Horodincă și de „frizer” am aflat când m-au reținut. Habar nu aveam cine sunt. Abia acum mi-au spus avocații că din dosar reiese că și Horodincă a fost șofer la același cabinet de avocat, după ce a plecat Bulbuc de acolo. Eu nu știam asta, nu l-am văzut niciodată și nu l-am cunoscut. De „frizer” nu mai vorbesc. Habar nu am cine e.”
- despre sumele de bani pe care se presupune că le-ar fi dat celor doi (Sebastian Bulbuc, Horodincă Adrian): „Da, n-am ascuns că lui Bulbuc i-am dat bani. Sume mici, din motive banale. Odată m-a sunat dacă nu pot să-i dau 500 de lei că e ziua soției, sau era 8 Martie nu mai știu exact, că nu a primit salariul și nu are niciun leu. I-am dat. Altădată iar s-a plâns că nu are bani și trebuie să facă ceva la casă și să-l ajut, iar i-am dat. Odată mi-a cerut 3000 de lei că-i trebuie pentru avocat că are ceva proces, i-am dat și a plătit cu ei avocatul. Cel mai mult i-am dat atunci pentru avocat. Apoi m-a sunat odată dacă nu pot s-o ajut pe soția lui s-o angajez la firmă. I-am spus că nu am cum, firma nu stă prea bine încât să mai fac angajări, dar să-i dea numărul meu. M-a sunat soția lui, i-am spus că eu nu pot să o angajez dar îi dau numărul de telefon al unei fete care se ocupă de resurse umane și poate îi găsește ceva. Astea sunt discuțiile pe tema asta cu Bulbuc. I-am dat sume mici, cum am dat oricui mi-a cerut ajutorul, pentru că îmi era milă și am vrut să ajut. Lui Horodincă nu i-am dat niciodată bani. Nici nu-l cunosc. Habar nu am ce discuții puteau avea ei doi despre mine și despre bani.”
- despre sumele de bani obținute din vânzarea de imobile: „Pe mine nu m-a întrebat nimeni de bani și ce am făcut cu ei. Eu acum aflu de la avocați ce apare în dosar. Aproape toți banii i-am cheltuit pentru firmă. Am făcut creditare și i-am depus prin bancă (și la ghișeu și la bancomat depunere) și am depus și sume direct în casieria firmei, puteau verifica notele contabile. Banii din firmă se duceau pe salariile oamenilor și pe facturi. Pe cartea de muncă salariile erau minime, dar tata le plătea sume mari (unii chiar și 2500 de euro/lună) în plus, la negru. Toți banii ăștia cu care s-a înțeles el în plus eu a trebuit să-i plătesc. Așa îi plăteam, din banii pe care i-am luat din vânzarea imobilelor. Altfel de unde naiba să-i fi scos? Sigur nu din vânzarea de pește puteam face asta. Apoi a trebuit să văd și să rezolv problema cu documentația pentru puțurile de apă. Habar nu aveam că era nevoie de avize/autorizații, n-am găsit nimic la tata în acte legat de asta. Nici nu mai știu cine mi-a zis că avea el un expert la București care-l ajuta cu documentele și mi-a dat contactul lui. L-am contactat, m-am întâlnit cu el I-am dat și lui vreo 10.000 de euro la negru, iar după vreo două luni a decedat. Nu mi-a dat nicio documentație și nici nu pot dovedi că i-am dat banii, că nu mi-a dat nici factură nici chitanță cum i-am dat la negru și el e mort acum Am văzut că mă acuză că am plecat în vacanțe. Și pentru alea am toate dovezile cât au costat de fapt. Sau că mi-am vândut casa și mi-am luat apartament. Am făcut-o că nu mai avea rost s-o țin, era greu de întreținut de o femeie singură, tot timpul era câte ceva de reparat și m-am gândit că mi-e mai ușor să stau în apartament. De ce ar fi asta o infracțiune și de ce ar fi trebuit să moară tata pentru asta? Mai ales că el mă ajuta s-o întrețin.”
- despre cheia de rezervă a mașinii tatălui său pe care se presupune că a luat-o și le-a dat-o complicilor (sau a făcut o copie a cheii, nu se știe exact) pentru a monta dispozitivul: „Habar nu am ce e cu cheia aia. Am înțeles acum din dosar că a fost găsită la sediul firmei, cred că apare pe ceva proces-verbal când au luat probe de acolo. Dar i s-a pierdut urma, înapoi nu mi s-a mai dat, acum nimeni nu știe unde e presupusa cheie de rezervă, am înțeles că nu e nici la poliție. Eu habar nu am de nimic ce ținea de mașina aia. În ziua exploziei am aflat că de fapt era trecută pe sora Aurorei (n.red. contabila firmei și femeia cu care Ioan Crișan avea o relație de mulți ani) care e persoană cu handicap. Deci ce legătură să am eu cu cheia mașinii, habar nu aveam unde le ținea tata. Și dacă au găsit-o, atunci nu au expertizat-o? N-au luat amprente de pe ea să vadă prin câte mâini a trecut?”
- despre traseul cu mașina pe strada pe care locuiește Bulbuc: „Treceam constant pe strada aia. Era o scurtătură și cum erau sensurile pe străzile din zonă o luam pe acolo. Mai lăsam pește la o cunoștință tot pe strada aia, mai era și o alimentară. Foarte des treceam pe acolo, dar nu are nicio legătură cu Bulbuc și drumurile mele nu aveau nicio legătură cu el.”
- despre eventualii dușmani ai lui Ioan Crișan: „Nu știu ca tata să fi avut dușmani. Știu doar că erau persoane cărora le-a împrumutat sume de bani. La un moment dat avea un fel de dosar în care îi avea notați. Când era băut, mai venea la mine și zicea ‹uite, ține ăsta, dacă se întâmplă ceva cu mine să știi de la cine să recuperezi banii›. De fiecare dată îî ziceam pățești pe naiba. Îmi lăsa dosarul ăla și după câteva zile mi-l cerea înapoi. Eu nu l-am luat în serios cu asta niciodată, nici nu am deschis acel dosar, habar nu am cine a fost notat acolo. De vreo trei ori s-a întâmplat asta, că mi-l dădea și venea apoi după el. Am înțeles acum din dosar că ar fi cumva un caiet, probabil a transcris de pe foile alea din dosar. Dar habar nu am ce nume și sume împrumutate erau notate.”
- în dimineața fatidică Ioan Crișan ar fi trebuit să fie în mașină și cu nepoții: „În acea dimineață tata trebuia să meargă cu Vlad și cu Ale. Au stabilit cu câteva zile înainte că îi ia cu el la firmă, aveau program împreună pe sâmbăta aia. Vineri seara, Vlad era la tatăl lui și m-a sunat destul de târziu să-mi spună că nu merge cu bunicul. I-am zis să-l sune direct pe Crișan (n.red așa îi spunea Laura tatălui său) și să-i spună că nu merge. Vlad l-a sunat după ce a închis cu mine. Dacă spun la dosar că au listingul cu apelurile și conversațiile lui Crișan, de ce nu au și apelul cu Vlad? Nici Ale n-a mai vrut să meargă, avea alte planuri pe sâmbăta aia sau pur și simplu nu s-a trezit, habar nu am. Așa că vineri seara foarte târziu s-au schimbat planurile și a mers el dimineața singur. De Ale am aflat abia sâmbăta aia dimineața că nu mai merge cu el, am văzut că nu s-a trezit. Deci cum să fi plănuit o asemenea crimă din timp când eu știam până în ultima clipă că în acea mașină cu tata vor fi copiii mei?”
