ORICE OM URCĂ PE SCARA IERARHICĂ PÂNĂ LA NIVELUL MAXIM AL INCOMPETENȚEI SALE! … (V)
– HALLOWEEN, HALLOWEEN, IA’ MAI TOARNĂ SÂNGE-N VIN! –
A. SPLEEN AFTER
Când am ajuns prima oară în Arad, era toamna lui ’84. Urma să stau într-o detașare de un an. Nu cunoșteam pe nimeni și sufeream de o plictiseală turbată. Ei bine, curând mi-am făcut primul prieten, regretatul profesor Eugen Moț. Între beri și țigări (by the way, Aradul avea, de pe atunci, o bere excelentă !) măcinați amândoi de plictiseală (i.e. spleen), ne-a venit ideea să scriem împreună un roman pseudo- sau anti-polițist, în care să luăm la mișto tot ce se poate… Se apropia Halloween. Ce sărbătoarea lui Irod, că, așa ceva (Horribile dictu!…) era strict interzis la noi, pe vremea aceea! Până să te și gândești la asta era prohibited. Aveam în vedere ceva în genul lui Ilf și Petrov (12 scaune, Atitudine disprețuitoare față de stomac etc. ). Cum celebrii autori sovietici erau (ciudat, foarte ciudat!) agreați de către Stalin… ne-am gândit și noi, în naivitatea noastră, că poate…Oricum, plasam acțiunea într-un spital de nebuni din Anglia (ce premoniție pe mine!…), țară capitalistă depravată, aflată pe buza prăpastiei istorice… Evrika! Am găsit și titlul!: Spleen after… Primul pas: înființarea cooperativei „AVÂNTUL AȘIȘDEREA”… De aici începe dileala despre care vreau să scriu…
Să elucidez termenii (în buna tradiție a lui Voltaire): În 20 noiembrie 1983, postul american de televiziune, ABC lansa filmul (de televiziune) The Day After (regia Nicholas Meyer). S-a bucurat de cea mai mare rată de vizionare a unui film TV din istorie (până în 2009). Ideea centrală a filmului este simplă: ce se petrece într-o comunitate din statul Kansas după primirea unei lovituri nucleare – evident, pe vremea aceea, din partea URSS. S-a tradus, la noi, „Ziua de după…” și arăta ororile inimaginabile produse de un război nuclear. Mai mult, în 1987 și Televiziunea de stat sovietică l-a difuzat și, culmea, necenzurat! Asta a fost condiția pusă de americani pentru copyright-ul filmului… Atunci mi-a picat și mie fisa: ia, să facem un joc de cuvinte și a ieșit Spleen After… Dacă-l traducem drept Plictiseala de după…, cred că facem o eroare; după mine, este intraductibil și ar fi bine să-l luăm ca atare. E mai enigmatic și mai cețos, numa’ bun pentru intrarea în atmosfera
de Halloween…
Dar ce ne facem cu spleen-ul? Frust, în engleză înseamnă, pur și simplu, splină. I.e., acel organ anatomic ce stochează și eliberează sângele, când e cazul. Deficitul de funcționare ar însemna a nu avea sînge în „aparat”, adică „sânge-n p…ță”!… La noi, „a avea splină” ar veni „a avea fras!”, sau, pur și simplu, a fi cu fițe!… „Englejii” însă preferă să-i spună spleen. Tot la noi, s-a inventat și expresia „a-i fi lehamite de…” sau, simplu, sictir…. Dicţionarele savante zic: „stare nemotivată de melancolie, manifestată prin plictiseală și dezgust față de orice”, sau, „plictiseală care provine din lipsa unor preocupări serioase și care duce la dezgustul de viață”. Ioana Popescu (Dilema veche, nr. 417/ 9-15 februarie, 2012) zice: „…da, știu cum e, simți o lene cu slăbiciune…”, apoi: „citadinul nu numai că are timp liber, dar este chiar preocupat de felul în care ar putea să-l petreacă”… „un fel de postire a poftelor, lipsită doar de componenta transcendentă” (?…). No, aici, pe teritoriul Majestății Sale, se spune cam așa: ce face un bărbat cu spleen?, i.e., unul care s-a săturat de prea mult bine? – se însoară! Dar ce face o femeie? – divorțează sau își găsește un nou amant!… Cum spleen-ul ne râcâie mai ales toamna, asteniile…, cum spre final de sezon nu prea mai avem ce face … zloată, ceață, frig, umezeală etc., iată soluția miraculoasă: Halloween!
