LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (iii)
„Latino-americanizarea” României?!…
1. Preambul…
Oare ce „stereotipie-simbolică” generează America Latină în reprezentările noastre? Pentru mine, cel puțin, luând-o de la „sud” spre „nord” (suntem doar peste 70% în emisfera australă, nu?), aș fixa două limite (geografice, dar mai ales metaforice…): Cântecul popular peruvian „El condor pasa”, respectiv, celebra scenă din filmul „Hombre”(1967), unde Paul Newman face un rol magistral de bandit mexican ajuns pe meleaguri yankee: „Ai chil for monei, băt bicoz iu ar mai frend, ail chil iu for nosing!” [„I kill for money, but because you are my friend, I’ll kill you for nothing”… – marele actor știu că s-a chinuit luni bune „să învețe” engleza stricată a mexicanilor]. Între cele două „extreme” (simbolice!), putem plasa – ad libitum – tangoul și ceaiul mate argentinian, Messi, vechile situri andine, enigmatice ale unor populații mai degrabă „extra-terestre” (Cuzco, Machu Picchu, Pumapunku, Puerta del Sol), Cascada Iguazu și Mato Grosso, Rio cu plajele Copacabana și Ipanema, carnavalul și samba, fotbal și Pele ș.a.m.d. – nu vreau să devin un influencer în turism… Totul se oprește la Rio Grande (în spaniola neaoșă, Rio Bravo del Norte), recte o bună parte a frontierei dintre Mexic (lumea Americii Latine) și Unchiul Sam (lumea anglo-saxonă)… După Donald Duck (zis Trump), o frontieră ce se vrea fortificată mai ceva ca zidurile Troiei. Numa’ că „mizerabilii” latino-americani ce vor să dea buzna peste bunăstarea yankeilor nu se vor folosi de un „cal troian”, ci, mai probabil, de un „măgăruș mexican” (latino-donkey/burro)…
Se spune că noi avem „talentul” de a prelua mereu ceea ce-i mai rău de la alte popoare, culturi, civilizații… Nu de puține ori am auzit, văzut și citit în mass-media (de la noi și de aiurea) că Românica aduce tot mai mult cu lumea latino-americană: mafia politică, prăpastia tragică între minoritatea bogată și majoritatea covârșitoare săracă, amestecul deșănțat al „trans-naționalelor” în ciorba noastră (după care ne curg balele… mai ales celor ce se pot căpătui bine prin asta…); bomboana vomitivă de pe coliva veselei noastre existențe scârboase – crima și nesiguranța publică! Suntem chiar ca în Ciudad de Mexico (Mexico City) și toate orășelele și sătucurile sud-americane, scufundate în mizeria haosului… „impredictibil” al zilelor ce trec ca trase la xerox: o lume croită după „Potemkin Village” (satul de tip Potemkin) așa cum „îl pictează” – pentru noi, „prostimea” – potentații zilei…
2. Românica – „Bulevardul romului”!…
… Să stea dracu’-n banca lor ipocriții staliniști de la CNCD!… nu-i vorba de High-Street-ul din comuna Frații Buzești (sau puzderia de mahalale-super-kitsch așișderea, din cam toate orrrașele și localitățile noastre rrromânești)… e vorba de filmul franțuzesc al lui Robert Enrico, din 1971, avându-i ca protagoniști pe „B.B.” (Brigitte Bardot) și regretatul Lino Ventura, după romanul omonim scris de Jacques Pecheral… Acolo era vorba de perioada prohibiției yankee ce a dus la o creștere și nu scădere spectaculoasă a alcoolismului nației, o dragoste neîmpărtășită decât pe juma’ – evident, B.B.! -, de filmul mut, pușcărie a l’amercaine… tutti frutti; nimic ce ar putea ofensa pe cei mai bogați dar și pe cei mai mizeri locuitori ai Rrromânicăi…