- „ce caut eu în povestea asta, de ce a murit tatăl meu, cine avea interes”: „Și eu, mai mult ca oricine, vreau să aflu ce s-a întâmplat. Habar nu am ce caut eu în povestea asta în postura asta. Parcă nu e viața mea, parcă mă uit la un film absurd. Și eu vreau să știu de ce a trebuit să moară tata și care era interesul. Din primul moment repet același lucru, că nu am nicio implicare și nu înțeleg ce mi se întâmplă și nimeni nu mă crede. Nu înțeleg ce-i cu povestea despre cum nu m-am înțeles cu tata, despre conflicte și dezmoștenire, despre interese financiare, și despre toate astea.”
- despre dispozitivul montat pe mașină și care a explodat: „Eu habar nu am ce e cu asta. Nu știu nimic. Acum aflu de la avocați detalii din dosar legat de asta. Repet: nu am nimic de a face cu moartea tatălui meu.”
- despre distrugerea dispozitivului de monitorizare: „Cum să fac așa ceva? Cu greu am reușit să obțin controlul judiciar, m-am bucurat că am scăpat de arest și îmi făceam planuri cum să mă apăr în continuare să dovedesc că sunt nevinovată. Cum să fiu atât de inconștientă să fac așa ceva? Numai eu știu prin ce am trecut în arest, nu m-am văzut scăpată și nu mai doream să ajung vreodată acolo, nu mai puteam suporta tot ce se întâmpla (una dintre deținute s-a spânzurat cu mine de față), cum să fac intenționat greșeli care mă duceau înapoi în arest și mă făceau să par vinovată când eu mă chinui să dovedesc contrariul, că sunt nevinovată? Sunt convinsă că dispozitivul a fost deteriorat la montare în Arestul Central. S-au chinuit aproape 45 de minute să mi-l pună, l-au pus și l-au dat jos de trei ori, abia a patra oară l-au fixat. Ba a fost prea larg, ba n-au setat nu știu ce, ba n-au pus cipul ăla sau cum se cheamă. Au desfăcut brățara de trei ori, au folosit și o forfecuță pentru asta, au forțat clemele alea. S-au plâns că e primul dispozitiv pe care-l pun și de ce trebuie ei să facă asta. Stăteau pe telefon cu cei de la Arad și le spuneau cum să facă. Și pe procesul-verbal de la montare au greșit, au cerut alt formular, n-au primit și au tăiat greșelile cu corectorul pe cel completat deja. Sunt convinsă că atunci au apărut fisuri la brățară și în timp s-a rupt. Pur și simplu când am vrut să-mi dau jos blugii m-am trezit că a căzut. Am sunat imediat la poliție și am anunțat. Eu am sunat, chiar dacă știam că le apărea alerta. Am sunat tocmai să nu se interpreteze că l-am dat eu jos intenționat. Cât timp am purtat dispozitivul am fost foarte atentă la asta, și dacă mă îndepărtam puțin mai mult de telefonul respectiv dădea alertă. Și când făceam baie stăteam în cadă cu piciorul pe margine și telefonul foarte aproape că din cauza aburului s-a întâmplat să dea alertă. Și atunci m-au sunat de la poliție și mi-au cerut să țin telefonul aproape. Repet: nu am avut niciun interes să distrug dispozitivul, știam că îmi agravez situația și nu îmi doream sub nicio formă să ajung iar în arest. Și asta încerc să dovedesc, tot cer expertiză tehnică pe acel dispozitiv, am zis că o plătesc eu. Am cerut audierea celor de la Arestul Central care mi-au montat dispozitivul. Nu mă bagă nimeni în seamă. Am înțeles că nu există nici experți care să facă o asemenea expertiză. Cine știe cât va dura și asta și până atunci stau în arest pentru încă o faptă pe care n-am făcut-o. Mai mult, eu am făcut și testul poligraf legat de distrugerea dispozitivului și rezultatul este în favoarea mea, că spun adevărul, dar acest poligraf nu este luat în considerare.”
