Cristian Băilă a fost una dintre surprizele de la ediția din acest an a festivalului Astra Poetic, Sibiu, când a citit versuri la Open mic. S-a născut la 1 iulie 2009, are 15 ani și este elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. Cele mai mari pasiuni ale sale sunt cititul și scrisul, iar printre autorii săi preferați se numără James Douglas Morrison, Samuel Beckett, Leonard Cohen și Franz Kafka. De asemenea, ascultă muzică rock și urmărește filme cu plăcere. În decursul ultimilor ani, printre altele, a obținut Premiul al II-lea la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română din 2022 și a participat la tabăra de creație în care și-a câștigat un loc în urma ediției din 2023 a concursului „Locuiește în poveste!”. Volumul lui de debut, „Umbre fade”, o selecție de proză scurtă, a apărut în 2023 la editura CronoLogia din Sibiu.
Galben-ca-hârtia & cei șapte megalomani (colaj poetic)
de la marginea memoriei
sufocantă zi
gândul își sugrumă fața în pernă
iar momentul adormi
cu capul în poala ei
miroase a trandafiri
& a deșertăciune
chipul ei cunoaște
vibrația prin care părul îi tresaltă
pe umerii mici
viața se ascunde printre buclele ei
& foșnește & bâzâie & tace
admirând adierea
clipei pe pământ
tu ai venit
călare pe un autobuz fioros
în stația cu petale de trandafiri sfărâmate mestecate aruncate
pe un capac de canalizare
molfăit de o pasăre cu ciocul zimțat
în foamea ta
muști din roata autobuzului
& îmi furi pământul de sub picioare
& îmi înghiți visul
& mă îndeși mă macini mă termini
în gura ta subțire cu dinți perfecți
de rouă albă
o adiere de fericire trezindu-se în brațele ei
& fugind de mine
printre degetele tale
& tu venind cu autobuzul tău
în stația dezolării mele
unde nu mai e decât
o pasăre cu ciocul zimțat
adormită printre trandafirii uciși
& niciun miraj dulce
nu va mai răzbate
dintre buzele ei subțiri
închise etanș
29-9-23
băiatul din vitrină
& din țărâna nemulțumirii de sine
a norilor cenușii
s-a ridicat un fum (de poezie poveste basm)
& în țara lui oare
într-un oraș vechi
pe o stradă fără nume
fetița răsfățată
cu bucle rochiță înflorată & pălărioară
făcea reverențe deșarte la marginea bordurii
din țărâna nemulțumirii de sine
se ridică vitrina
apare la fereastră
noul strălucitorul manechin
parcă i-ar face cu ochiul sofisticat
fetița se îndrăgosti
aproape fără speranță de noul manechin
care stătea stană de piatră
la o vitrină distanță
& fetița și-l dori
& răsfățată bătu cu pumnii în sticlă & îi dădu picioare pervazului & linse vitrina
& plânse chemând manechinul
& mama îi cumpără manechinul
& fetița îl târî pe stradă
hainele zdrențe ofilindu-se pe șosea
& obosi să-l târască
îl scăpă pe asfalt
o mașină îndârjită (cu accent paralelipipedic)
trecu peste el & îi zbură capul murdar
în țărâna vinovăției & a nemulțumirii de sine
de unde s-a ridicat m-am ridicat înapoi în brațele fetei
acum domnișoară ușor răsfățată
fotomodel cu standarde mai înalte decât ea
dezgustată aruncă creștetul de manechin înghețat la gunoi
(să-l macine să-l recicleze)
a găsit o altă vitrină
pe o stradă mai nouă mai frumoasă
un alt manechin după care să i se scurgă ochii
pe care nu îl va putea avea
nu îl va putea strica
niciodată
15-10-23
adin
bănuiesc că aici e sfârșitul
(reverie proaspăt scoasă din ambalaj)
amăgirea mea dezamăgirea mea des amăgirea mea
caută-mă în scânteia milimetrului
dezarmat & sfâșiat de dinții de lapte ai uitării
cred că te-am găsit
lacrima înghețată e topită acum
inima ta cu ambalaj de aur
dacă toate inimile ar avea sub ambalaj
măcar puțină ciocolată
poate că dragostea
le-ar putea topi mai ușor
dezarmat
(ți-am dat tot ce am)
găsit regăsit negăsit
dezolat
inima mea de ciocolată
fără ambalaj de aur
se topește în palma ta
febril febrilă
pasărea ce și-a deschis aripile spre suflet
dacă nu ți-a spus nimeni te iubesc
uite îți spun eu acum
acumul deșert al cuvintelor al dezolării al uitării
(când vâslesc serile în oceanul lui kafka)
ploile de noiembrie mi-au curățat sufletul
murdar la gură de ciocolată
sunt aici
la celălalt capăt al aței dentare
pe care-mi balansez amintirea improbabilă
întinde-te ia-mă de mână
& viața clocotind febril în vene
zâmbește
ești o minune a lumii mele
8-11-23
dva
ții minte atunci când
ne-am așezat amândoi pe balustrada udă de ploaie și am vorbit și am râs cu capul pe spate și cu apă murdară în ochi și cu atâta adevăr vâscos în gură și cât de nociv e asta
are you even really here
ți-am dat geaca mea albastră și banală și mată și mută
să-ți învelești angoasele cu ea
în fiecare seară când misionarii sincerității se înjunghie pe scară când
te simți singură și ai avea nevoie
de o îmbrățișare atât de pretențioasă și de malițioasă și de corozivă și de mizerabilă ca a mea dar cât de pur e asta
să simți dinții de vampir-surogat ai opozantului cum ți se înfig în ceafă
și te întinzi după mine atât de caldă și de calmă și de necesară și de independentă și de ruptă de mine și de tot ce înseamnă viața mea
și ești mai rece decât un traforaj la miezul nopții
când sinele ratat își sparge ușa de cristal curgător și clanța se rupe și sângele țâșnește și cât de fatal e asta
mi-aș dori să fii tot atât de traumatizată și de săpunită și de ștearsă și de falsă și de jovială și de morbidă și de complexă și de completă ca mine cu ochii tăi de flamă de sudură și cu perfecțiunea ta încinsă și autoîntruchipată dar vezi
până și asta e doar o iluzie
6-3-24
kafkiană
când vrei neauzit
strigi totul către nimeni
& speri că te aude că te înțelege că te simte
așa este
azi am venit să chinui audiența să vă răstorn convingerile
luați de aici
simțiți durerea gândirii în emoție pe spinare
voi
cei a căror iubire doarme
cei care sunt departe
cei pentru care nu exist
(căci diferit e eronat)
cei care tac
îmi place jocul ăsta
(la durerea asta audiența nu mă poate întrece)
puneți-vă raționamentele la uscat
smulgeți clanțele pe care le-ați lins & strigați
apoi scoateți capul din cutie
(eu ce mai pot face)
uite simțirile nefaste
uite pierzania mea cum vă îneacă
sunt cotropitor de inocență
intrați în jocul agoniei
fluturii minții își fac rondul de seară în mintea mea
nu v-ați mai mânjit demult cu ciocolată
dar ați aruncat cu nămol în alții
mă fac util prin vindecarea sufletelor însingurate
ce păcat că nu sunteți încă aici
totuși mi-ar plăcea să mă înregistreze cineva acum
în culmea delirului meu al transparenței al transpunerii
amfiteatrul vibrează
(beți mercurul de sub scaune)
euforie milimetrică
(în privirea feroce a soarelui)
aș fi putut să mă șterg de pe scena asta
dar cine v-ar mai fi trezit
se face târziu
vreți să vă băgați degetele înapoi în gură & pe gât în jos
(poate mai scuipați niște cuvinte cu înțeles pe lângă sânge)
înțeleg perfect
nu sunteți obișnuiți cu îmbrățișările
fată caleidoscopică
sper că nu te-am dezamăgit
pentru tine am pus în scenă toată șarada asta
sau poate doar noaptea v-a stat în gât
când conștiința gâfâie din lipsă de aer
când totul
când agonie pentru cei care tac
3-6-24
zvârcolire
privesc șoseaua decepției
un cadru azuriu cu aromă metalică
mașinile fluieră
ca niște cai cu un volan pe căpăstru
stau la geam
cu aparatul de sudură în mâini
cu o mână mângâi umărul gol al iluziei
cu cealaltă mă ajut să-mi văd reflexia în unduirea lui
crem-latex-povești de adormit copiii-ciopârțeală-miserupism-crepuscul hipopotamic-răutăcioaso-zâmbet flagrant-clopoțel-sâcâială-iriși-nostalgia-șaibă-rupere-dezmembrare-roată de autobuz-pasăre colibri-regret-înghețat-impregnat-voalat-azvârlit-uitat-proiectat-hiperbolico-nu mai sunt imagini de prins-tu-și nimic altceva-nopți-câte au mai rămas
mă sâcâie refrigerarea ta
mă incită amintirea ta
mă mistuie reminiscența ta
gata ajunge ai demonstrat că îmi poți înghiți cu totul memoria
că mă poți remodela rafina ilustra transforma în previzibil
că lacrimile obstrucționează și năruiesc viziunea verde
visul-albastru-metilen-mesianic-aproape-ce-se-poate-face-pentru-a-propaga-strigătul-epitafului-exact-ca-glaciarul-melancolic-mă-mai-ajută-să-mă-regândesc-instinctiv-instructiv-distructiv-ilegitim-îngropat-ca-și-cum-ar-fi-înghețata-scursă-în-liniile-palmelor-la-nimereală-ghicim-pași-în-mediu-acid-retractat-chiar
și că blugii proaspăt spălați sunt atât de strâmți
dă-mi înapoi cele 24 de cadre pe secundă
dă-mi înapoi rănile
dă-mi înapoi versurile iubirea mea complexată
umbra ta s-a întins pe luciul aparatului de sudură
mașinile se scurg pe sub pervazul nonșalant
tirurile scrâșnesc pe asfalt
se aud ca o procesiune de păsări cu cheiță
privighetori cu cheiță
ciocârlii cu cheiță
rândunele cu cheiță
păsări albastre cu cheiță
pupeze
cu cheiță
am un cuib de cuci și un aparat de sudură
și te am pe tine pe post de carte
faldurile din cămașa ta coperțile tale
nici nu pot citi mai departe
privirile tale îmi oferă un rezumat
care mă sufocă prin obiectivitatea lui prin constituția lui șablonară
ești atât de fantezistă
tu doar stai acolo așteptând să te fugăresc cu aparatul de sudură
și mă lași pe mine să mă înfometez să mă chinui să devin ahtiat de existența ta să mă crucific pe corpul tău
tu doar stai acolo cu o bucată de ață între dinți
și un ac ca să-mi coși inima la loc
mă simt atât de liber încât aproape că vreau să mai incendiez o priveliște
nu știu de ce intersecția întârzie să apară
sunt prea ocupat acum cu purpuriul malițios al șalului tău
era singurul lucru care te făcea să pari uzuală
acum că nu mai e ești atât de mică
și atât de încăpățânată și atât de albă și atât de previzibilă și atât de arzătoare și atât de cristalizată și atât de autoritară și atât de sufocantă și atât de atrăgătoare și atât de încântătoare și atât de complexată și atât de consumată și atât de cuprinzătoare și atât de înnebunitoare
ești o halucinație legată de umbra unei iubiri
de iluzia unei dorințe
tencuiala ne împinge față în față
până și pereții râd de noi
știu că mă crezi un netrebnic
știu că faruri de mașină se mai preling cu o viteză orbitoare la îndepărtatul capăt al aparatului de sudură
știu că te-am topit ca să te sădesc în miniatură în sufletul meu și am așteptat acum până te-ai răcit din nou
și mai știu că ești atât de irezistibilă încât nu-ți rezist și că mă plimb deja pe marginea pleonasmului fatal
autoiluzionarea mea perfectă îți dă aripile necesare sugrumării mele și îți afunzi penele între buzele mele resemnate și le prelingi și le fâlfâi în interiorul sufletului meu cauterizat până când flama de sudură ne înghite pe amândoi și ne oferă binecuvântata saturație
și păsările mecanice de pe autostradă încă ciripesc
vestind apropierea zorilor
și depărtarea de cele două luni de smarald de sub cristalinul tău
doar noi doi și o mască de eter
și un ciripit voluptuos și delirant
zâmbet pur
șui
pierzania pietrificată sparge geamul & răstoarnă masa peste cea mai apropiată priveliște
adin, dva atât.
30-5-24
naturămoartă
te privesc
prin fundul unui pahar de sticlă
sticla e greu de observat. tăcută,
inabordabilă chiar
apa din pahar, stingherită de priveliștea mea,
tremură.
paharul e de sticlă
sticla distorsionează
acum distorsionează priveliștea ta arămie
punctul de fugă
(de privirea mea)
e undeva, în ochii tăi
în apropiere,
o soție privește atentă cum
soțul caută cu furculița prin
farfurie stingher
viața e în apropiere.
e în fața mea, de altfel, îmi doresc atât de tare
s-o trăiesc, s-o descopăr, s-o iubesc
…dar viața se îngrijește de fiecare
îmbucătură, stingherită de privirea
mea probabil, și nu-și dorește să mă
ia în primire, să mă facă fericit încă
totuși, e în apropiere. totuși, ești în apropiere
& te privesc
prin fundul unui pahar de sticlă
mi s-a spus că, dacă privesc ceva/pe cineva
printr-un filtru pentru prea mult timp, acel
ceva sau cineva va deveni parte din filtru
ești de sticlă acum.
sticla nu se bagă în seamă
& e cel mai ușor de observat
atunci când e spartă, când e cioburi
(poate exact în momentul
spargerii)
ești o imagine de sticlă
imaginea ta din fața mea e deci fragilă acum
imaginea ta din mintea mea e fragilă acum
toate iluziile sunt fragile.
mai târziu, o să mă iei în brațe
te voi îmbrățișa,
iar tu te vei sparge sub ochii
mei aburiți de viziunea
paharului.
toate închipuirile sunt fragile la început
în cioburi, imaginea ta va fi
fractală & radical modificată
de cioburile astea sunt și eu îndrăgostit.
îți voi strânge cioburile la piept,
și voi râde și voi plânge la redescoperirea
mult-iubitei iluzii.
cu o plăcere masochistă,
țin fundul ușor aburit al paharului în dreptul
ochilor mei în timp ce beau cristalul lichid
în care te oglindești,
& te privesc în continuare
prin fundul unui pahar de sticlă
și observ cum sticla
cuprinde & distorsionează
mintea mea te
cuprinde & distorsionează
deși știu că, în realitate, în amarnicul
face-to-face,
nu te pot cuprinde
nu te pot nici distorsiona
și asta mă dezamăgește
acum însă, tu ești
(viziunea ta este)
fragilă & cuprinsă & distorsionată
viața mea este on hold,
dar o ții tu pentru mine
o ești tu pentru mine
și asta mă liniștește.
iluziile, deși fragile, pot primi un răgaz
ca să cuprindă & distorsioneze
și să facă realitatea mai fragilă-
& te privesc în continuare
prin fundul unui pahar de sticlă
& tot ce văd
e fundul unui pahar de sticlă
7-7-24
Citește și:
- [CRITIC GUEST] Dani Blănariu: „Unde speranța nu respiră”
- mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI
