Educație interculturală: Scene din viața și tradițiile comunității rrome, la Grădinița din Almaș

serbare gradinita almas1
Distribuie:
ROLUL ȘCOLII ÎN DEZVOLTAREA INTERCULTURALITĂȚII ȘI MULTICULTURALITĂȚII

„Cultura unui popor înlătură multe deosebiri și-i apropie pe oameni unii de alții.” (Ioan Slavici)

În ultimele decenii societatea tinde tot mai mult să depășească granițele impuse de frontiere, la această realitate adăugându-se fenomenul imigrației, ce presupune creșterea demografică în unele zone ale lumii, precum şi fenomenul de polarizare a bogăției/sărăciei.

Astfel, pentru o bună conviețuire, în Europa a devenit necesară implementarea educației interculturale/ multiculturale în programul educațional din perspectiva desfințării granițelor, pentru că este necesar să se prevină şi să se evite conflicte interetnice şi de altă natură, prin promovarea toleranței, a bunei înțelegeri şi egalității de șanse între membrii aceleiași comunități.

Şi în România se urmărește implementarea unui program educațional intercultural ce trebuie
început încă de la grădiniță.

Scopul educației multiculturale este de a favoriza acomodarea grupurilor etnoculturale aflate în minoritate şi de a facilita acomodarea societăţii majoritare la modelele culturale specifice grupurilor minoritare. Educaţia şi predarea interculturală sunt menite să concentreze atenţia elevilor spre propria identitate, dar şi spre valorile umane universale, egalitatea de șanse pentru toate grupurile din interiorul societăţii. Educația multiculturală promovează demersuri antirasiale, antixenofobe, antidiscriminative, fiind astfel un factor de stabilitate democratică şi de diminuare a conflictualităţii.

Cadrele didactice au rolul de a dezvolta la elevi

aptitudinea de a comunica eficient, toleranţa faţă de opiniile diferite, flexiblitatea – capacitatea de adaptare la ,,nou”, recunoașterea egalității valorice a culturilor. Prin educaţia multiculturală şi interculturală, se dorește ca elevul să devină: o persoană deschisă către ceilalţi, conştientă de valoarea pe care o au ceilalţi şi capabilă să contribuie la dezvoltarea comunităţii din care face parte. Elevul trebuie să construiască relaţii cu ceilalţi, în spiritul solidarităţii şi al toleranţei, să comunice şi să caute soluţii de rezolvare a problemelor, împreună cu ceilalţi.

Elevul trebuie să devină o persoană cu principii de viaţă,

capabilă să dialogheze cu ceilalţi, să trăiască împreună cu ceilalţi într-un climat de respect, solidaritate şi acceptare a diversităţii, să fie capabil să se integreze responsabil în comunitate, în cultura poporului său, în acelaşi timp să fie deschis spre alte culturi, capabil să accepte şi să-i respecte pe ceilalţi.

Toți participanții la procesul educațional din unitatea noastră sunt conștienți că școala trebuie să evidențieze şi să cultive diferențele culturale, revalorizând noile expresii culturale în contextul comunității. Prin educație, trebuie dezvoltate în personalitatea copilului, trăsături specifice adaptării sale la societatea multiculturală: toleranța, flexibilitatea, curiozitatea, respectul față de alte culturi, solidaritatea etc.

Scopul principal al educației interculturale

este pregătirea persoanelor pentru a percepe, accepta, respecta şi experimenta diversitatea. A realiza educație interculturală înseamnă ca însuși procesul instructiv-educativ să se realizeze într-un mediu activ-participativ, prin punerea față în față a purtătorilor unor culturi diferite, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea de a interacționa.

Astfel, unul dintre obiectivele cuprinse în Planul de Dezvoltare Instituțională al Școlii Gimnaziale „Lazăr Tâmpa” Almaș este stimularea creativității artistice și a identității sociale și culturale, obiectiv care se dorește a fi realizat prin organizarea unor programe artistice și activități care îi au protagoniști, regizori, scenariști, pe elevi și profesori împreună.

În acest context, la Grădinița Almaș,

preșcolarii grupei cu program prelungit, cu implicarea stăruitoare și sub atenta îndrumare a doamnelor educatoare Mihaela Dașcău și Renata Motorca, într-un decor original, îmbrăcați în costume specifice, au redat scene din viața și tradițiile comunității rrome în cadrul serbării de sfârșit de an școlar, spre încântarea părinților, bunicilor, fraților mai mari și a tuturor celor care au asistat. Micii actori au fost recompensați cu valuri de aplauze și de felicitări.

Astfel de activități constituie exemple de bună-practică pentru formarea elevilor în spiritul respectului față de sine și față de ceilalți și al acceptării și valorificării diferențelor culturale.

 

Categorie: Știri
Etichete: cadre didactice, Educație interculturală, elevi, rolul școlii, Școala Gimnazială „Lazăr Tâmpa” Almaș
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE] Registrul Auto Român vrea CONCILIERE cu taximetriștii protestatari
Articolul următor
Colegiul Național „Moise Nicoară” – moment special, dedicat OLIMPICILOR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

ipj arad large

Analiza activității I.P.J. Arad în primele 3 luni din 2024: Infracționalitatea stradală, violența domestică, infracțiunile rutiere și furturile din societățile comerciale (produse de pe rafturi) au înregistrat o creștere. Se schimbă abordarea campaniilor preventive în școli

În cadrul unei conferințe de presă organizate luni, 29 aprilie, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a prezentat pe larg analiza activității în primul trimestru al anului. Infracționalitatea stradală, violența…