Aceasta este sinteza discuțiilor pe care le-am purtat la vizita în Penitenciar cu fiica omului de afaceri Ioan Crișan și pe care am considerat necesar să le facem publice, fără niciun fel de interpretare, pentru că oricine are dreptul să se apere și în instanță și în fața opiniei publice, cu atât mai mult cu cât fapta de care este acuzată este dintre cele mai grave / odioase cu putință și a șocat nu numai familia și apropiații lui Ioan Crișan, ci întreaga comunitate arădeană și chiar întreaga țară. Până în acest moment vinovăția și implicarea sa nu au putut fi stabilite cu certitudine, probele reținute de anchetatori sunt indirecte. „Susținem dreptul legitim al Parchetului de aflare a adevărului, doar că adevărul este căutat pe o pistă greșită”, ne-a precizat și unul dintre apărătorii Laurei, avocatul Bogdan Ciotea.
O sinteză a celor constatate de noi după ce am urmărit acest caz, am lecturat Rechizitoriul și apărările formulate în acest timp din dosarele de la instanțe:
- Faptele frizerului au fost clasate, iar rechizitoriul a cenzurat declarațiile acestuia și a reținut doar frânturi.
- Există discrepanțe între dispozitivul de detonare pe care frizerul spune că l-a confecționat, care ar avea un circuit de 3 baterii și cel pe care l-au găsit la fața locului, care ar avea 4 baterii.
- Frizerul vorbește de o femeie blondă cu un Audi negru care nu a fost identificată, ca fiind persoana la care ar fi ajuns dispozitivul.
- Se exagerează în ceea ce privește averea lui Ioan Crișan și interesul fiicei de a-l moșteni.
- Se speculează fără temei că erau certați
- Se speculează fără temei că ar fi vrut să predea afacerea nepoatei, la acel moment fata avea 15 ani. Afacerea funcționa mai mult la negru.
- Dosarul are mai multe incertitudini decât probe și ignorarea lor poate conduce spre o eroare judiciară.
Lipsuri majore ale probatoriului care nu susțin argumentația anchetatorilor:
- Ancheta se bazează doar pe probe indirecte, furnizate de cel care se presupune că ar fi realizat dispozitivul exploziv artizanal, poreclit „Frizerul” – un personaj diagnosticat cu afecțiuni psihice (o formă de psihoză care se manifestă prin halucinații auditive, deliruri paranoide sau bizare). „Frizerul” este inculpat într-un alt dosar, disjuns din „dosarul Crișan”, dar este cercetat în libertate și apoi dosarul clasat
- Expertiza Institutului pentru Tehnologii avansate a arătat că: „compoziția detonată a fost formată din explozivii militari RDX (Royal Demolition Explosive – n.r.) și HMX (High Melting Explosive – n.r.)”, cu privire la care anchetatorii n-au precizat de unde și de către cine au fost procurați.
- Nu există nicio probă că explozibilul a fost achiziționat de vreunul dintre inculpați, cu atât mai mult dacă a fost folosit de vreunul dintre ei. Nici nu se știe de unde/ de la cine a fost procurat
- Rămâne un mister cine a cumpărat telefonul folosit ca detonator. „La dosar nu există nicio probă în sensul că inculpatul Horodincă Adrian Bogdan a achiziţionat de la S.C. SNIC S.R.L. Arad telefonul Alcatel 2003G. În cauză s-a probat că la data de 27.05.2021, ora 15:38, S.C. SNIC S.R.L., la punctul de lucru din strada Roman Ciorogariu, jud. Arad, a comercializat telefonul Alcatel 2003G, conform bonului fiscal emis, însă nu a fost întocmită factură şi nu există nicio persoană care să-l identifice pe inculpatul Horodincă Adrian drept cumpărător/persoană care ar fi achiziţionat acel telefon. Procurorul invocă drept probă faptul că la aceeași dată, în perioada aproximativă a vânzării telefonului, autoturismul Volkswagen Golf 4, utilizat de Horodincă Adrian Bogdan, este identificat în trafic, în proximitatea punctului de lucru al comerciantului menționat. „Autoturismul nu este identificat pe strada Roman Ciorogariu şi nici nu rezultă că după ora 15:38 (ora achiziţiei telefonului), autoturismul menţionat ar mai fi fost identificat în zonă, ci procesul-verbal consemnează în continuare date legate de posibilul traseu (de deplasare către zona de testare a dispozitivului) începând cu ora 17:15 a unui autoturism Golf 2 şi apoi la ora 18.39 a autoturismului Volkswagen Golf 4”, a reținut inițial judecătorul Curții de Apel București în motivarea deciziei sale de a-i lăsa în libertate pe inculpați.
- Din Rechizitoriu nu reiese că vreunul dintre inculpați a fost prezent la locul exploziei, la ora exploziei, unde ar fi trebuit să poată fi plasați dacă sunt acuzați că au declanșat dispozitivul. Unul dinre ei se spune că a fost localizat în zona exploziei, dar era pe strada Bucegi din municipiu, localizarea fiind mult după ora declanșării dipsozitivului. Or, prezența acolo poate fi justificată din pură curiozitate, că mulți arădeni au fost prezenți după ora 07.00 la locul exploziei, pur și simplu din curiozitate.
- Așa cum reiese inclusiv din ultima motivare a deciziei ÎCCJ, nu există nicio probă că Laura Bîlcea (acum Dronca) i-ar fi plătit pe cei doi presupuși autori ai atentatului. Procurorul argumentează că, ulterior comiterii atentatului, Bulbuc și Horodnică și-ar fi crescut veniturile, dar aceste „creșeri invocate” sunt infime. Astfel, Bulbuc și-ar fi renovat casa, și-ar fi cumpărat un papagal estimat la 5.000 de lei, ustensile de pescuit, în valoare de 5.000 de lei și o mașină în valoare de 4.000 de euro. Iar Horodincă și-ar fi cumpărat o casă de la bunicul său, evaluată în acte tot la 5.000 de euro. „Nu reiese că banii proveniţi din vânzări sau ridicaţi în numerar au fost destinaţi celorlalţi doi inculpaţi ci, dimpotrivă, rezultă contrariul, deoarece se arată că după săvârşirea presupusei infracţiuni cei doi coinculpaţi şi-au achiziţionat unul un imobil în valoare de 5.000 euro, iar celălalt un autoturism în valoare de 4.000 euro”, a reținut, de altfel, și magistratul CAB în motivarea sa.
- În plus, această presupusă comandă a unui asasinat este cel puțin bizară. Din susținerile procurorului rezultă că ar fi vorba despre un asasinat comis pe sume derizorii, de fapt mici sume împrumutate din milă.
Articole asociate:
- BOMBA FRIZERULUI a fost dezamorsată de magistrații de la București | REFERATUL procurorului, bazat exclusiv pe poveștile martorului sub acoperire, face de rușine SISTEMUL JUDICIAR
-
Motivarea Curții de Apel București în CAZUL CRIȘAN | TEXT INTEGRAL
- De ce a fost bătut Sebastian Bulbuc în Penitenciarul Arad? Niciunul dintre acuzații de uciderea lui Ioan Crișan nu recunoaște vreo implicare
- Laura Dronca și cei doi complici ai săi în dosarul morții omului de afaceri Ioan Crișan rămân în arest
- Laura Bîlcea s-a căsătorit și a sărbătorit distrugând dispozitivul de supraveghere
- [ACTUALIZARE 15] Laura Dronca a fost arestată la București, depistată în Vâlcea și încarcerată în Penitenciarul Arad
1 comentariu. Leave new
Ce nu putem înțelege nici în ruptul capului din această „poveste”, este tocmai faptul că neprobându-se fapta conform procedurilor legale, statul cheltuie cu niște suspecți banii noștri. dacă nu au găsit probe directe care să-i țină legați de faptă, să ne spună și nouă de ce se încăpățânează să-i considere pe aceștia suspecți? Ce vor să demonstreze? Speră ei că prin astfel de malversațiuni ei vor ceda și vor mărturisi? Chiar nu-și pun deloc prezumpția nevinovăției? Sau, mai rău, este o șmecherie politică și vor să scoată vinovați pentru a-i acopeir pe cei adevărați?