Andrei Codrin Bucur s-a născut în Bacău, iar momentan locuiește în Arad. În primăvara lui 2021 a publicat la Editura Tracus Arte volumul de versuri „La bella Italia (antipoeme jurnaliere)” – câștigător al Premiului „Budila-Express”, în cadrul Concursului de debut în poezie „Alexandru Mușina”/2020 și nominalizat pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum (2021).
Noul său volum „…iar neantul a grăit” (EIKON, 2024) se remarcă atât prin profunzimea unor stihuri deopotrivă delicate și necruțătoare, cât și printr-un melos biografic nonșalant, pertinent și sfidător. Cartea este structurată pe două stilistici ce aparțin aceluiași registru: prima reprezentând un colaj de versuri (versete) intense, ce respectă cu strictețe (pe alocuri) metrica Psalmilor, și cea de-a doua, care, fără a devia semnificativ de la licența poetică anterioară, dezvăluie cititorului o paletă largă de scene și situații (mai mult sau mai puțin conflictuale) din viața autorului și, implicit, a societății din care face parte – (A se vedea ciclul de poeme lăcomia pântecelui în vremea coronavirusului).
Sunt zile în care nu-l găsesc nicăieri
Când frunzele cresc în legea lor
Iar oamenii mor de iubire
Inima nu-mi dă de-nțeles că ar ști mai multe
Uneori am impresia c-am putea șterge totul cu buretele
Încă o enigmă pentru cei care vor veni
Știi
Dumnezeu e bun doar când vrea el
Și mi se pare normal.
Nebuni și orbi!
S-a întețit mânia împotriva noastră
Insolenți din născare
Amatori de orice
Necazuri vor veni peste noi
Primejdii multe
Însă totuși ca îngerii
Totuși utili
Am înălțat pumnul spre cer
Și te-am simțit aproape
L-am coborât
Tu m-ai evitat
Halena îmi era macră
Martorii vicleni lătrau din rărunchi
Tu le-ai zdrobit lanțurile
Eu am dispărut
Pusu-m-am chezaș pentr-o moară de vânt
Ce-ai promis n-are nicio noimă
Până și puștoaicele cu role
Sorbind din țigară pe aleea din parc
O spun mai bine.
Nu vorbea deși începuse să se miște
Continua să-și țină ochii închiși
Probabil nu voia să le vadă pe asistente
Când îi schimbă scutecul
M-a prins de mână și a strâns-o cât să-nțeleg că nu
Renunță
Maică-sa mă privea de parcă l-aș fi știut de-o viață
Trebuia să-mi joc rolul
Mi-am amintit de-o-ntâmplare
Un înțelept îl întrebase pe Dumnezeu de ce îngăduie
Atâta suferință
Dumnezeu i-a răspuns prompt: „N-ai murit tu pentru ei”
Cu alte cuvinte vezi-ți de treabă
Ceea ce-aș fi putut să fac și eu doar că gândesc mereu
Cu voce tare
Maică-sa nu părea convinsă gagică-mea își dete ochii
Peste cap
Puteam să jur că nu greșisem cu nimic.
Epitaf
Secat-au râurile Vavilonului
Acolo unde șezum și plânsem
Frigul pișcă prin nădragi
Iuda sosește la funeralii… mironosițele îi fac loc
Oferi o mână și ți se ia numai un deget
Volutele imaginației nu ne joacă feste
Cu discernământ aprovizionăm cămările conștiinței
Câștigul fiind egal cu paguba
Roua Ermonului pe munții Sionului
Apă ce se prelinge din crăpătura stâncii
Domnul ne va recompensa după
Cât am cotizat
Doar timpul este incoruptibil
Iar asta doare.
- Citește mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
