O oră petrecută cu elevii secției de teatru/artă a actorului de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”

o oră petrecută cu elevii
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Acum câteva zile mă gândeam cu nostalgie la liceu și la ziua unei prietene care e actriță, care a terminat și ea secția de actorie. Mă gândeam la anii de liceu și ce mult ne-au schimbat ca persoane și ca artiști, mă gândeam la universul din spatele porților, un univers la care publicul larg nu are acces.


Mulțumită lui Zoltan Lovas, îndrăgitul și excepționalul actor și profesor de arta a actorului la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”, am reușit să petrec puțin timp cu tinerii actori în devenire și să îi observ în plină acțiune.


Nu multă lume știe, dar în Arad nu a existat o secție de actorie până în 2005, până când Zoltan Lovas și Silvia Demian, fosta directoare a colegiului, au venit cu această inițiativă de a introduce secția la clasele de liceu. În prezent, la secția de actorie predau patru profesori: Zoltan Lovas, Nicolaie-Mihai Brânzeu, Alina Fabri și Edina Soos.



Încă de când am intrat în sală am observat că elevii erau foarte dezinvolți; când l-au observat pe Zoltan Lovas că a intrat în clasă, toată atenția lor s-a îndreptat asupra sa. Se vedea că acesta are o relație foarte bună cu copiii, deși are o mână de fier, fiind foarte meticulos în această artă a actoriei. Se pare (o să vă convingeți dacă urmăriți video atașat) că simpla lui prezență îi atrage pe elevi ca un magnet.

Un detaliu drăguț, surprins de mine stând într-un colț al clasei, a fost cel în care elevii intrau pe rând din pauză în clasă și mergeau la el dorind să-i ofere ba  un chips, ba un jeleu, tot ce aveau la ei din pauză. Ca și cum i-au păstrat intenționat mici atenții.


Cum ați reusit să mențineți asemenea relație cu elevii?

Zoltan Lovas: Pentru că suntem egali din punct de vedere al emoțiilor umane, și că învățăm unul de la celălalt în fiecare zi.

Nicolaie-Mihai Brânzeu: Uneori tu ca profesor ai de învățat de la ei, de la modul lor de a căuta, de a se arunca în necunoscut și viață.

Zoltan Lovas:  Noi discutăm de toate.


Ora a început cu niște exerciții în echipă coordonate de cei doi profesori, exercițiile fiind pentru consolidarea încrederii în grup și coordonare. Acestea au fost urmate apoi de câteva prestații ale elevilor.

Primul elev a fost Alecs Boteș, care a interpretat impecabil un fragment din actul 3 al piesei „Hamlet” de William Shakespeare.

Apoi Sara, Giulia, Matia și Alecs au prezentat un moment din piesa lor „Acum e prea târziu”, piesă care prezintă oamenilor cum sunt anumite momente din viață cărora nu le acordăm timpul și atenția necesare, sau anumite persoane din viața noastră pe care le neglijăm și ajungem în punctul în care realizăm că e prea târziu să o mai facem. Tinerii au avut un moment de performance al unui dans contemporan care ne-a ținut pe toți captivați. Momentul a fost o surpriză până și pentru Zoly, cei patru fiind suficient de „secretoși” cu tot ceea ce ține de piesa pe care au creat-o în cele mai mici detalii (text, coregrafie etc).

Matia și Sara au avut un moment de improvizație în care Sara prezenta un produs (o ciocolată) într-o limbă inventată, iar Matia a trebuit să traducă ce spunea aceasta. Momentul a fost plin de râsete, cei doi descurcându-se de minune.


Oana Bunaciu, elevă în clasa a 12-a la secția de actorie, ne-a povestit despre cum au fost acești ani de liceu pentru ea și în prezent despre atestatul la care lucrează – „Azilul de noapte” de Maxim Gorki.

Despre experiența ei cu acest profil ne spune și Simo Simina, elevă în clasa a 10-a, care acum declară că teatrul înseamnă „totul pentru ea și unul dintre cele mai importante lucruri”. Ea ne-a povestit cum în clasa a 9-a era o fire mult mai introvertă, închisă și simțea că nu știe cine e cu adevărat iar acum spune că e complet altă persoană de care este foarte mândră. Despre teatru ea spune că este o modalitate de a te exprima și dezvolta, inclusiv artistic.


Nicolaie-Mihai Brânzeu: Scopul lor e să se înțeleagă, să înțeleagă un text, să-l citească corect, să-si asume emoții, să știe să le gestioneze.

Zoltan Lovas: Mulți cred că dacă sunt timizi, ei ajung aici și cred că o să se schimbe, că după un curs de arta actorului vor ști cum să-și stăpânească emoțiile. Ideea e că trebuie să înveți să-ți gestionezi emoțiile. Noi lucrăm cu emoțiile lor, actingul nu vine din ceva inventat, noi trebuie să găsim o emoție a lor care poate fi transformată.

Zoltan Lovas: Avem un exercițiu frumos al nostru, îi punem să scriem o poveste din viața lor. Dacă ați ști ce povești descoperim și ce curaj au ei să-și accepte vulnerabilitatea.


Personal, această vizită la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” nu doar că mi-a adus aminte cu drag de anii de liceu, când străbăteam holurile în pauze, adunându-mi prietenii din diverse secții, dar m-a impresionat profund conștientizarea că această școală forjează viitorul cultural al orașului.

Aici se adună toți tinerii pasionați de artă, având curajul de a se lansa în destin, așteptând cu nerăbdare să-și contureze temelia și să acumuleze cunoștințe esențiale care îi vor ghida în parcursul lor ca artiști.


Colegiul de Arte nu este doar un loc al educației ci și o sursă de inspirație și cultivare a pasiunii pentru artă. În sălile de clasă și atelierele acestui sanctuar cultural, tinerii talentați muncesc,  se transformă, experimentează și învață să-și exprime creativitatea și să se exprime pe sine în diverse forme.


Citește și: Lecții de actorie cu Zoltan Lovas și Roxana Sabău, la Academia de teatru ZoRo 


 

Categorie: Educație
Etichete: Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”, zoltan lovas
Distribuie:
Articolul anterior
Cu prilejul ZILEI NAȚIONALE a LECTURII, COLEGIUL „MOISE NICOARĂ” a organizat, în colaborare cu ASOCIAȚIA „SUSȚINEM EXCELENȚA”, activitatea „ÎNTREBĂRI ÎN OGLINDĂ”
Articolul următor
Top 5 aplicații gratuite care au drept scop educația și recreația

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

veterinar arad
ULTIMELE ȘTIRI

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. Foto: criticarad_sediul Poliției din Șiștarovăț  

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…
Marketing Arad, Branding Arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

Doi elevi arădeni prezintă proiectul ChronaCast la „<19 Shape your world!”, în Budapesta

0
Doi liceeni din Arad, David Boulean (clasa a X-a, Colegiul Național „Moise Nicoară”) și Santi Erick (clasa a X-a, Colegiul „Csiky Gergely”), și-au expus recent proiectul tehnologic la Budapesta, în cadrul evenimentului internațional „<19 Shape your world! 2025”. Evenimentul a avut loc între 9-11 ianuarie 2026. Cei doi au fost selectați de Asociația Doar Mâine din Arad în parteneriat cu Fundația C3 din Ungaria, organizații care fac parte din programul internațional Youth Exchange inițiat de Ars Electronica, Austria. ChronaCast: De la o problemă în pauze, la o soluție digitală Ideea proiectului, intitulat ChronaCast, s-a născut din nevoia practică a lui…

Vernisajul expoziției „trei rădăcini” de Fabian Gavrilescu, la habitat B1

0
Spațiul habitat B1 găzduiește, începând cu 21 noiembrie, ora 18:00, vernisajul expoziției „trei rădăcini”, semnată de artistul și arhitectul timișorean Fabian Gavrilescu. Proiectul reunește o serie de sculpturi generate digital și materializate prin modelare și imprimare 3D, care traduc trei dintre reperele definitorii ale Timișoarei în forme abstracte, simbolice și esențializate. Cele trei sculpturi sunt ancorate conceptual în: Canalul Bega – ca flux natural, ritm vital și continuitate urbană; Bastionul – ca memorie stratificată, arhivă materială și nucleu cultural; MECIPT – ca moștenire științifică și începutul limbajului digital în România. Prin geometrii generate algoritmic, aceste elemente sunt regândite ca expresii…

Schimb cultural | Două eleve din Arad au participat la Ars Electronica Festival, iar tineri din Austria și Ungaria au expus la Media Art Festival Arad

0
În această toamnă Nagy-Hera Miruna și Stănescu Maia Gabriela, eleve din Arad, au participat la Ars Electronica Festival din Linz, Austria, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate artei, tehnologiei și societății, în cadrul programului Youth Exchange, Create Your World. Participarea lor la festival a reprezentat premiul special oferit de Asociația Doar Mâine în cadrul concursului Media Art Prize – Only Tomorrow, un proiect prin care adolescenți din România sunt sprijiniți să descopere și să experimenteze arta media la nivel internațional. Experiența a avut loc în cadrul unui proiect de schimb de tineri organizat în parteneriat cu Asociația Doar…

Dangerous Bullets, trupa glam metal născută în camera unui apartament din Arad

0
În iarna anului 2022, la Arad, a luat naștere trupa Dangerous Bullets, un proiect muzical ce avea să-și contureze identitatea în jurul vocii și viziunii artistei Selen Crimson, fondatoarea și vocalista formației. Totul a pornit modest, „în camera mea, din pasiunea pentru muzică”, mărturisește Selen. Artista spune că a început să cânte la chitară acustică și voce de la doar cinci ani. A urmat o pauză, dar din 2018 a revenit la muzică iar în 2021 a învățat singură chitara electrică și basul. „Am ascultat mult black metal și apoi am trecut la glam metal. Inspirația o iau direct din…

Vernisajul expoziției Media Art Prize – Only Tomorrow, la Galeria Alfa

0
Sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 17:00, Galeria Alfa din Arad a găzduit vernisajul expoziției Media Art Prize –  Only Tomorrow, primul concurs de artă media dedicat adolescenților din Arad. Evenimentul a adus în fața publicului lucrările premiate în cadrul competiției și a fost deschis printr-un cuvânt introductiv al Laurian Popa, artist și conf. univ. la Facultatea de Design a UAV. Atmosfera de la deschidere a fost una interactivă, tinerii artiști având ocazia de a-și prezenta personal lucrările, realizând un tur ghidat al expoziției, unde au discutat cu publicul despre conceptele și tehnicile pe care le-au utilizat. Tot în cadrul…

Editura Fantomas și festivalul Discuția secretă caută autori și autoare nedebutați

0
Editura F a n t o m a s, în parteneriat cu festivalul Discuția secretă, lansează un apel către autoare și autori nedebutați, invitați să trimită manuscrise până la data de 1 ianuarie 2026 la adresa debutfantomas@gmail.com. Sunt acceptate poezie, proză sau orice alt tip de text care merită publicat, indiferent de gen. Manuscrisele trebuie să conțină material suficient pentru un volum și să fie însoțite de un scurt CV. Se pot trimite mai multe manuscrise, cu condiția să fie gândite ca titluri distincte. Nu sunt acceptate fragmente disparate (fragmente de roman, poezii alternând cu povestiri sau pagini de jurnal).…
GLR Car Wash
Articolul următor 19 Februarie | Ziua Națională Constantin Brâncuși Apasă aici pentru a citi
Secret Link