Cu prilejul ZILEI NAȚIONALE a LECTURII, COLEGIUL „MOISE NICOARĂ” a organizat, în colaborare cu ASOCIAȚIA „SUSȚINEM EXCELENȚA”, activitatea „ÎNTREBĂRI ÎN OGLINDĂ”

cu prilejul zilei naționale a lecturii
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Joi, 15 februarie 2024, la ora 12.00, a avut  loc în Sala festivă a Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad o activitate prilejuită de Ziua Națională a Lecturii.

Două autoare – Lizica Mihuț – în calitate de istoric al culturii, respectiv Viorica  Popescu/ Lia Alb – în calitate de scriitoare de literatură, pe de o parte, și 150 de elevi din clase de liceu, pe de altă parte, s-au întâlnit într-un dialog despre scris și citit, despre documentare și inspirație, despre efort și reușită. Întrebările elevilor au fost adresate în oglindă, pentru a releva asemănările și deosebirile între două moduri de a scrie.  Asociația „SUSȚINEM EXCELENȚA” vine astfel în întâmpinarea unei nevoi de promovare a lecturii în rândul tinerilor, ca modalitate de cunoaștere de sine și a lumii.



Elevii au elaborat întrebări pentru cele două doamne, fiind curioși să afle ce presupune o asemenea îndeletnicire, dacă e nevoie de o anumită rutină în viața unui scriitor, cum se aleg temele scrierilor și chiar, la un nivel pragmatic, dacă în zilele noastre se poate trăi din a scrie.

Întrebări pentru LIZICA MIHUȚ
1.      Care este rutina unui autor de istoria culturii? Povestiți o zi din viața de scriitor.
2.      Ce calități trebuie să aibă un scriitor de istoria culturii?
3.      Care sunt etapele scrierii unei istorii?
4.      Ce citește un autor de istorie? Eventual, exemplificați cu autori și/sau texte.
5.      Cum poți fi original în istorie?
6.      Ce ați descoperit interesant „săpând” în arhive? Împărtășiți ceva inedit.
7.      Știm că scopul unui autor de literatură este estetic. Ce scop își propune un autor de istoria culturii?
8.      Pentru cine scrieți?

…și întrebări pentru VIORICA POPESCU
1.      Care este rutina unui autor de literatură? Povestiți o zi din viața de scriitor.
2.      Ce calități trebuie să aibă un scriitor de literatură?
3.      Care sunt etapele scrierii unei povești?
4.      Ce citește un autor de literatură? Eventual, exemplificați cu autori și/sau texte.
5.      Cum poți fi original în literatură? Există o teamă de marii autori din literatura română și universală?
6.      Ce ați descoperit interesant despre dvs scriind literatură? Dar despre lume?
7.      Cum se împacă meseria dvs cu cea de scriitor?
8.      Pentru cine scrieți?

Cu prilejul ZILEI NAȚIONALE a LECTURII, COLEGIUL „MOISE NICOARĂ” a organizat, în colaborare cu ASOCIAȚIA „SUSȚINEM EXCELENȚA”, activitatea „ÎNTREBĂRI ÎN OGLINDĂ”


De asemenea, la Colegiul Național „Moise Nicoară” au fost organizate, cu prilejul Zilei Naționale a Lecturii, următoarele ACTIVITĂȚI:

Marți, 13.02. 2024, ora 14.00, vizită a clasei a VIII-a A la Librăria „Corina” – prezentarea unei librării, a ce înseamnă o lansare de carte.


Joi, 15.02.2024

  • înainte de a începe lecția, toți profesorii, indiferent de disciplina predată, au recomandat o carte la clasă; chiar și la ora de educație fizică elevii au avut voie să citească

  • toate orele de limba și literatura română s-au desfășurat ca ore de lectură;

  • ateliere propuse în colaborare cu ANPRO, au fost înscrise în cadrul proiectului ,,Autorul meu de suflet”, demers care deschide Lecturiada 2024 – „Nevoia de întrebare”;
  • 08.00 – 9.00, Biblioteca „Ștefan Augustin Doinaș” a Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad, clasa a IX-a E, Atelier de receptare a textului liric și de scriere creativă, prof. Oana Olariu, în colaborare cu ANPRO;
  • 9.00 – 10.00, Biblioteca „Ștefan Augustin Doinaș” a Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad, clasa a XII-a F, activitatea „Cum aleg o carte?”, prof. Adriana Filip, consilier educativ, Angelica Bogdanov, bibliotecar;

  • 9.00 – 10.00, sala 73, clasa a XII-a C, Atelier de pictopoezie, prof. Oana Olariu, în colaborare cu ANPRO;
  • 10.00 – 11.00, sala 72, clasa a VII-a A, expoziție și prezentare de autori francezi, prof. Adriana Filip;
  • 11.00 – 12.00, sala 73 și Biblioteca „Ștefan Augustin Doinaș” a Colegiului Național „Moise Nicoară” Arad clasa a X-a A, atelier de lectură și scriere creativă ,,Negustorul de începuturi de roman”, prof. Camelia Circa Chirilă;
  • 12.00 – 13.00, Sala festivă, clasele a IX-a B, a IX-a C, a IX-a F, a XI-a F „Întrebări în oglindă” – elevi în dialog cu Lizica Mihuț – autoare de istoria culturii și Viorica Popescu/ Lia Alb – autoare de literatură, prof. Diana Achim, în colaborare cu Asociația „Susținem excelența”;

Citește și: 15 Februarie | Ziua Naţională a LECTURII


 

Categorie: Educație
Etichete: Asociația „SUSȚINEM EXCELENȚA”, Colegiul Național „Moise Nicoară" ARAD, Lizica Mihuț, Viorica Popescu
Distribuie:
Krak
Articolul anterior
Makerspace dă startul înscrierilor la atelierul de modelare și imprimare 3D – Basics
Articolul următor
O oră petrecută cu elevii secției de teatru/artă a actorului de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”

1 comentariu. Leave new

  • Prețuire și admirație pentru Asociația ,,Susținem Excelența ” și ,,Colegiul Național Moise Nicoară „!!!Cu stima, prof.Livius Miscoi!!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

taxe info
ULTIMELE ȘTIRI

Guvernul Luca Niculescu cere azi votul de învestitură în Parlament

0
Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu vine astăzi în Parlament pentru votul de învestitură. AUR și USR au anunțat că nu vor susține guvernul, în timp ce PNL și UDMR au semnat acorduri cu premierul desemnat.  Ședința plenului reunit al Parlamentului în care se va supune la vot învestirea noului executiv începe la ora 14:00. Guvernul Luca Niculescu are nevoie de 233 de voturi pentru învestire. Guvernul propus de premierul Luca Niculescu este „hibrid”. Din cei 18 miniștri, 11 sunt de la PSD, iar ceilalți șapte sunt independenți. Prim-ministru – Luca Niculescu; Viceprim-ministru și ministrul de Interne – Marian…

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…
taxe info
DE LA ACELAȘI AUTOR

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

1 comentariu
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…

Procurorul Geanâm Florentin-Ramon, încă un mandat de 3 ani la conducerea DIICOT Arad

0
Procurorul Geanâm Florentin-Ramon a fost reînvestit în funcția de procuror șef al structurii DIICOT Arad, pentru un mandat de încă 3 ani. Hotărârea a fost luată, în unanimitate, de Secția pentru procurori a CSM, marți 13 octombrie. Acesta a fost reînvestit în funcție începând cu data de 14 octombrie 2026, în urma interviului pe care l-a susținut marți și prezentarea poiectului de management. În perioada  ianuarie 2022 -aprilie 2023 Geanâm Florentin-Ramon a fost procuror șef al DIICOT Arad prin delegare. În perioada aprilie 2023- aprilie 2026, a fost învestit la conducere pentru un mandat de 3 ani, în urma interviului…

VIDEO Tânăr prins la Nădlac, într-un autocar, cu peste 7 kilograme de canabis aduse din Spania

0
Bărbatul de 21 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Arad după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în timp ce introducea în țară peste 7 kilograme de canabis. Drogurile, destinate comercializării, au fost descoperite în seara de 12 octombrie 2026, bărbatul fiind pasager al unui autocar care circula pe ruta Spania – România. Acesta a fost reținut și ulterior arestat preventiv de Tribunalul Arad, sub acuzația de trafic intern și internațional de droguri de risc.  „Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii de frontieră din cadrul  Inspectoratului Teritorial…

NOBEL 2026 | PACE | Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”

0
Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2026 a fost acordat unei persoane care, cu un curaj și o integritate excepționale, a deschis calea către o ordine juridică globală mai cuprinzătoare. Laureata din acest an a jucat un rol esențial în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului. Comitetul Nobel din Norvegia a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026 lui Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”. Angajamentul lui Navi Pillay față de principiile juridice universale și busola sa morală fermă sunt constante…
Krak
Articolul următor PSD va opri tentativa USR de privatizare mascată a sistemului public de sănătate din România Apasă aici pentru a citi
Secret Link