B. „…CE MAI FREAMĂT, CE MAI ZBUCIUM!…”
Păzea, fraților! Înainte de Ignat, toți cei din neamul lui Nea’Ghiță grohăie și guiță de nerăbdare în așteptarea cuțitului… Prin preajma Paștilor, mielușeii și ieduții țopăie bezmetic, tot de nerăbdare: din iarba proaspătă, de primăvară, unde și-a ouat Iepurașu’(?!…) ouăle colorate, încondeiate, spre a fi căutate de copii, plăpândele patrupede se vor îndrepta triumfal tot spre cuțit… Acu’, în preajma căderii primei zăpezi, dovlecii – pompkins (la români, un fel de „capete seci”) sar în sus, de pe tarlale, la grămadă, se înghesuie stresați (de așteptare!), și ei, la cuțit: vor să fie cât mai curând scobiți și împodobiți cu o lumânare. Ce vreți? spleen after… i.e. vine halloween-ul!…
Dar, ca să intrăm în această atmosferă post-neo-gotică avem nevoie de o pildă, pe măsură: Cică, al nostru Dracula scorniceștean – vampir și înainte și … after… – avea insomnii. Se tot „scornicea”, „șoșocea” el, ce să facă să intre în istorie? Chinuindu-se să adoarmă, aude o voce cavernoasă, dar solemnă: „Fă ca mineeeee!…” Alarme, controale ale băieților cu ochi albaștri…nimic! Din nou, dă să adoarmă, dar nu-i dau pace aceleași gânduri și, iarăși vocea: „Fă ca mineeeee !…”. Chestia se tot repetă până când „Cabinetul 1 ” ricanează nervos: Hooo, mă, cine ești tu? (vezi „scena balconului” de la C.C. …). La care vocea: „Meșterul Manole!….” Vă închipuiți cum ar fi arătat Casa Poporului dacă…
Totuși și totuși, ce este, de unde vine toată tevatura asta cu Halloween? Ar trebui să ne întoarcem adânc în istorie, cam pe la Epoca Fierului, la celți. În primul rând, vreau să-i avertizez pe protocroniștii noștri: și noi am avut celții noștri… dacici, ca brazii. În 335 î.Hr. are loc o colonizare masivă a celților în Câmpia Tisei și Podișul Transilvaniei. Abia după anii 200 î.Hr., geto-dacii încep să ocupe aceste teritorii. Să mai aud că Helloween-ul nu are rădăcini și pe la noi!…
Dar, să vedem ce spune un grup de cercetători britanici? (Salve, d-l Banciu!):
1. Se poartă discuții dacă în actualul U.K. și în Irlanda, cei din Epoca Fierului (a înflorit aici cam prin anii 1200 î.Hr. ) trebuie considerați celți? Prea puțin importă, azi „celtic” vizează culturile și limbile din Irlanda, Scoția, Țara Galilor, Cornwall, Insula Man, regiunea Bretania din Franța.
2. Geneza sărbătorii e păgână: deși primele referințe vin abia din Evul Mediu, azi se știe că – în urmă cam cu 3000 de ani – păgânii celtici
irlandezi și galicieni aveau Samhain – vechiul festival celtic unde se sărbătorea recolta în păduri și se încheia vara; sărbătoarea începea în primele zile ale lunii noiembrie (după calendarul actual), dura cam o săptămână. Pentru că, pe atunci, lumea era populată de spirite bune, dar mai ales rele, cei vii lăsau, în afara caselor, mâncare spre a mulțumi spiritele. Adică, să scape dracului’ de ele, mai ales de cele rele… Poate, de atunci datează obiceiul ca oamenii să se îmbrace haotic, să se deghizeze, să se mascheze în fantome, ca să nu fie recunoscuți de cei „duși” de pe astă lume… Mai ales că era momentul subțierii sau chiar dispariției graniței dintre lumea umană și cea a spiritelor.
3. Ei bine, ulterior, Biserica Catolică nu putea să nu-și vâre coada: prin proclamația din anul 836, cu acordul Papei Grigore al IV-lea, se instituie Ziua tuturor sfinților (i.e., mai ales cei ce nu au mai fost comemorați) și 1 noiembrie devine Ziua morților. Evident, ajunul, devine All Hallows’ Eve – prin contracție – Halloween. Și iată cum a fost confiscată o sărbătoare veche, normală… N-aveam și noi – în Românica – cu surle și trâmbițe tovărășești, Ziua Recoltei? (I.e. cozile interminabile la „n-avem, tovarăși, decât ceea ce vedeți…cârlige”). „Vizitele de lucru” aveau menirea de a ne reaminti de celții noștri, geto-daci… Expozițiile „bunăstării” dispăreau subit, odată cu plecarea „tovarășilor” din piețe…Prin urmare, apropierea dintre 31 octombrie și 1 noiembrie a dus și la confuzia cu privire la originea reală a sărbătorii.
4. Azi. The Day After… Ați văzut, vreodată, oameni mai mult sau mai puțin întregi la „dovleac” să nu aibă chef de vreun CHEF?… Și românașul, mai ales ardeleanul-gospodar, când toamna dă semne de ducă, are grijă să-i fie slana-n pod și pălinca-n pivniță (pe la Arad se zice „clisă” la slană; în schimb la țuică sau pălincă, i se zice, pe la Cluj, „horincă” sau (?)…„jinars” – ultimul termen parcă-i mai legat de coniac, decât de sfânta licoare din prună… oricum, mai bună decât wisky-ul…). Chestia cu comparația între țuica noastră și wisky-ul universal (respectiv ginul pur englezesc) aparține tot unor… cercetători britanici…
5. Povestea dovleacului. La vechii celți exista credința că luminile aprinse în interiorul legumelor goale (pre-istoria dovleacului!) alungă spiritele rele care pot pătrunde în lumea noastră, în acele momente de „graniță”… Azi, se golesc și se decorează dovlecii, lumea se îmbracă deșuchiat și merge la petreceri (party) unde se cântă TRICK OR TREAT (un fel de „Ne dați sau nu ne dați”, mai precis, „Dulciuri sau păcăleli” – colindul copiilor, din casă-n casă, cerând bomboane, dulciuri, în general…; de fapt, tradiție medievală, când săracii mergeau din casă-n casă pentru a primi mâncare…). Se halesc, de obicei, diverse preparate pe bază de dovleac, se spun povești cât mai înfricoșătoare, se vizionează filme de groază (iacă și Dracula!…), se deapănă toate poveștile cu vrăjitori și fantome… au loc evenimente de tip Haunted Houses (Case bântuite).
Toată rețeta a la Hollywood… Felinarele din dovleci sculptați – JACK- O’LANTERNS – care se pun, de obicei la ferestre, spre a deruta spiritele rele, au semnificație precisă: „Dă-te dracu’spirit rău / Ia-ți bostanu’, că-i al tău!”… Legenda spune că: a fost odată, un tip condamnat să umble pe întuneric, între lumea celor vii și cea a spiritelor; îl chema Jack. Pentru a-și lumina drumul, a folosit un dovleac golit, cu un cărbune aprins înăuntru – de aici și Jack O’Lanterns… În alte variante, acest Jack era un om foarte zgârcit; obișnuia să joace feste tuturor, chiar să-l provoace pe Diavolul însuși; când moare, i se refuză intrarea în Rai, ba, chiar în Iad; atunci se sperie și cere o călăuză pentru a merge pe întuneric, dar primește doar un felinar – celebrul dovleac… Primele „lanterne” erau din napi, cartofi sau sfeclă roșie… Primele petreceri de Halloween le-au avut emigranții irlandezi în Lumea Nouă, prin sec. XVIII. Se pare, însă, că denumirea de Halloween a fost inițial folosită în Scoția secolului XVI. Deci, eroare! originea sărbătorii tot în Europa se află… nu la yankei!…
C. TOATĂ LUMEA RÂDE, CÂNTĂ ȘI DANSEAZĂ!…
Halloween a pornit deci din lumea anglo-saxonă (U.K., U.S.A.,Irlanda…) și s-a răspândit aproape în toată lumea. Vrăjitorii, vampirii, zombii, fantomele, vârcolacii și… alți monștri au devenit loc comun. S-a auzit până aici, în Engliterra, de o nouă hață între Șoșo și CTP. E vorba de Godzila (i.e., Șoșo) și King Kong (i.e., George Simion). „Vocea patriotului naționale” zisă și „Răcnetul Carpaților” vrea să-l târască, din nou, pe ilustrul om de presă prin tribunale; doar e juristă (oare?) și senatoare (oare?)… Eu cred că i-ar sta mai bine ilustrissimei ca decor de Halloweeen: de-i punem capu’ la fereastră, o ia la goană orice spirit rău, i.e. o șterge englezește… Nici nu-i nevoie să-i vârâm o lumânare în țeasta-i aruncătoare de flăcări… Da’ să vedem cum stau lucrurile aici, în perfidul Albion…
1. SUPERSTIȚII. În seara de Halloween fetele nemăritate și ne… să-și pună o floare de rozmarin și un bănuț de argint sub pernă – își vor visa… sortitul! În noaptea de Halloween, de auzi pași în urma ta, să nu te întorci! Vine un spirit să te ia pe lumea cealaltă. Intrarea unui liliac în
casă prevestește moarte !, dacă e lângă casă, prevestește răul! Dacă vezi un păianjen în casă, înseamnă că asupra ta veghează un spirit drag. Rolul dovleacului sculptat pus la geam? Păi, e de cacialma: spiritele rele vor face o confuzie, în loc să-și ia ție capul, vor lua bostanul. Parcă mai contează diferența? Mă întreb dacă și cu Șoșo s-ar face același număr de iluzionism… Persoanele născute în noaptea de Halloween vor dobândi capacitatea de a vedea și comunica cu spiritele rele. Pentru a speria fantomele, trebuie trase clopotele la biserică. În casă se impun decorații specifice: pânze de păianjen, lumânări sculptate, fantome confecționate din cârpe… Dacă ai hainele pe dos sau mergi cu spatele, ai șansa de a întâlni o vrăjitoare. Muierile trebuie să țină minte acest sfat cosmetic: Vrăjitoarele se pregăteau de sărbătoare frecându-și pielea cu un unguent sacru ce dădea senzația de zbor; senzația atingea paroxismul dacă vrăjitoarea respectivă era legată de ceva (?). Deci adio mătură sau măturoi… Dar nu știu ce ditamai măturoiu’ ar suporta-o pe Șoșo încălecată… și o macara s-ar rupe… Vreți să continuu? Nu cred. Mai sunt alte „inutilități drăguțe” (pace, Cornel Udrea!) de povestit…
2. CURIOZITĂȚI. Britanicii și yankeii sunt campioni mondiali la statistici, clasamente, topuri, pariuri și tot felul de astfel de ghidușii. Nu în lumea lor s-a născut Guinness Book? Nici Halloween-ul nu face excepție. Cică, în S.U.A. încasările de Halloween sunt mai mari decât cele de Sf. Valentin (ziua îndrăgostiților). În unele state de la Unchiul Sam este ilegal să ceri bomboane, dacă nu ai peste 13 ani. Tot pe aici, adulții nu
sunt primiți la colindat – numai copii au dreptul să șantajeze cu o spărieciune, de nu primesc dulciuri. Unele adăposturi de animale din S.U.A. nu permit adoptarea de pisici negre de Halloween: există riscul de a fi sacrificate în timpul unor ritualuri… În noaptea de Halloween se vând
un sfert din bomboanele comercializate anual (numai yankeii cumpără cam 9 milioane de kilograme de bomboane), tot atunci se cheltuiesc până la 310 milioane de dolari pentru deghizarea animalelor sau în animale… În statul Alabama e ilegal să te costumezi în călugăriță sau preot.
Preferințele copiilor americani sunt: 50% -ciocolată; 24 % – bomboane; 10% – gumă de mestecat….și ne mai mirăm de ce sunt atât de mulți obezi prematur?… Ei, iată totuși o mare excepție: cel mai mare dovleac din lume, nu s-a găsit nici în Uniunea Sovietică (conform tradiției comuniste de la noi), nici în U.S.A., nici în țara lui Robin Hood, ci… în Elveția: proprietarul său se numea Beni Maier iar „monstrul” cântărea 953,5 Kg!?… Costumele preferate de copii sunt totuși mai benigne: prințesă, superman, animăluțe; în schimb, părinții lor preferă deghizarea în pirat (bărbații) și vrăjitoare (femeile… de ce mi se pare mie oare normal, în ultimul caz?…). Bufnițele sunt decorațiuni de gală (când cântă buha, trebuie să o mierlească cineva). By the way, aici, într-un Mall, „Pentagon” am văzut, deunăzi, doi tipi cu trei bufnițe – reale, mari, vii, foarte „educate și civilizate” (cum le stă bine în U.K.!); chiar că erau tare faine. Dar să te pozezi cu ele… scoate banu’ neamule !… Noroc că – de data asta – nu eram cu nepoțelele mele (British Citizens!), altfel, dădeam faliment…eu!… Există persoane cu frică de Halloween – se numește Samhainofobie… Ceea ce este însă deosebit de semnificativ este faptul că aici, Halloween nu are conotație satanică! Da’ comercială? Ha!… cât încape, dar până și Dracu’ devine drăgălaș de simpatic aici și acum…
3. CE E BINE ȘI CE-I RĂU! –… Cum învață nepoțica mea mai mare la Grădi’ (nursery)… Halloween-iștiii sunt „good guys”: oferă un bun prilej de distracție; cei mici participă în familie la confecționarea de costume, decorații, preparate culinare – sporește coeziunea familială; oamenii sunt stimulați să fie unici, originali, prin costumație, deci se stimulaează libertatea de imaginație etc. Halloween-iștii sunt „bad guys”: efecte negative asupra copiilor – întunericul îi sperie, la fel, decorațiile și costumele înfricoșătoare, se asociază noaptea cu groaza, pot crede că figurile de Halloween sunt reale; mulți sunt atrași de sărbătoare fără să știe ce se „sărbătorește” cu adevărat (și cei mici dar și cei mari…).
Trăgând linie și adunând: Halloween este raiul comercianților; ce se petrece aici, în U.K., dar mai ales acasă la Uncle Sam, e de nedescris!… Ăștia știu să ți-l vândă și pe Dracu’ și pe D-zeu… Vitrinele magazinelor, ecranele televizoarelor, media on-line ș.a.m.d. toate te inundă super-
redundant cu vrăjitoare, schelete, duhuri, zombi, tot ce vrei! Numa’ banu’ să iasă! Că-i un bun prilej și de pileală… asta altă haznă… Se poate
scrie o întreagă DEMONOLOGIE cu această ocazie. Dar pentru că tot suntem la demoni, să încheiem a la fanfare!…Tot cu Nea’ Nicu și treanța Leana… săracii…
ÎN LOC DE EPILOG…
Cică, El și Ea tare mult doreau să fie regi… Probabil, după „memorabila” vizită în Marea Britanie. Și așa, coana Leana, întrebată de „ovarășele” de pe la C.C. al P.C.R., „Ce toalete se poartă în Anglia ?”, a răspuns simplu și clar: „Nu știu, că eu m-am c…t și p…t în curtea palatului, între tufe… Ca-n gara din Petrești, unde vindeam bomboane agricole…” Dar să revenim. Țineau amândoi să fie regi (rege și regină…). Se duc ei la o ghicitoare „profesionistă”, deci rrromă, bagă banu’ din greu și își spun păsul. Piranda pune pirostriile, dă-n bobi, trage cartea etc. și îi asigură că, deocamdată nu pot deveni decât prinți moștenitori – deh, trebuie să stea la coadă, la succesiune… Și așa, geniile se trezesc – într-o bună dimineață – prinți moștenitori! Calendarul princiar de pe perete arăta anul 1914, decorul era într-adevăr regal (baldachin, mobilă stil, ferestre mari a la Schonbrunn, vase aurite, mă rog, tot tacâmu’…); slugile îi înconjoară foarte aferate, îi îmbracă, îi dichisesc, le bagă potolu’-n gură etc., dar tot murmură prea-plecați și insistent: „altețele voastre, să ne grăbim, să ne grăbim,… ne așteaptă trenul…”. „Care tren?” – întreabă Coana, mai înfigăreață… „Cum care, altețele voastre au uitat? Păi, trenul de Sarajevo!”…
Foto – Google
