Halterofilii de la CSM Arad au cucerit medalii naţionale la Târgu Mureș

haltere 2
Distribuie:

 

CSM Arad a punctat din nou pe plan intern, la Campionatele Naţionale de juniori II la haltere, rezervate categoriilor de vârstă 15-17 ani. După 30 de ani, Târgu Mureş a fost gazda competiţiei, apreciată la nivel organizatoric. Performerii delegaţiei conduse de Adrian Jigău au fost Cosmin Krupla – foto, triplu campion naţional la categoria 55 de kilograme (97 smuls – record naţional, 116 aruncat şi 213 total) şi Luciana Condurache, triplă vicecampioană la +81 de kilograme (70 smuls, 91 aruncat şi 161 total). Pentru clubul condus de Lucia Mihalache au mai concurat: Daniel Jigău, categoria 55 de kilograme, cu trei locuri 4 (smuls 68, aruncat 90 şi total 158), Martin Târziu, categoria 89 de kilograme, tot trei locuri 4 (smuls 72, aruncat 90 şi total 162) şi Denisa Danciu, categoria 59 de kilograme, un loc 5 şi 2 locuri 6 (55 smuls, respectiv 70 aruncat şi 125 total).

Europenele de juniori, miza finalului de an

„Un concurs foarte frumos, bine organizat, iar sportivii noştri şi-au făcut treaba. Luna viitoare avem Naţionalele de juniori I (20 ani), de la Bucureşti, unde mergem cu aceeaşi sportivi, plus Emanuel Danciu”, ne-a declarat Adi Jigău. Toamna se numără însă marile performanţe, iar CSM Arad îşi pune speranţe în Emanuel Danciu, la Europenele de juniori I de la Bucureşti, programate în octombrie, iar Cosmin Krupla are Europene de juniori II, în Israel, tot pe final de an. Altfel, Aradul va găzdui în septembrie finala naţională de tineret, plus concursul speranţelor olimpice.

Categorie: Sport
Etichete: cosmin Krupla, csm arad, haltere, jigau adrian
Distribuie:
Articolul anterior
Fii atent cum au „combătut autoritățile” AMBROZIA: între E 68 și „Bidi” e CÂT GARDUL… și e bine că tinerii de la USR s-au apucat să „ia atitudine”. Nu le mai trebuie decât o #MOTOCOASĂ și gata cu oribila plantă! [FOTO]
Articolul următor
IMNUL NAŢIONAL – simbol reprezentativ, dar…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

teo jusca si primarul abrudan

Un ADIO întârziat…

Așa s-a făcut, că la plecarea dintre noi a lui nea Teo Jușcă, am fost prins cu lucrul și cu multe probleme, chiar casnice. Și n-am apucat decât să-i scriu…
romania cipru

„Tricolorii” au ieșit cu bine la Mall

În preliminarii Cupa Mondială 2026, grupa H, etapa 4-a ROMÂNIA – CIPRU 2-0 (2-0) 10.06.2025, ora: 21,45, stadion: „Național Arena”, temperatura: 22°C, spectatori: 45.324. Au marcat: Tănase 43, Man 45+2.…