Gândul – arhitectul destinului | Gândirea este izvorul acțiunii, vieții și al puterii
„Lumea pe care am creat-o este un
proces al gândirii noastre. Nu o putem
schimba fără să ne schimbăm gândirea.”
(Albert Einstein)
Te salut, prietene! Gândul m-a orientat către tine.
Și atunci m-am întrebat: ce este gândul?
Cum de m-a dus către tine și nu spre o damă brună, expusă la soare? Nu știu. Știu însă că, în spatele acestei glume, se află o întrebare serioasă: de unde vine gândul și ce putere are el asupra noastră?
Întrebarea nu este deloc simplă. Gândim când ne trezim, gândim când lucrăm, când iubim, când ne temem, când ne amintim și chiar atunci când credem că nu mai gândim. Uneori alegem un gând; alteori el apare pur și simplu, fără să-l fi chemat.
Dar cine produce, de fapt, gândul?
Creierul – locul în care începe gândul
Din perspectiva biologică, gândirea este legată de activitatea creierului. Miliardele de neuroni comunică între ele prin semnale electrice și chimice, printr-o rețea extraordinar de complexă. Sinapsele permit transmiterea informației, iar neuro-transmițătorii participă la această comunicare.
Dar a spune că gândul este numai „electricitate și chimie” înseamnă să descriem mecanismul fără să explicăm pe deplin fenomenul.
Gândul este și experiență interioară: o imagine, o amintire, o întrebare, o emoție, o idee sau o legătură între lucruri pe care, până atunci, nu le-am pus împreună.
Când îmi amintesc de un om pe care nu l-am văzut de zeci de ani, omul acela nu se află în fața mea. Și totuși, într-un anumit fel, el reapare în mintea mea. Aici începe misterul gândului.
Gândul conștient și gândul care apare din subconștient
Subiectul de la care am pornit face o distincție între gândirea conștientă și procesele mentale care se desfășoară fără controlul nostru direct având suport informația din subconștient . Gândirea conștientă presupune atenție, analiză și intenție. Când citim un text dificil, când rezolvăm o problemă sau când luăm o decizie importantă, ne concentrăm.
Dar nu toate procesele mentale funcționează astfel. Există deprinderi, amintiri, asocieri și reacții care se declanșează aproape automat. După ce am învățat să mergem, să scriem sau să executăm anumite gesturi repetate, nu mai trebuie să analizăm fiecare mișcare. Intervine subconștientul care conduce acțiunea. Creierul a învățat.
De aici rezultă o observație importantă: omul nu este conștient de tot ceea ce se petrece în propria sa activitate mentală. Uneori, gândul ajunge la conștiință după ce procesarea lui a început deja.
Și atunci apare o întrebare interesantă: suntem noi stăpânii gândurilor noastre sau, uneori, gândurile ne stăpânesc pe noi?
Gândul nu se naște într-un vid
Un om nu începe să gândească abia în momentul în care formulează prima sa idee. Gândirea lui este construită, treptat, din ceea ce vede, aude, citește, învață și trăiește.
Familia, școala, limba, cultura, tradițiile, profesia, prietenii, experiențele și epoca în care trăim participă toate la formarea gândirii. De aceea, gândul este și un produs social și cultural.
Limba însăși ne oferă instrumentele prin care exprimăm realitatea. Cu ajutorul cuvintelor construim concepte precum adevăr, dreptate, libertate, responsabilitate, iubire sau demnitate.
Un om care nu are cuvântul pentru o idee o poate simți, dar îi este mai greu să o formuleze, să o transmită și să o transforme într-un argument.
Cultura nu este doar ceea ce știm. Cultura este și felul în care învățăm să gândim.
Când gândul devine idee
Un gând individual poate dispărea într-o clipă. Dar uneori se întâmplă ceva extraordinar: gândul este exprimat, numit. Devine cuvânt, apoi text, poezie, carte, operă de artă, teorie, descoperire științifică sau principiu moral. Din acel moment, gândul nu mai aparține în întregime celui care l-a avut. El intră în societate. Este citit, discutat, acceptat, contestat, modificat sau respins. Uneori supraviețuiește secole întregi.
Astfel, puterea gândului nu constă numai în faptul că există în mintea unui om, ci în capacitatea lui de a trece dintr-o minte în alta. O idee poate porni de la un om și poate ajunge să influențeze milioane de oameni. Aici gândul începe să dobândească putere socială.
Gândul și epoca în care trăim
Fiecare epocă își pune amprenta asupra modului în care oamenii gândesc.
În trecut, cartea și conversația aveau un rol fundamental în formarea intelectuală. Astăzi, internetul și rețelele sociale au schimbat viteza cu care informația ajunge la noi.
Avantajul este enorm: putem avea acces aproape instantaneu la o cantitate de cunoaștere inimaginabilă pentru generațiile anterioare. Dar există și o problemă.
Abundența informației nu înseamnă automat abundență de gândire
Putem primi sute de informații într-o zi și să nu avem timp să aprofundăm niciuna și de aici riscul de a fi înțelese sau interpretate greșit. Putem citi titluri fără să citim articole, opinii fără argumente și concluzii fără să mai căutăm demonstrația.
În asemenea condiții, apare pericolul ca gândul să devină grăbit, deficient. Iar un gând grăbit, incomplet înțeles este mai ușor de influențat.
De la gândul individual la gândirea colectivă
Omul are și o nevoie profundă de apartenență. De aceea, uneori, nu mai gândim numai prin propria experiență, ci și prin ceea ce gândește grupul din care facem parte. Familia, profesia, comunitatea, mediul cultural, grupurile sociale și spațiul virtual pot crea cadre în care anumite idei devin firești, iar altele par inacceptabile.
În acest punct, gândirea critică devine esențială. A gândi critic nu înseamnă să respingi totul. Înseamnă să întrebi:
De unde vine această idee?
Care sunt dovezile?
Cine o susține și de ce?
Ce argument există împotriva ei?
Este ceea ce cred rezultatul propriei judecăți sau doar al repetării unei opinii auzite de multe ori?
Aceasta este una dintre cele mai importante forme de libertate pe care le avem.
Gândul poate construi, dar poate și distruge
O idee bună poate construi o familie, o instituție, o comunitate sau chiar o civilizație. Dar și o idee falsă, repetată suficient de mult și acceptată fără verificare, poate produce consecințe grave.
Istoria omenirii este, într-un anumit sens, și istoria ideilor. Războaie, revoluții, sisteme politice, descoperiri științifice, opere de artă, doctrine, religii și mari transformări sociale, înainte de a deveni realități, existau în mintea oamenilor.
Mai întâi a fost gândul. Apoi a venit acțiunea. De aceea puterea unui gând nu trebuie măsurată numai prin frumusețea lui, ci și prin consecințele pe care le poate produce.
Gândul și libertatea
Cea mai importantă întrebare nu este cine produce gândul, ci: Cât din ceea ce gândim ne aparține cu adevărat?
Creierul ne oferă mecanismul. Experiența ne oferă materia. Cultura ne oferă limbajul. Societatea ne oferă modele. Educația ne oferă instrumente.
Dar omul are posibilitatea de a se opri și de a-și examina propriul gând. Să spună: „Stai puțin! De ce gândesc astfel?” Această întrebare simplă poate reprezenta începutul libertății intelectuale. Pentru că libertatea nu înseamnă numai să putem spune ceea ce gândim. Înseamnă, mai întâi, să avem curajul să verificăm ceea ce gândim.
Și unde ajungem?
Pornind de la o întrebare aparent simplă – ce este gândul? – ajungem la una dintre cele mai complicate probleme ale existenței umane.
Gândul începe în activitatea creierului, dar nu se oprește acolo. El devine memorie, emoție, limbaj, cultură, idee, convingere și, în anumite împrejurări, acțiune.
Un gând rămâne al unui om atât timp cât rămâne în mintea lui. Când este exprimat și preluat de alții, el poate deveni forță socială. Iar când o idee ajunge să schimbe felul în care oamenii privesc lumea, puterea ei poate depăși cu mult puterea celui care a avut-o pentru prima dată.
Până la urmă, aceasta este adevărata putere a gândului: nu faptul că se află în creierul nostru, ci faptul că, prin noi, poate fi difuzat, acceptat, însușit devenind motiv pentru a schimba lumea.
Marcus Aurelius: „Viața noastră este ceea ce o fac gândurile noastre.”
P.S. Prezentul eseu a fost construit împreună cu prietena mea Augusta.
Foto: rol ilustrativ / sursa: captură copertă
