Carmen Secere este membră a Uniunii Scriitorilor din România. A publicat poeme în cele mai importante reviste literare din România: România literară, Expres Cultural, Viața Românească, Euphorion, Ramuri, Ateneu, Steaua,
Neuma, Orizont etc. A debutat cu volumul „aproape fericiți” (2018), pentru care a primit premiul „Horațiu Ioan Lașcu” al filialei Iași a Uniunii Scriitorilor din România (concursul național de poezie „Porni Luceafărul”, Botoșani, 2018). A mai publicat: „mon amour ma tristesse/ întâmplări de viață în est” (2019), „babilon/ macii lui monet” (2019), „viața ca o moarte ușoară/ ultima rotație completă a pământului” (2019), „viața pe gheață/ carmen contra carmen” (2020), „jucării cu gheare/ neoficial sunt frumoasă” (2022) și „Blank” (2023). Poezia sa a fost tradusă în engleză, franceză, italiană, spaniolă.
mâna dreaptă
spăl podeaua de pașii care nu s-au mai întors
lumina clipește printre lăzile vechi
unde am pus cu grijă
tot ce n-am purtat
am obosit
ridic mâna dreaptă într-o rugăciune
și-mi apăs pe inimă
să nu iasă viața din ea
stau în spatele soarelui
aici miroase dulce
a eter și asta îmi amintește
de căderea lumii
cotrobăi după o certitudine
măcar de-aș găsi o urmă de om
măcar de-aș găsi pe cineva
să mă salveze
de toți nebunii care se-nghesuie
să-mi taie mâinile
saturație
purtând aceiași ochelari
am aceleași opinii și văd aceleași culori
în timp ce alții înghit pastile
lemn și cărămizi
la fericire încă se lucrează
la fel și la imaginea saturată
în care te prefaci atât de bine că ești
că poți că îți permiți
din cealaltă zi n-am păstrat nimic
profeții îmi aduc leacuri moi
îmi trosnesc oasele îmi desfac piedicile
în mine mereu arde câte ceva
singurătatea e nemilos de exactă
și mi-e teamă ca atunci când mă încuiam pe dinăuntru
iar cheia răsucindu-se în broască parcă-mi striga
ascunde-te
ascunde-te
zgomot de fond
m-am închis în mintea pălărierului
care mi-a făcut boruri xxl pentru suflet
uneori privesc printre dungi
oameni care par liberi târându-se
și nu știu cui să dau mila din inima mea
la fierăria din colț duminica au loc demonstrații
cu cele mai reușite capcane
pe strada principală se consumă jumătăți de iluzii
ca un spectacol solemn într-o jumătate de costum
viața învinge se strigă peste tot
desigur dacă luptăm la categoria grea
nu contează că tu ești cel numărat pe pământ
întotdeauna
viața
învinge
despre câți porumbei albi ascunde întunericul
despre cum dansează urșii pe muzică de alamă
și despre alte trucuri salvatoare
numai pălărierul poate povesti
în mintea lui eu continui să rămân
un bun specialist în acustică
reglez viteza sunetului
36 kilometri pe secundă
cel mai bine știu
să mă întorc
din toate lumile
în toate nelumile.
deficit
interpretez realitatea după cauză și efect
văruiesc marginile apoi înghit
pastila de râs
mă târăsc prin măruntaiele lumii
am văzut cum mușcă animalul din om
și cât de singură sunt când curge sânge
etanșez minusuri
cu câteva reflexe care mă salvează
ultimul meu adăpost e un accident industrial
ar trebui să fie cineva lângă mine
să împărțim riscul
ar trebui să fie cineva lângă mine
dedalian
toată noaptea am strâns la piept
un lup
stare de întuneric
ești frumoasă ești frumoasă
ți-aș spune vorbe nesimțite
te-aș iubi
te-aș despica
te-aș frânge
ești otrava mea de fiecare noapte
și lumina fiecărei dimineți
peste zi te împletesc din amândouă –
îmi șopteai în timp ce îmi desenai
o insulă pe o mare încă nenumită
într-o nebunie perfectă
înțeleg tot ce vreau să-ți răspund
iubitule îmi cade inima din inimă
un pescar orb îmi pune copci
iar tu te joci cu toate fricile mele
le pui să-mi stea cuminți la picioare
le îmblânzești
pe cea mai mare durere mi-o îmbraci
în rochie nouă de seară
întunericul e o stare
din care nu pot să mai ies
și numai tu știi cum să suferi
cu mine
morning glory
într-o secvență de genă
înflorește un iris
verigi
verigi peste tot
instinctele sunt oarbe
amprenta ochiului are linii
în zig-zag
libertatea se scrie pe foi de cânepă
chiar și fluturii beau sânge
îmi șterg lentilele
i‘m only half the story
morning glory
cu moartea pe umăr
pândesc noaptea
se anunță zăpezi și steaguri
pe marile bulevarde
focul pâlpâie
o santinelă rupe iarba din cer
zadarnic resuscitez arteziene
peisajul are fluturi uscați
cât o nefericire întreagă
învelesc un somn galben
frica mușcă în vis
apoi albește
coborând frigul
cu moartea pe umăr
aprind lămpile în peșteri
![[CRITIC GUEST] Carmen Secere: „Nu contează că tu ești cel numărat pe pământ”](https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2023/12/Carmen-Secere.webp)
1 comentariu. Leave new
Carmen Secere este o voce inconfundabilă în peisajul poeziei românești contemporane. Versurile ei debordează în expresivități și asocieri neașteptate, totul degajând o sintaxă poetică insolită, în care sintagmele configurează un univers liric de o obsesivă originalitate.