În acest an, numărul polițiștilor din cadrul IPJ Arad cercetați disciplinar este cu mult mai mare față de anul 2024. Acest fapt se datorează, susține inspectorul-șef Dan Stoicănescu, „modalității în care se efectuează activitățile de control, modalitate care este mai eficientă.”
Se poate observa o schimbare de abordare și aplicarea principiului „schimbarea vine din interior”
Dacă ne raportăm la o perioadă de timp nu foarte îndepărtată, procedura cercetării disciplinare a polițiștilor a fost una evitată de mai toate conducerile IPJ Arad. În foarte puține situații a fost declanșată și doar dacă era vorba de un polițist implicat într-o situație extremă și mult mediatizată. Aceste vremuri de indulgență se pare că s-au încheiat. În ultimul an, cercetările disciplinare s-au înmulțit la nivelul Inspectoratului, din inițiativă internă, în scopul de a evita vulnerabilitățile din activitatea instituției și de a preveni situații care să izbucnească public. Nu este forțat să afirmăm că această abordare este eficientă, întrucât în spațiul public din județul nostru se poate observa o scădere a sesizărilor / subiectelor care fac referire la activitatea și comportamentul în relația cu cetățenii a polițiștilor.
„Suntem mult mai prezenți din punct de vedere al controlului, și vorbesc de șefii nemijlociți /direcți. Ne ajută și tehnica, pentru că avem GPS pe majoritatea mașinilor care desfășoară activități operative, avem și mașinile cu citirea plăcuțelor și pot fi urmărite de aici de la centru. Eu am insistat foarte mult pe activitatea asta de control în ideea de a confirma că polițiștii noștri sunt în regulă, își fac treaba, sunt unde sunt planificați să fie și își desfășoară activitățile la solicitarea cetățenilor și astfel cum le impun procedurile noastre interne. În puținele excepții în care am stabilit că nu este așa, am luat măsuri. Realitatea este că avem mai multe sancțiuni, nu în mod exploziv, dar am aplicat anul acesta mai multe sancțiuni decât anul trecut. În principal, sunt cercetați disciplinar/sancționați pentru chestiuni care țin de procedurile noastre interne – modul de intervenție, modul de adresare față de cetățeni, de ținută, de portul echipamentului etc. Nu sunt chestiuni grave, dar lăsate așa, pe termen lung, pot crea vulnerabilități serioase în activitatea noastră.” – a precizat chestorul Dan Stoicănescu.
Articol asociat: Analiza activității IPJ Arad la 9 luni din 2025














