Încă 2 ordine de protecție: Unul și-a agresat soția și a plecat la plimbare cu mașina cu numere false, altul a agresat-o pe concubina fratelui său

stop_violenta-domestica
Distribuie:

Unul și-a agresat soția și a plecat la plimbare cu mașina cu numere false, altul a agresat-o pe concubina fratelui său. Ambii bărbați s-au ales cu ordine de protecție provizorii și dosar penal pentru violență în familie, respectiv și pentru conducerea unui vehicul cu număr fals în cazul unuia dintre ei.


Ordine de protecție provizorii

La data de 21 octombrie a.c., în jurul orei 06:15, polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați despre un scandal în familie, pe strada Săvârșin, din municipiu. Din cercetări a reieșit că, un bărbat de 38 de ani, din Sâmbăteni, pe fondul unui conflict, și-ar fi agresat fizic soția, după care ar fi plecat de la locuința comună. Bărbatul a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe strada Săvârșin, iar din verificări a reieșit că numărul de înmatriculare figura ca fiind atribuit unui alt autoturism. Pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu, cel în cauză fiind cercetat penal pentru violență în familie și conducerea unui vehicul cu număr fals.


Citește și:


A mai fost emis, de polițiștii Secției 5 Rurală Ineu, un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 43 de ani, din Tauț, care, la data de 20 octombrie a.c., ar fi agresat-o fizic pe concubina fratelui său. În baza probatoriului administrat cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe numele bărbatului fiind emis un ordin de protecție provizoriu. Cercetările sunt continuate într-un dosar penal, întocmit pentru violență în familie.

Biroul de presă al IPJ Arad


Citește și:


 

Categorie: Comunicate de presă
Etichete: IPJ Arad, Ordine de protecție provizorii, violență domestică
Distribuie:
Articolul anterior
Lipsa de muncitori activi pe piața muncii, o problemă cu care statul se confruntă
Articolul următor
„Rangă la volan” a fost „codul” în traficul de weekend pe șoselele arădene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

tigari - contrabanda

Prins în trafic burdușit de țigări, un contrabandist notoriu din Sântana n-a mai scăpat ca la alte flagrante: 13.400 de pachete de țigarete netimbrate și două autoturisme i-au confiscat polițiștii de la SICE

[COMUNICAT DE PRESĂ] CONTRABANDĂ, PERCHEZIȚIE DOMICILIARĂ ȘI REȚINERE În cadrul cercetărilor desfășurate într-un dosar penal, de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul…