[CRITIC GUEST] Alis Crușoveanu: „Basme și orori”

Mă numesc Alis Crușoveanu, am 17 ani și urmez Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, specializarea canto clasic. Sunt o persoană sensibilă și visătoare, îndrăgostită de artă. Cântatul reprezintă pentru mine o formă specială de a-mi exprima trăirile. Scriu poezie, astfel îmi adun pulsul, iar uneori scriu și proză. Sunt interesată de lucrul cu sinele și cred în interconectarea tuturor lucrurilor. De asemenea, cred că iubirea pătrunde în fiecare colț al vieții, trebuie doar să deschidem ochii.

Adina

16 august. Un clișeu sau nu
Lumină sau nu
Doar ochii mei roșii
Mi-e frică de lucruri care nu există
Mi-e frică de demoni adormiți sub pat
Că stau cu mine mai mult decât mama
Și dacă mama nu are multă baterie?
Mi-e frică de lucruri care nu există
Când fac atac de panică în vis și îmbrățișez iubitul Adinei
Mă trezesc ștearsă pe jumătate
Cu mâna la piept și părere de rău pentru Adina
Nu știu cine e Adina și nici iubitul ei
Știu doar că e un tip creț un pic mai scund decât mine
Mai știu că e uman
Parcă toți eram, uneori eu nu mă simt
Uneori simt că visez constant și aștept alarma
Unele zâmbete mă sperie
Altele doar mă ating
Ai grija de tine mama, aici și oriunde

Fazele lunii

Crăpam de nerăbdare să prindem luna nouă
Cel mai mult așteptam să fiu acasă
Jocul mirosea de la poartă
Vocea mea un pion
Tu goluț și bleg
Făceai o fetița un pic mai mare
…fericită

Ștergeam unde mă ustura ochiul cu batista albastră
Afară era lună crescătoare
Sughițurile le plesneam
Doar când pașii tăi strigau
Clipitul se împrăștia lângă un trupuleț
Iar tu vedeai că dorm
Primul pătrar
Scria pe ecranul abuziv care culmea
Cunoștea cel mai adânc puncte în spațiu
Afară trăiau nori
Cei din capul meu violau ziua nouă
O să văd luna în fază convexă dacă mai sunt aici
Ziceam acum multe seri
Mi-a cuprins șoldurile
Când am țipat a râs
Lasă-mă în pace
Lasă-mă în pace, a repetat ca un tâmp și a râs
În seara aia am ieșit pe balansoar și-am plâns
Era lună plină
Unica lumină de atunci
Dimineața ne prefăceam
Că timpul nu există
Momentelor nu le dăm sens
Nu a făcut nimic
El nu a făcut nimic
Vezi amprentele murdare
Luna difuză
N-ai știut
Fugeam cu tipi răi
Priveam luna în ultimul pătrar pe acoperișuri
Ne iubeam
Doream iubirea lor
Iubire
Plecam
Ei plecau
Eu rămâneam ștearsă
Am fugit odată
Nu m-am mai întors
Sunt tot pe acoperiș
E lună calmă
Și număr încet
Sunt o fată bună
Ne vedem în rai

Basme și orori

Eu
Cum continui după ce dispare
Cum continui după ce te scuipă zilnic și
Cum te pierzi între el, pământ și mami
Cum nu-ți scoți ochii
Cum a ajuns chitara ta inacordabilă
Suntem acele ființe
Decupăm fericiri scurte
Suntem stele în prăpastii
Pierim odată cu lumina noastră
Suntem?
Și atât
Dacă el e
Eu nu.

El
Treaz
Mut armăsarul în gară
Furnica acasă
Furnica prin treburile ei, poezia sau ce face ea
Sau ce face ea?
Amurg și bere
Armăsarul meu bea gin cu cola
Furnica leagănă bolnav
Degete de la picioarele neortodoxe
Tace
Sunteți fete cuminți
Sărutați-mi tălpile
Furnico tu mori

Stâlp de lumină

Stâlpul de lumină pătrunde cerul
Ca un trup scheletic
Bolta asta, canalul de unde respirăm
Scuipă bucle de nisip
Atent la urma de mir de pe frunte
O frunte limpezită
De mâzgălituri și animale care le adună viața

Poate asta
Sau realitatea
E în fața casei tale
Acel stâlp de lumină

Piuneze

Clipeam în surdină
Telefonul se dezlănțuie ca un fragment usturător
Tu fugi
Obrajii mei zvâcnesc
Umezeala lor aproape dulce
Pleci la lucru fără să arunci aiurea un salut
Sunt o necuviincioasă?
Te întorci, conversez cu răbdare
Pomenești de gunoaie, chiar și atunci
Putreziciuni înfipte cu piuneze când ți-alegeai cusătura
Mă prefac nemișcată
Aș veni în camera tăinuită să jucăm dame
În ciuda neștiinței mele
Să te ascult cum vrei să-mi prinzi și mie piuneze
Pot să ascult doar
Pe mine nu mă asculți
Sunt nepătrunsă
Cunosc numai să aștept până se prinde piuneza

Din nou

Piața servește miezul de care ai nevoie
Tu, o dependentă, îl aștepți pe tata
Clapeta ștrengarului așteaptă
Să îți revii
Stărui cu ochi stricați balerina
Asculți organele cutiuței muzicale
Din nou
Poți mânca lumina
Termosul ei bej atinge buricul arătătorului
Pielea se surpă în licurici
Pentru că nu l-a uitat pe nemernic
Pentru că valurile marginalizează substanța vie ce-i leagă

Termosul este alb
Ei s-au șters
Din nou

Consum

Luna tânjește după chipuri
Zâna altei lumânări
Noi doar am ars
Așteptam să consumăm cât trebuie
Ne-am consumat trupurile mironosite
Schimbul de priviri ne producea plăcere
Zâmbetele toceau ceva din dosul cărnii
Ce copii lihniți
Ce stele măturate
Nu ai acceptat sinceritatea enunțului:
Și sângele e aliment
Fiecare cu mașinăria sa
Zeu atotvindecător

Citește și:

• [CRITIC GUEST] Izabela Radosevici: „Cântec de cioburi și oase”
• mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI