Amalia Mayer s-a născut la Fălticeni în 7 ianuarie 2005 și este elevă la Colegiul Național „Petru Rareș” din Suceava. Este membră a casei de poezie Light of Ink (www.lightofink.com). Recent a concurat la „Rezonanțe Udeștene” unde a obținut premiul al II-lea. La concursul Light of Life a câștigat premiul special și la Festivalul „Gellu Naum” a primit mențiune. A publicat în Insert cultural și în revista de poezie L.ink.
Când ești plecat
când ești trecut de mări și orașe care-ți dau claustrofobie
și o întreagă natură umană desfășurată pe una din fețele globului
și poezie
șoptești de departe atât de departe
încât totuși te aud
Mintea îmi merge adesea singură
ca o mașinărie defectă fără să-i spun eu să-mi vorbească
îmi povestește frici și pe alocuri amintiri infirme pe un picior
despre plaje largi și sălbatice
și o dragoste oloagă pe un nisip
care tânjește mereu
Ascultă liniștea din sertarul supraplin
Mintea îmi merge întruna aș vrea să o opresc
Aș vrea să mă lovești cu capul de un perete
până va încetini treptat
apoi cu totul
Ai face asta pentru mine?
Nopțile ies din ascunzișurile lor
Mă mint și mă bruschează
Ce vor?
îmi pun mâinile peste ochi și peste gură
mă ghidează în jos spre foametea orașului
sub roți de mașini fantomatice
care frânează prea târziu
Spovedania mea nu e decât jocul copiilor
din fața blocului vorbele-astea forțează în minte
imagini care s-au vârât cândva unele în altele
Rochiile sclipind suspiciunea răvășitoare
fața reflectându-se în băuturile gratis
dinții se lovesc în jurul nostru
când mesteci și ne pierdem echilibrul
Văd oameni care râd văd oameni cum resimt mișcările
și se tem că vor fi înghițiți
văd oameni
care se plimbă pe trotuarul lung și vorbesc
despre roadele nopților viclene
văd luni de zile
și orizontul conturat în roșu
Genunchii mi se julesc pe covorul din biserică
în timp ce blocurile se dărâmă
și nopțile persistă
Mi-ai zis să țin pe mine aducerea-aminte
ca un hanorac cu fermoarul descheiat
în curând se va face frig și tu nu vei fi aici
să îmi scrii zile pe pachete de țigări ieftine
Gândesc în liniște privesc lumea străvezie de dincolo de geam
pare doar o glumă proastă
în absența ta
un ciment abia întins în care rămân urme neînțelese
fragmente de timp preluate fără sursă
urmele se mișcă mereu și nu pot fi prinse
cimentul e ca o viață fostă
pe care nu mi-o pot aminti deși știu că am trăit-o
în străzi căldura e eliberată de amintiri întruna
o carte poștală pe care nu e scris niciun oraș
nici măcar o țară
Încheieturile sunt prinse
ca șoarecii în capcane fierbinți
Fac schimburi de căldură cu esențe docile
gata să mă calmeze
Muști cu fiecare vorbă
o secvență din carnea mea
chiar dacă dinții îți sunt moi și anotimpurile târzii
Vocea cruntă
Mă termin adesea când coboară apăsat
întrebările lichide prin canalele creierului meu
direct în străzile unde noaptea strălucesc
doar baruri pline de fum și bacterii cu dor de casă
întrebările fără glas
numai cu alienare de tine
Mi-e frică când pășesc pe nesimțite în sufletul tău
ca un mesaj în sticlă care se scufundă
mi-e frică de alge, de culoarea albastră
și de cum ajung valurile înapoi în interiorul lor
când se mișcă totul prea rapid
De ziua de mâine
O inimă din carne
Îți face rău o inimă din carne
în unele nopți aș pune-o la ușă
să n-o mai aud
cum sună ritmat
ca distanța dintre două sprâncene
și două urechi
sau aș mesteca-o ca pe o gumă
care să ne lipească organele între ele
Cine te-a învățat să iubești așa?
Puterea îndesată în aripi
te apasă ca o povară
bate mâinile în cuie
și pe tine deasupra mea
Inima ta cu model de camuflaj
inima ta cu motorul deteriorat
Cordonul ombilical în jurul gâtului ne leagă
Cerul ca un CD zgâriat
sub care merg în mijlocul drumului
ne apropie sau ne desparte după voia lui
Privește inima drept în ochi
și pune-o la loc
fix așa cum e
Vânatul
Vânatul de pe masă cumpărat de la super Market
În căldura banală
mă privește cu ochi îmblânziți
În timp ce tu îl tai lung
ca pe masa de operație
Cu mâini murdare
și ochi îndrăgostiți
Faci mișcări sacadate
ca într-un joc video vechi
în care nu pot să mă mișc decât pe o cale
Continui să tai
pasiv sălbatic străin
tai întruna
chiar și atunci când te oprești
tai
îți place și tai
și știi cât doare
dacă tai
O femeie
Într-o vitrină frigorifică
O femeie pe masa de moarte în căldura banală
atâta durere și doar un strop de sânge
