Sincer să fiu, mă așteptam ca americanii să nu fie chiar atât de idioți precum Trump. Și, slavă Domnului, au demonstrat că mai au ceva discernământ. Democrații au câștigat controlul ambelor camere ale Congresului. Nu știu dacă americanii s-au deșteptat peste noapte sau pur și simplu s-au săturat de bivolul de la Casa Albă. Probabil că a doua variantă.
Dar nu victoria democraților mă preocupă. Mă enervează felul în care au obținut-o. De aproape doi ani, democrații stau pe margine și își freacă mâinile de fericire la fiecare tâmpenie debitată de nebunul portocaliu. Trump se ceartă cu Uniunea Europeană și o amenință? Excelent! Vrea să anexeze Canada și Groenlanda? Să-i dea Dumnezeu sănătate! Nu trebuie să faci mare lucru. Îl lași pe bivol în magazinul de cristaluri, ignori țânțarul care-i bâzâie în urechi și aștepți să distrugă totul. Intri după doi ani, iar proprietarii te iau în brațe ca pe un salvator. Asta e marea strategie politică în democrație: nu trebuie să fii mai deștept decât adversarul, ci să ai răbdare până demonstrează singur cât e de prost.
Mi-e teamă că exact asta începe să se întâmple și în România. Avem și noi bivolii noștri. Ei știu că Pământul e plat și acest lucru nu se discută. Argumentele nu au nicio valoare, pentru că, atunci când vorbim despre credințe, nu e nevoie de ele. Cu asemenea oameni discuți degeaba. Și atunci ce faci? Se pare că soluția e cea a democraților din SUA: îi lași să-și rupă singuri capul. Îi vezi că repetă ca pe o mantră niște idioțenii în drumul spre prăpastie. De ce să-i mai oprești? Până nu văd fundul râpei, nu cred în legea gravitației. Din păcate, problema e că nu cad singuri. Ne iau și pe noi în brațe, cu tot cu economie, pensii, școli și spitale. Aici e partea cea mai perversă a democrației. Ca să demonstrezi că adversarul e incapabil să guverneze, îl lași să guverneze. Iar cetățeanul plătește demonstrația. Opoziția politică așteaptă bine-mersi. În opoziție e minunat. N-ai buget de administrat, n-ai spitale de reparat, n-ai profesori de plătit. Bei cafele, te mai duci într-un concediu și aștepți cu punga de popcorn în bot. Adversarii fac prostii, alegătorii se enervează, iar tu te întorci și bronzat, și „salvatore della patria”.
Churchill spunea că democrația este cea mai proastă formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte încercate până acum. Mare dreptate avea, doar că a uitat un amănunt: democrația nu ne garantează că vom fi conduși de oameni inteligenți. Ne garantează doar că, din când în când, avem dreptul să schimbăm proștii între ei. Și uite așa ajungem să alegem mereu între două rele. Unii sunt suficient de proști încât să distrugă totul, ceilalți suficient de șmecheri încât să-i lase. Iar noi, alegătorii, suntem chemați o dată la patru ani să decidem cine ne va dezamăgi în viitor.
