Nu sunt critic de film dar ador magia celei de-a șaptea arte și întotdeauna mă feresc de oamenii care nu cred în nimic. Iar Cristi Puiu este un astfel de cineast. Și ca să nu arunc cu vorbele în vânt o să vă spun și de ce.
Se presupune că filmele sunt făcute pentru a fi vizionate de public și nu pentru a fi premiate de snobi sau așezate în vitrine. Cei care iubesc cinematograful cu adevărat știu că Godard, Truffaut sau Fassbinder au adus pe ecran cu stil și har, într-un mod incomparabil acest tip de realism relational urban pe care Cristi Puiu se străduie să-l ilustreze.
„Sieranevada” în schimb nu este altceva decât un joc cu nervii noștri, un exercițiu lipsit de stil, foarte lung și extrem de plat. Vreme de 3 ore, ați citit bine: 3 ore!, Puiu ne aliniază un tablou sec, în care temele recurente ale dialogurilor gravitează în zona unor trăsături ale societății românești pe care le cunoaștem extrem de bine. Bigotismul, cabotinajul, impostura, violența domestică sau excesul politizării vieții curente. Filmul putea foarte bine să fie restrâns la 15 minute sau extins la 6 ore, rezultatul ar fi fost același. Fără punct cuminant, orgasm intelectual, desfăsurare sau evoluție, „Sieranevada” este ca o linie plată pe o electroencefalogramă, una care ne insultă orice tip de inteligență sau simțire. Actorii latră, nu vorbesc, behăie într-o „miticăreală” verbală ce nu depășește zona de confluență mitocănească ilfoveană. Filmul nu are niciun fel de morală, de învățătură, de concluzie și nu este altceva decât o compoziție grosieră lipsită de subtilitate. Cefe umane filmate static la pachet în monologuri ori dialoguri de 15-20 minute, înlănțuite plicticos și fără talent în absența unei coloane sonore.
Ce m-ar putea atrage la un film semnat Cristi Puiu ?! Ideea, scenariul, sensul filosofic, dialogurile, imaginea, muzica, interpretarea… cam toate ingredientele care concură la farmecul unei opere cinematografice. Nothing is there! Cu excepția refrenului „Feels so good” a lui Chuck Mangione care se aude în background la un moment dat la un radio din film. Mulțumesc Cristi Puiu, am discul în colecție, altceva mai oferi?
2 comentarii. Leave new
Imi doresc filme romanesti care sa creeze o senzatie de bine, oamenii de bine exista in Romania si mai sunt povesti de succes. E adevarat ca, poate, nu ar fi premiate la Cannes sau ailleurs, dar ar sadi in sufletele privitorilor seminte de bine, iar noi, tot publicul, le-am putea multiplica in realitate si lumea ar putea deveni mai buna datorita unui film.
Sau, alta idee: un film in jurul ideii de critical thinking, din care sa invatam sa gandim sanatos?
Coane Alecu ai perfectă dreptate. Eu nu am rezistat mai mult de 5 minute….Dar cu cunoșteam latura ta mazochistă. Ce te-a făcut să privești mizeria aia până la capăt?