Invocarea acelui film mă ajută să descriu peisajul social și moral pestriț de la noi, unde nu trece zi de la Drăguțu’ de Sus, fără să nu auzi de vreo înjunghiere, bătaie cu urmări funeste, „tunuri” de milioane de euroi… diferența față de mexicani este că la noi nu se prea folosesc armele de foc letale; bună-i și o brișcă mai de doamne’ajută… Despre violuri (comise la vârste tot mai fragede…) ce să mai zicem, tind să devină un „sport național”, alături de „pileala” generalizată… Drogurile (nu cele „de lux”, la prețuri exorbitante) au coborât masa clientelară cam pe la vârsta de 10 anișori: e de înțeles, majoritatea sunt sintetice, relativ ieftine și cu aspect „comercial” atrăgător. Peste tot se așază lințoliul violenței generale (fizice și verbale) – de la grădinițe, până pe sălile acelei instituții grotești care se intitulează pompos parlament…
Într-adevăr, așa cum aud și văd la tot mai multe talk-show-uri, pe la diverse posturi tv. naționale, ce le prind și aici în „Far-west”-ul Europei, se pare că s-a născut o conspirație aparte: decredibilizarea principalelor instituții ale statului român. Recte, începând cu Parlamentul, Președinția, Guvernul (haotic, comme d’habitude…) dar mai ales justiția! Marea întrebare este totuși: „onorabilele instituții” nu au contribuit – ele însele! – la „voalarea” fotografiei/filmului dat la „publicitate”? Dar, „cui prodest?” Nu că ar fi o noutate – fenomenul e cronic la noi – dar, pe fondul isteriei electorale generalizate – realitatea s-a „supra”- acutizat, „supra”- încălzit, făcând ca turma „prostimii” (i.e. majoritatea oamenilor simpli, cinstiți… că n-au de ales, sic!…) „să behăie” la marea derută, să „galopeze” în fojgăiala generală, care’ncotro…
Aflu, din ce în ce mai des, că suntem sus de tot în topul consumatorilor de droguri minori, al abandonului școlar, al comerțului cu carne vie (nu numai prostituție, inclusiv sau poate mai ales cea juvenilă, dar și la „sclavia modernă”, tot cu dominanța minorilor: cerșit, „vânzarea/închirierea” pentru munci prin coclauri uitate de lume). Mai nou, „clanurile” duc o luptă ciudată de acaparare a „zonelor și spațiilor locuibile bune…” din orașele mai răsărite (e peremptoriu cazul Tmișoarei!…). Parcă nu se mai miră nimeni când cineva îi crapă capul sau „îl taie definitiv” pe un altul, fie și în centrul localităților, sub ochii placizi și reacțiile nule ale trecătorilor… Dispar copii (tot mai mici) spre a fi apoi găsiți, uciși, batjocoriți, chiar prin preajma caselor lor, cu autori aflați și ei prin „preajmă”- ca rudenii… În școli, violența, de toate formele, este în plin avânt… Toate astea, mie, cel puțin, îmi evocă peisajul tipic latino-american (acum, la modă, e rândul Mexicului!). Și… orice om cu capul pe umeri se întreabă siderat: ce dracu’se întâmplă?… parcă în alți ani nu era chiar așa?… lumea a luat-o rău razna! Au apărut deja unele „voci publice” care deja decretează pierderea războiului cu drogurile și cu violența cotidiană, dar ne „liniștesc” cu exemple similare de la „case mai mari”…și cu ce ne încălzește pe noi asta?…
Violența (de orice tip) naște violență (corespunzătoare), nu e nevoie neapărat de o contagiune directă… În aerul zglobiu și vomitiv al cotidianului plutește fantoma dezagregării socio-umane… Cel mai apropiat buboi purulent este chiar la hotarele Românicăi. Dar nu numai acolo, ci deja și în noi… iar asta se vede după festivalul neîntrerupt al campaniilor electorale duse de tot felul de „țipțări și țipțărițe” ce ne împuțesc puținul aer respirabil rămas… That’s the whole(?) picture!…
3. Funcționarul… „funcționează”, Influencerul… „influențează”, Formatorul de opinie… „de-formează”…
„Un om înțelept ia propriile decizii, un ignorant urmează opinia publică…”(Grantland Rice) – acesta ar trebui să fie genericul electoral de la noi. Dar „Românii au talent” și fac mișto de orice, mai ales acum, în plină „campanie”. Am văzut niște postere de mai tot dragul (nu neapărat legate de alegerile de anul acesta, ci… pur și simplu… „alegeri”!). De pildă, un poster strălucitor, cu Gabriela Firea (de ce și-o fi lăsat ea frumoasa și promițătoarea carieră tv.?…): sub lozinca „În Centrul Faptelor Bune” apare portretul ei zâmbăreț iar dedesubt textul – „Încălzesc toată apa caldă”!… Sau, o chestie devenită „clasică” (se potrivește mai tuturor „politicienilor” (!): Traian (Petrov) „B.” – evident, cu o sticlă de vin destupată în mână – sub lozinca seducătoare „A furat, dar a și făcut”…, apare „călare” pe textul de adâncă aducere aminte – „A turnat, dar a și băut!”… Mai nou, „campania” e pusă pe note muzicale deșuchiate… Sebastian Burduja (catindat la Bula lu’ Pândaru) ne comunică – acompaniat de gura unor „guriști și guriste” – că ne scapă de balamucul de a ajunge de la spital, direct pe năsălie… Iar „amazoana” Șoșo-Bau-Bau, călare, pe un „falnic armăsar” (mai demult, parcă era pe doi…), ne cântă, îngânată de un cor pestriț, tot ceva cu „amazoanele”… (și Don Quijote ar face „ciocu’ mic”!). Nici nu mai știu, pentru ce candidează acum… eu zic că pentru toate…patru posturile… „Hîc!”…”…eu pentru cine votez?” are răspunsul gata conceput de Iosif Vissarionovici – „Nu contează cine votează. Contează cine numără voturile”… Concluzia?: „Experienţă este pur şi simplu numele pe care îl dăm greşelilor noastre”…(Oscar Wilde).
„Menajeria de (PE) sticlă” (nu piesa lui Tennessee Williams!) – după intrarea noastră (cu forcepsul – sic!) în NATO, dar mai ales după primirea noastră (cu strâmbături – sic!) în U.E. – ne agasa cu „nedisimulată mândrie patriotică” (vechea limbă de lemn…), la „anunțurile de interes public”, cu „Suntem europeni! Suntem cetățeni europeni! ”… Acum, când poate e mai important ca oricând să ne aducem aminte de chestia asta, ne cam facem „că plouă”… „Localele” ocupă mai toată „menajeria”… Interesant, generația tânără (care are deja drept de vot) interogată fulgurant pe stradă (viață amară de reporter!…), la întrebarea dacă merge la vot, a dat în majoritatea cazurilor răspunsuri de tipul „Nu,… Nu mă interesează,… Nu știu,…” ș.a.m.d.!… Ciudățenia crește, cu atât mai mult cu cât tot mai mulți tineri vor „s-o șteargă”, „s-o întindă spre Vest”, prin urmare, ar trebui să fie interesați de ce petrece pe „bătrânul continent”… potențialul lor „viitor”… În definitiv, visurile sunt pe gratis…
Revenind la „dragii” noștri influencer-i, trebuie să recunosc că – atunci când e vorba de commercials (reclame), sunt destul de „inspirați”. Apar personalități foarte cunoscute în „public media”, recte, actori, cântăreți, sportivi ce nu mai au nevoie de prezentare. Întrebarea este dacă e o formă de „prostituție” pentru că nu au destui bani ca să trăiască sau, simplu, nu pleznesc destul de popularitate? Omul de rând, mai ales muieretul, când vede o „țoală”, „accesoriu existențial” etc., mai aparte pe vreun „star”, face pe dracu-n patru și caută să-și cumpere ceva la fel… Comercianții abia așteaptă, îi pândesc rânjind de după colț… Ce ne facem însă atunci când e vorba de „europene”? Pe briții mei, după Brexit, chestiile „continentale” îi cam lasă reci. Chiar dacă – prin iulie – se vor „bate” conservatorii cu laburiștii… and so, what? În Europa („de Europa”) lucrurile n-ar trebui să stea la fel: războiul („extins” – ce fandoseală lingvistică!) bate la ușă și nu după o modă „retro”, migrația scăpată de sub control dă dureri de cap decidenților zilei „catastrofa climatică” nu mai e o gogoriță, pandemiile „se rafinează”. Colac peste pupăză, toți vorbesc de o criză economică sui-generis… dar…iminentă…
Cum manipulează influencer-ii politici? Întrebare de un milion de puncte… Europa nu a fost, nu este și (din păcate) nu va fi – never for ever – o voce unică, armonică. Este și normal (cum spunea Charles de Gaulle): Europa este o Europă a patriilor; nu va exista niciodată o unanimitate în chestiunile majore și asta, cel puțin din motivul diferențelor de dezvoltare social-economică (cele istorice, culturale, de mental colectiv etc. nici nu le mai amintesc…). Președinții de state, premierii nu pot fi influencer-i, la nivelul statutului și rolului așteptat (nici puținele capetele încoronate care au rămas). Interesele – naționale! – politice și de putere vor prevala mereu în fața celor „continental-europene”, în ciuda declarațiilor sforăitoare pe care ale auzim tot mai des. Este clar că Europa va suferi de o mutație semnificativă spre extremismele de dreapta (și chiar stânga). „Fragmentarea” viitorului Parlament al Europei se va adânci. Un lucru e clar: Europa (ca U.E.!) va trebui să navigheze pe apele învolburate de tentativa (deja cronică) a Statelor Unite de a-și subordona (economic dar și ca viziune social-politică) „bătrânul continent”. Dinspre „polul opus” se simte, tot mai rece, răsuflarea flămândă a spațiului „ex-sovietic” (iar aici nu intră numai Rusia neo-țaristo-comunistă, sic!) de a-și recupera (și extinde!) hegemonia pierdută după anii 2000. A mai fost cineva care era ahtiat de un Lebensraum (Spațiu vital)… „Presiuni” vin și dinspre lumea musulmană (în primul rând, arabă) care antrenează cu ea multe probleme grave ale continentului african (mai ales jumătatea nordică). „Elanul” economic și geo-politic al Chinei se resimte și el, generând noi frisoane… (ce vreți, Pericolul galben…). Și atunci, care-i treaba? De ce „formatorii de opinie” (pro-europeană) mai mult deformează decât să formeze?
Pentru moment, personal, nu găsesc nici o explicație mai bună decât următoarea:
a) Nu există încă o adevărată conștiință europeană a europenilor: fiecare individ, grup sau chiar macro-grup social nu va vedea prea clar mai departe de lungul nasului; „miopia” e determinată – în primul și în primul rând – de interesele meschine locale, eventual-regionale (și până la un punct, este firesc, la nivelul nostru de dezvoltare istorico-umană).
b) Nivelul de educație (civică – înainte de toate!) este suficient de scăzut pentru marea masă a europenilor; „unghiul de înclinație” a pantei crește mergând de la Vest spre Est… Pe acest fundal de „miopie” civică este greu de făcut înțeles „ghemul încâlcit” de probleme cu adevărat europene: există o opacitate (uneori și întreținută deliberat!).
c) Cei ce ar trebui să fie cu adevărat influencer-i sau formatori de opinie nu prezintă pe înțelesul tuturor (N.B.!) problemele Europei; ori nu sunt în stare, datorită incompetenței, ori sunt „manipulați” de interese al căror izvor nu v-il indic… (unii poate știți bancu’…). Ce să înțeleagă Badea Gheorghe sau Țața Leana (nu numai din Românica!) din „păsăreasca” lor savantă și asta în cel mai bun caz, dacă ascultă sau privesc la vreun „suport” social media… Cum să le creezi, educi sau captezi „interesul, preocuparea europeană”? Asta ar fi ultima lor grijă de pe lumea aceasta!…
Și atunci, să tragem linie și să adunăm (to sum up) cum ar zice anglo-saxonul…
Alegerile pentru Parlamentul Europei sunt (nu par!) poate cele mai importante din istoria U.E., a comunității europene, în general. Președinții de state, premierii, chiar și regii…vin și pleacă (la propriu sau figurat) dar Continentul și oamenii lui rămân… Importanța acestor alegeri crește asimptotic, odată cu apropierea ciudatei conferințe de pace pentru Ukraina (proiectată să aibă loc în Elveția), apoi, cu summit-ul jubiliar al NATO, la Washington. Acestea sunt evenimente certe, perfect predictibile. Dar nu „singurele”; iar acestea „din urmă”, de data asta chiar că impredictibile!)… Știți la ce mă refer… Întrebarea mea legitimă, chiar de la peste 2000 Km. distanță este: ce se va alege de țara mea?…
Citește și:
- GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (1)
- GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (2)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii