LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (ii)
„Înjură-mă și minte-mă cu fras / Dar nu mă mușca de…nas !” [ din folclorul Parlamentului României]
0. Preambul…
Prin părțile Banatului de nord dar și prin sudul Crișanei (deci și prin zona Zărandului unde sălășuiește cu onor, Aradul), „a fi cu fras” sau „a avea fras” ar veni ceva cu… „a fi furios”, „a se oțărî”, „a fi plin de fițe”… cam așa bănuiesc. Cred (numai presupun!) că ar putea veni din germana șvăbească unde cuvîntul „frass/fraB” evocă ceva cu mâncare, mâncărime, e.g., la noi, „a avea mâncărime de limbă”… Nu știu dacă expresia a trecut Carpații spre lumea miticilor din Bula lu’ Pândaru; cert este că a devenit din vorbă… acțiune… în sublima Casă a Poporului… Nu mai este deci, doar o vorbă, ci un mod de comunicare parlamentară… Şi, dacă este comunicare, atunci se poate pune problema modului-mijlocului de a comunica. Iar aici se poate construi o punte interesantă între celebra teză a nu mai puţin celebrului „clasic” în teoria comunicării – Herbert Marshall MacLuhan (the medium is the message) şi ceea ce numim noi astăzi influencer sau formator de opinie.
1. „Haţ! ureche, să te muşc!…” […din regretatul meu prieten Cornel Udrea]
Eu ştiam că urechea de porc este un deliciu în tobă sau în piftie. Nu ştiam însă că şi nasul (râtul) porcului poate furniza un deliciu gastronomic. Cu atât mai puţin cartilagiul nazal de om… Recenta tentativă „canibalistică” a unui parlamentar devenit independent (mai bine zis, exmatriculat de la liberali), exercitată asupra unui coleg, rescrie cartea de bucate de pe melagurile Românicăi… „cu o privire înceţoşată, cu ochii injectaţi„ … Scandaluri, bătăi/cafturi/catch-uri etc. au loc cam în mai toate parlamentele (democratice sau ba i.e., formale) din lumea largă. Mai ales atunci când se deschide cutia Pandorei a campaniilor electorale… Noi, de ce să facem excepţie?
Dar, să mergem într-un mediu ce se doreşte a fi „mai spălat” – „Academia” oamenilor de ştiinţă din România: nu ştiu de ce s-o fi auto-intitulat „academie”, dar ştiu că nu m-am dat niciodată de ceasul morţii după „Kati” Andronescu. Acum, cu schimbarea „prezidentului”, ar fi vrut şi ea să „candideze”; n-a vrut însă „actualul”, care, oricum îşi terminase „legislaturile legale”… Aşa că, o întârziere cu 5 (cinci!) minute, la termenul-limită de depunere a dosarelor de candidat, a reprezentat un motiv suficient (oare şi necesar?) de respingere a candidaturii doamnei „Kati”… De data asta, „<<intră>> cine poate şi <<iese>> cine trebuie” devine „<<intră>> cine trebuie şi <<iese>> cine e sigur că <<trebuie>>:omul nostru”…
Iată tot atâtea moduri de comunicare „acţională”… Şi atunci, the medium is the message? I.e., mijlocul (de comunicare) este mesajul (comunicării)? Deşi MacLuhan nu a apucat vremurile noastre supra-mega-ultra-… digitale, totuşi teza sa, atât de binecunoscută, se pare că revine în stricta actualitate; mai ales în cea politică, scufundată în voma campaniei electorale (pe patru! fronturi!)… Cel puţin, cea din „actualitatea românescă”…
Vorbind despre informaţie (atât cea „fizică”, cât, mai ales cea cognitivă), am susţinut mereu trei teze:
a) Informaţia nu există decât în mod codificat;
b) Codificarea afectează informaţia (în sensul creării, creşterii, reducerii, stocării, prelucrării şi anulării ei);
c) Informaţia nu este informaţie decât atunci când îşi îndeplineşte menirea: există cineva/ceva care o valorifică/utilizează (un receptor pragmatic).
2. Pârdalnicul termen de „media”/ mijloace de comunicare
Termenul latin de medium (pl. media ) înseamnă – ușor de înțeles pentru vorbitorii de limba română – „mediu”, „mijloc”, „intermediar”… Preluat de limba engleză (de al cărui imperialism-globalism lingvistic nu se mai îndoiește nimeni azi), termenul a suferit o extensie semantică remarcabilă: ceea ce se numește (peste tot în lume) mass media reprezintă totalitatea mijloacelor de comunicare în masă (publice). Cum media pot „modela” mesajul oricărei comunicări, a fost tema predilectă a unui autor canadian (ce revine impetuos în actualitate!): Herbert Mashall MacLuhan. Despre el s-au scris și se vor mai scrie multe teze de doctorat, cărți întregi, comentarii etc. Nu am de gând să fac aici o dizertație pe marginea reputatului autor („Galaxia Guttenberg” – tradus și în românește și cu mare ecou de public și la noi). Doresc doar un „breviar de breviar”, spre a fi mai bine înțeles în cele ce urmează…
De la amprenta primei mâini (rășchirate), în unele picturi rupestre, până la dispozitivele super-sofisticate de A.I., omenirea a făcut pași gigantici, „galactici”… Totul era subordonat nevoii de a „imortaliza clipa” de a transpune gânduri (mai târziu, și socoteli) și imagini pe un suport durabil; memoria omenească este prodigioasă dar are și ea limitele ei (e.g. fiziologice etc.), transmiterea orală a informațiilor de orice natură era supusă riscului fragilității, distorsiunii și…uitării (ultima fiind suplinită de imaginație…). Nu întâmplător, unele școli de psihologie leagă dezvoltarea inteligenței umane de dezvoltarea mijloacelor de comunicare… Apariția scrisului a fost un moment „astral” iar inventarea tiparului (atribuită – formal, europenește, lui Johannes Guttenberg – sec. XV) a ridicat comunicarea interumană pe noi culmi („și mai superioare de cultură și civilizație”, cum ar fi spus Motanul Arpagic…). Impactul social-istoric dar și economic al acestui „moment astral” a fost analizat de H. M. MacLuhan în sus-pomenita carte… Apariția telegrafului (cu fir și fără fir), a telefonului, radioului, televiziunii și tot ceea ce a mai urmat, culminând cu computerul și A.I., a transformat planeta într-un „global village ” (liber și metaforic tradus – un sat mare!) apud MacLuhan… Sociologii au demonstrat că relațiile interumane și solidaritatea din comunitățile sociale mici se sparg în comunitățile mari (urbane). Apare paradoxul: cu cât sunt mai mulți oameni la un loc, cu atât sunt ei mai însingurați, înstrăinați. „Leacul” vine de la mass media ultramoderne, care „restabilesc” (oare?) vechile coeziuni… Azi, dependența crescândă (până la patologic!) de mass media se pare că duce la o nouă alienare a ființei umane… Nu este locul să trec în revistă măcar cele mai importante lucrări (multe de pionierat!) ale lui MacLuhan. Ceea ce cred că ar fi demn de reținut aici reprezintă dihotomia (uneori prea tranșantă!) pe care autorul canadian o face între cool medium/a și hot medium/a. Recte, mijloace de comunicare „reci” și „calde”. Probabil că a plecat de la o dihotomie asemănătoare, făcută de vestitul antropolog Claude Levy-Strauss: „societăți calde” și „societăți reci”.
Teza fundamentală a ilustrului canadian este bine-cunoscută (unii o consideră, mai degrabă, o metaforă): the medium is the message (o traducere, pe riscul meu, „mediul/mijlocul de comunicare este/impactează mesajul). Ea confirmă oarecum teza mea, după care codificarea afectează informația. Numai că eu am ajuns aici pe căi complet diferite de cele urmate de MacLuhan. Tot autorul canadian – zglobiu lingvistic – „se joacă” cu sintagma ce l-a consacrat: în „The Medium is the MASSAGE (s.n.): An Inventiry of Effects” înlocuiește cuvântul mesaj cu cel de… masaj, tocmai din dorința de a accentua efectele de-a dreptul „fizice” pe care le are mijlocul de comunicare al mesajului asupra receptorului mesajului…
Ce este un mediu/mjloc „cool” (rece)? Este cel care cere o implicare crescută a receptorului datorită descreșterii descriptivului. Ce este un mediu/mijloc „hot” (cald)? Este cel care cere o implicare în scădere datorită creșterii descriptivului. Exemplu: o carte este ceva mai puțin ca un dialog; deosebirea dintre participarea receptorului la o conferință față de participarea la un seminar. În primul caz acesta (receptorul uman) este, mai degrabă pasiv (deci trebuie să „rumege” în sinea lui ceea ce citește/aude); în al doilea caz acesta este eminamente activ. Un mediu/mijloc „rece” va cere efort (individual); un mediu/mijloc „cald” va cere doar (?)… participare. Cât privește „satul global”, aici „cultura tipărită, vizuală și individualistă” va fi înlocuită cu interdependența electronică”: se trece de la individualism și fragmentare la o identitate colectivă, cu „o bază tribală”. Ideea gradelor diferite de participare a unei persoane ce alege să consume un mediu, este corectă până la un punct: există o mulțime de factori care „gradualizează” participarea (de la cei strict personali, până la cei de mediu social-economic-politic etc. ambiant). Important este că M. MacLuhan a prezis – cu trei decenii înainte! – apariția World Wide Web (www) dar nu a întrevăzut și efectele sale „negre”: da, azi orice colț al planetei este „doar la click distanță (vorba unor reclame tv. de la noi), dar click-ul ăsta ne rupe de aceeași lume, însingurându-ne (cum spuneam, până la patologic…). Deci „all media are <<extensions>> of our human senses, bodies and minds”?…
3. „Traduttore…traditore” – vorba lui U. Eco și formatorii/ deformatorii de opinie…
Orice traducere înseamnă o pierdere („trădare”) din textul/expresia verbală ce se traduce; nu exisă traducere perfectă, la fel cum nu există sinonimie absolută. În limba română, de la Nenea Iancu citire, avem expresia metaforică „a traduce” cu sensul de a înșela (mai ales în „afaceri de amor”…). Asta a spus-o și marele semiotician Umberto Eco. Dacă traducerea onestă, cel puțin în intenție, are și ea limitele ei, nu același lucru se poate spune despre „traducerea” cu o anumită intenție, mai ales în comunicarea publică. De la adevărul parțial, deformat se ajunge – treptat – la minciuna sfruntată. Existența intenției denotă o tentativă (reușită sau nu) de manipulare. Pentru noi, problema devine importantă, capitală mai ales în contextul campaniilor electorale. Aici apare o specie la fel de grețoasă cum erau sofiștii în Atena lui Aristotel… Este vorba de influencer-i (iarăși engleza!) sau formatorii de opinie (atitudine, gusturi, reacții, stări afective etc.). Nu știu care din termeni se subordonează celuilalt: toți influencer-ii sunt formatori de opinie dar nu și invers, sau toți formatorii de opinie sunt influencer-i dar nu și invers?… Personal, nu prea cred că are mare importanță la acest nivel al discuției. Totuși, atunci când se vorbește de influencer-i, în marea majoritate a cazurilor activitatea lor este legată de mediul on-line; aria lor de acțiune a mai fost „botezată” drept marketing digital. Când e vorba de formatori de opinie, aria lor de acțiune este ceva mai largă (de la educație-învățământ… până la jurnaliști, propagandiști politici etc.). De aceea, având în vedere implicarea profundă a A.I. în orice domeniu de activitate (fiecare nou născut azi are un al doilea „cordon ombilical” ce nu mai e „tăiat”, căci la celălalt capăt se află cel puțin un I-Phone…), putem folosi cu voioșie termenul englezesc de influencer…
Ce „competențe” trebuie să aibă un influencer? Mi-a plăcut mult „sentința” dată de Elihu Katz (e drept, formatorilor de opinie, dar, cum am văzut, nu prea mai are importanță…): „trecerea de la preocupările privind ceea ce mass-media fac cu publicul, la cele privind ceea ce publicul face cu mass-media…”. Dar să sistematizăm:
a) Un influencer acționează neapărat pe You Tube, Instagram, Blog (sau ceva similar) – fapt discutabil – este prea limitat
b) Un influencer trebuie să aibă cât mai mulți followers (urmăritori) – acest fapt depinde de cât de „zglobiu” este (în ticăloșia sa, aș spune eu…)
c) Un influencer creează conținutul (informația) care poate genera o mulțime de interacțiuni – mai ales în domeniul comercial și al propagandei (politice, electorale etc.)
d) Un influencer este considerat „credibil” și „de încredere” – aici este latura cea mai ticăloșită, scârboasă a acestui specimen vomitiv…
Prin urmare, specimenul respectiv este capabil să-i influențeze (manipuleze!) pe cei care îl urmăresc datorită nu numai reputației sale, ci și „fiabilității” și „independenței” sale – asta scrie cam în toate dicționarele sau studiile de specialitate; ideea cu fiabilitatea și independeța – zău! – m-a dat gata… Pretențiile cresc: dacă ești plătit pentru „asta”, pe lângă influencer, devii și un Ambasador!… – prea de tot, dar libertatea de cuvânt și conștiință e garantată, nu-i așa?…
Acești „traficanți de conștiințe”, în activitatea lor sordidă de creare și publicare de „conținut” nu desfășoară o acțiune improvizată (în majoritatea covârșitoare a cazurilor, se cere „profesionalizarea”…); ei pregătesc cu atenție o strategie și un plan (tactică?) de publicare și distribuire a conținutului… Apoi – prin feed-back – evaluează impactul și controlează valoarea popularității. În funcție de acestea se fac topuri, se vorbește despre top-influencer-i și micro-influencer-i. În fapt, termenul de „influencer” a fost inventat de Michael Blatter, pe la începutul anilor ‘90 (el fiind considerat un mare inovator al marketingului).
Cum se produce visatul captatio benevolentiae? Cum poate fi cineva inluencer și prin șantaj, amenințare, violență, crimă…? Pentru al doilea aspect, îi am în vedere – ca „eșantioane” proaspete – pe gen.-(r) Coldea – inventatorul „statului paralel” sau gen.-(r) Dumbravă – inventatorul „justiției, câmp tactic”. Voi încerca să deznod (măcar, în parte) încâlcitura într-un episod următor…
Să ne oprim – deocamdată! – aici. Nu fără un eșantion de influencer: Dumnezeu a făcut lumea. Restul lucrurilor au fost făcute de chinezi…
Citește și:
- GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (1)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
