Alexandru Ovidiu Vintilă (n. 26 septembrie 1977, Suceava) este poet şi eseist. Doctor în istorie. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni. Redactor-şef al revistei „Bucovina literară” şi membru în colegiile redacţionale ale publicaţiilor „Glasul Bucovinei” (Cernăuţi) şi „Scriptum” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava.
Până în prezent a publicat următoarele cărţi:
caricatura de cretă, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2003 (apărută în 2004, Premiul Editurii Cartea Românească la Festivalul–Concurs de poezie „Porni Luceafărul…”, Botoşani, 2002; Premiul pentru debut al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, 2004; nominalizat la Premiul pentru debut în poezie al filialei ieşene a Uniunii Scriitorilor din România, 2004); miezonoptice. tradiţia rupturii, Iaşi, Editura Timpul, 2008 (Premiul Fundaţiei Culturale a Bucovinei, secţiunea poezie, 2009; un grupaj de poeme din acest volum a obţinut Premiul I în cadrul Concursului „Natale Oggi”, organizat de „Poesia Attiva”, Torino, decembrie 2008); cartea lui koch, Timişoara, Editura Brumar, 2009 (Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni, secţiunea poezie, 2010).
La Editura Timpul din Iaşi, în 2011, a publicat viaţa preschimbată, un grupaj de versuri din această carte a obţinut Premiul pentru poezie Octavian Goga, Ciucea – Cluj-Napoca, 2010, precum şi Premiul Editurii Dagan, Paris, 2011.
La Editura Tracus Arte, în 2011, a publicat un volum de eseistică intitulat Demersul dialogic. Semne ale unei experienţe a înţelegerii (Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni, secţiunea publicistică, 2012). Pe lângă acestea, a mai publicat tomul Traian Brăileanu. Întruchipările raţiunii. Fapte, idei, teritorii ale realităţii din interbelicul bucovinean, Bucureşti, Editura Paideia, 2012 (Premiul Restitutio al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi şi Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni, ambele în anul 2013), precum şi monografia (teză de doctorat la origine) Traian Brăileanu. Dialectica unei istorii personale, Bucureşti, Editura Tracus Arte, 2013 (Premiul pentru studii interdisciplinare al Societății Scriitorilor Bucovineni și Premiul pentru studiu de istorie al Fundației Culturale a Bucovinei, ambele în 2014).
La editura bucureşteană Karth, un imprint Herg Benet, a publicat, în 2014, volumul de poezie intitulat obiecte psihice. În 2017, i-a apărut la Editura Eikon o carte de eseistică, Poetici ale sinelui. Faptul-de-a-fi-în-modul-cel-mai-propriu (Premiul pentru eseu, istorie și critică literară al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, 2018).
În anul 2017 primește Premiul pentru critică literară al revistei „Convorbiri literare”. La finele anului 2019, la Editura Charmides, i se va tipări volumul de poezie, Transparența unui popor de foci (Premiul Nicolae Labiș al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași și Premiul pentru poezie al revistei Ateneu, ambele în 2020).
În 2021, tot la Editura Charmides, publică volumul de poezie intitulat Insectele imperiului [câte ceva despre orbirea șamanilor] (Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași, 2022). La Editura Eikon, în anul 2022, îi apare o nouă carte de poezie, Iglu.
Cel mai recent volum al autorului e Magicul cirucumstanțial. Fețe și suprafețe – lecturi și relecturi din literatura modernă și contemporană, Iași, Editura Junimea, 2023.
Poezia lui Alexandru Ovidiu Vintilă e dăltuită într-un material preluat din memoria și conștiința unui creator mai degrabă discret și echilibrat care are simțul măsurii și al autocenzurii. El reușește prin aceste calități – care lipsesc în ultima vreme din peisajul publicistic – să ofere o
imagine panoramică și esențială a liricii sale, văzută ca o ieșire la lumină a părții abisale din om. Sunt imagini care conduc spre un limbaj al tăcerii, invocat simbolic, de natură să extindă orizontul poeziei, ca discurs revelator și metafizic.
Maki Haku
Prin dreptul ochilor noștri
nu ninge
doar crește un vis exorbitant
și devenea clar că
o asemenea frumusețe emana
de la albastrul de aragonit
al cerului
știam foarte bine
mă plimbam pe unul dintre podurile budapestei
cu un rucsac roșu în spate
mă simțeam fericit și liber
precum
interpreții unui mare
spectacol de music-hall
inima mea bătea la unison cu inima lor
inima lor imortaliza și
glorifica un
indefinibil altceva
apoi
nimic –
doar Dumnezeu –
și în uriașa Lui mărinimie și dragoste pentru noi
ne veghea
cu adevărat –
cu adevărat
vulpile argintii țipau insuportabil/
vedeau
tot
ce nu
se poate vedea
Așadar avem nevoie de zei ocrotitori
Putem observa că
alimentarele de cartier au dispărut
în treizeci de ani și
până în prezent
când granițele mentale
și condițiile de trai
s-au schimbat
și cerurile se amestecă
odată cu lumea
oriunde am fi avem nevoie de
zei ocrotitori
(care să orchestreze simfonia progresului
veșnic)
uneori nu ne îndoim de nimic
o tânără soție iubește enorm o pisică albastră
povestea ei e atât de
alambicată
pare o viziune de anvergură a unui dumnezeu
care ne gândește cu o seriozitate
exactă
în parcul cu lei
tata
a primit
un buchet de flori
și întotdeauna și-a amintit despre vizita sa
în republica sovietică socialistă estonia
la tallinn
a aflat cum e să fii viu
într-o vreme îndeosebi
tenebroasă
și între timp prețul aurului a crescut
acum i-au rămas tatălui meu doar poveștile
la persoana întâi
un discurs politic
specific
întregul univers casnic
și sentimentul că
în general
se spun
mult prea multe
lucruri
și nimic
Pentru
că
despre asta e vorba:
înflăcărarea post-umană
plus cireașa de pe colivă
așezată
cu zel
de unul
dintre
cei
șapte
magnifici