Mă numesc Izabela Radosevici și sunt născută la Caransebeș în 1999. Am absolvit Facultatea de Matematică și Informatică la Universității de Vest Timișoara în 2021. Începând cu anul 2023 am devenit membru al Clubului Helion, unde am debutat cu proză scurtă atât în revista tipărită, cât și în cea online. De asemenea, sunt redactor-șef adjunct în cadrul echipei editoriale Helion. Tot în 2023 am început să fac parte din Cenaclul Pavel Dan, apărând în antologia ce a aniversat 65 de ani de existență a cenaclului – „Carapacea de Aur”. De asemenea, am publicat poezie în Antologia de texte „Conexini” (în contextul concursului literar Lirismograf din 2023), în revista literară Orizont, revista literară Arca a cenaclului literar din Arad și am participat la Atelierul de lectură Junimea, sesiunea XXI.
Momeală vie
vechi și nou
un sentiment cât o monedă,
jumătate îngropat în nisip
scoici sfărâmate și sticla rulată în suvenir
toată fericirea
ce așteaptă să se sfârșească.
înainte să mor vreau să fiu pescarul bătrân
ce a iubit cu năvod și cârlig;
barca mortuară
munți de pești cu ochi însângerați
nu mai vor să se zbată
își respiră sufletul sub soarele fierbinte
în briza mării placide.
rog cu limbă de sare:
încă o șansă! încă o șansă
numai una –
e vina mea că am nevoie de cuțit
ca să trăiesc?
descendenții lui Petru întind și ei năvoade
nu pentru suflete sau scopuri mai dulci
fiecare fiu perpetuează violența tatălui
până nu o mai poate justifica:
linia delimitatoare e un fir de nylon
în care stă agățat propriul călcâi
vulnerabil
mâinile forjează mulineta
ca un Ahile
gura e înfometată
iar ochii închiși.
Funingine mânjită pe obraz
tinitus
plânsetul copilului în pântec
paharul ce crapă în vitrină la 10 seara
silueta fantomei în timp ce trece pragul
nu te poți întoarce fără să pângărești
fructul are gust acru
se despică în bucăți fărâmicioase
din care curg furnici
până nu mai rămâne nimic.
trecutul e încuiat
după ușa pierderilor continue
nu poți lovi cu capul până unul cedează
cheia nu se potrivește
scânteia minusculă
aprinde casa memoriei
absență, pierdere,
capul în mâini
la masa singurătății
resemnarea cu dezastrul
stârnește flăcările
să lingă după bunul plac
să înghită
să devoreze
e totuna, ar spune țăranul
despre holdele lui
mistuite în incendiul de vegetație
e aproape septembrie
trebuia sa le dăm foc oricum.
Supă de curcan
inimă de pasăre
jeleu cu aromă de căpșuni
impulsuri electrice gătesc sentimente medium rare.
când găina aleargă prin curte după cap
primul sânge pe mâini
te învață de unde vine cuțitul.
ochi gol
cioc întredeschis
roiul de muște cu sunet static
transmite radiofonic din farfuria câinelui
viziunea vieții de apoi.
curcanul cel mare,
umbră cu pas legănat,
întins în țărână, vrea mângâieri/în brațe/poală
mănâncă din palmă
și pune capul pe umărul meu
cel mai bun prieten.
a știut totuși –
cotețul cu ușa neînchisă
singur, o clipă, pe meterezele gardului
salt nu înspre libertate,
spre un gât frânt.
nu a cântat
decât despre zbor
și pene ciuntite cu foarfeca de croitorie.
Apa va ierta neajunsurile
cântec de cioburi și oase.
o nălucă de sare;
o statuie in imaginea ei – spânzurată invers.
apele se întorc,
peste buze crăpate.
râpă cu fantome,
noaptea de neatins,
cântă sub val.
idolii înecați.
se răstignesc pe catarge,
taie branhii în gât,
se aruncă.
o gaură
ochiul lui Thanathos, roșu atomic
citește barele dezastrului pe chip
Odiseu visează să se-ntoarcă-acasă
la capătul frânghiei
propriul corp spânzurat
are un secret de împărtășit.
lăsăm balena să ne înghită –
în temple din stomacuri
ne rugăm la zei de lumină
să dezlege la văzut.
apa sărată erodează plămânii
oasele
cioburile umane
doar între ele se naște din spumă
Odiseu care poate ajunge acasă.
Citește și:
- [CRITIC GUEST] Vlad Ciurescu: „Tutunul proaspăt ca zăpada”
- mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
