Octombrie este luna conștientizării violenței domestice. Dacă și tu te afli într-o relație abuzivă, cere ajutor!

doi bărbați din șicula
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Zeci de mii de cazuri de violență domestică sunt raportate anual, la nivel național, iar cifrele sunt în creștere.  La nivelul județului și municipiului Arad, doar în primele 9 luni din 2023 polițiștii au emis  177 de ordine de protecție provizorii, dintre care în mediul urban 81, iar în mediul rural 96. În aceeași perioadă a anului trecut, au fost emise 196 de ordine de protecție provizorii. Din numărul total al ordinelor de protecție provizorii emise, 174 au fost confirmate de unitățile de parchet. Polițiștii au intervenit la 673 de cazuri de violență domestică, din care 374 în mediul urban.


Octombrie este luna în care se acordă o atenție specială fenomenului violenței domestice. În această perioadă, organizațiile și comunitățile de pretutindeni se mobilizează pentru a sensibiliza opinia publică în legătură cu această problemă gravă și devastatoare.

Violența domestică reprezintă un aspect al abuzului în relațiile de familie sau în cuplurile aflate într-o relație intimă. Acest tip de violență poate lua diverse forme, inclusiv abuz fizic, psihologic, sexual și economic.

Victimele violenței domestice pot fi deopotrivă femei și bărbați, indiferent de vârstă, statut social sau etnie.

Principala cauză a violenței domestice este dezechilibrul de putere în relația dintre parteneri, precum și atitudinile și comportamentele discriminatorii împotriva femeilor, care perpetuează această formă de abuz. Este important să înțelegem că violența domestică nu este justificată niciodată, în nicio împrejurare, și că nimeni nu merită să fie expus unor astfel de acte.

În luna conștientizării violenței domestice, se urmărește promovarea unor acțiuni care să încurajeze denunțul, oferind sprijin și protecție victimelor. De asemenea, campaniile de informare și educare au rolul de a schimba mentalitățile și atitudinile, combătând stereotipurile și promovând relațiile sănătoase și respectul reciproc.

Octombrie este o ocazie importantă pentru a ne uni eforturile în lupta împotriva violenței domestice. Prin conștientizare și acțiune colectivă, putem contribui la crearea unei societăți în care fiecare individ să se simtă în siguranță și protejat în propriul cămin.

Dacă și tu te afli într-o relație abuzivă, nu ești singur! Contactează un specialist, nu îți fie frică să ceri ajutor!

Poliţiştii emit ordine de protecţie provizorii, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, când constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie puse în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc. Pentru asta, trebuie să apelezi numărul de urgență 112 și să soliciți ajutorul!


Citește și:



La nivel național, conform IGPR,  în primele 8 luni ale acestui an, poliţiştii au emis 8.629 de ordine de protecţie provizorii, 3.606 dintre acestea fiind transformate în ordine de protecţie de instanţele de judecată.

Tot  în primele 8 luni ale anului 2023, numărul faptelor penale în domeniul violenţei domestice a crescut cu 3,6%, faţă de primele 8 luni ale anului 2022, de la 36.921, la 38.243 de fapte. Au fost înregistrate creşteri, comparativ cu perioada similară din anul 2022, pentru loviri sau alte violenţe (de la 23.151 la 23.786 de fapte), nerespectarea ordinelor de protecţie (de la 2.166 la 2.742 de fapte) şi ameninţare (de la 4.441 la 4.678 de fapte). De asemenea, au fost înregistrate scăderi ale infracţiunilor de nerespectarea ordinelor de protecţie provizorii (de la 579 la 541 de fapte) şi abandonul de familie (de la 3.656 la 3.288 de fapte).

Cea mai mare pondere în cadrul infracţiunilor o au lovirea sau alte violenţe – 62% (23.786 de fapte), ameninţarea – 12% (4.678 de fapte), abandonul de familie – 9% (3.288 de fapte), nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinele de protecţie – 7% (2.742 de fapte), nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului – 4% (1.368 de fapte) şi nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu – 1% (541 de fapte), acestea împreună reprezentând 95% din total.

În aceeaşi perioadă, instanţele judecătoreşti au emis 7.814 ordine de protecţie, 3.606 fiind provenite din ordine de protecţie provizorii.


 

Categorie: Știri
Etichete: psihologie, violență domestică
Distribuie:
Articolul anterior
O casă din Sintea Mare a luat foc „din senin”, în această dimineață
Articolul următor
AFI Arad va fi inaugurat oficial pe 1 noiembrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
Marketing Arad, Branding Arad
DE LA ACELAȘI AUTOR

Apreciatul medic arădean Ion Laioș a încetat din viață

Ion Laioș, un doctor dedicat pacienților săi, veteran al Serviciului Județean de Ambulanță Arad  și medic până la 78 de ani, s-a stins din viață duminică, 20 septembrie 2026. A împlinit 78 de ani pe 19 septembrie 2026 și a decedat discret a doua zi. Aradul a pierdut un medic remarcabil Dr. Ion Laioș, veteran al Serviciului Județean de Ambulanță Arad și apoi medic privat, a profesat decenii în folosul comunității.  Pacienții îl știau ca pe un doctor „altfel”, foarte empatic și devotat, la care apelau și atunci când speranța părea pierdută. Până în ultimele zile, doctorul Laioș și-a consultat…

Tratată cu superioritate, dispreț și neprofesionalism de cadrele de la Spitalul Județean Arad | Experiența unei mame ajunsă cu bebelușul febril la PEDIATRIE – URGENȚE

Miercuri noaptea spre joi, 5 februarie, la ora 03:57, am sunat la ambulanță și am ajuns la Urgențe Pediatrice, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad cu copilul meu de 8 luni, care prezenta febră 39,3, vărsături, plâns persistent și o stare generală evident alterată. Febra nu răspundea la antitermice, iar ca mamă am considerat firesc și responsabil să solicit ajutor medical. Ambulanța a ajuns după un interval de timp care, pentru un părinte aflat lângă un sugar cu febră mare, pare foarte lung. Menționez însă clar că doamna de pe ambulanță a fost singura persoană calmă, empatică și răbdătoare,…

„Ştiinţele Pământului” la Arad

0
În perioada 9-12 mai, Aradul a fost gazda unei competiții școlare inedite: Olimpiada Naţională Interdisciplinară „Ştiinţele Pământului”, la care au participat liceeni, ce au făcut  dovada performanței la nu mai puțin de patru discipline: GEOGRAFIE, FIZICĂ, CHIMIE, BIOLOGIE. În cadrul etapei naționale, cei 55 de elevi din 29 de judeţe au susținut două probe, una teoretică și una practică, fiecare cu durata de 3 ore. Toate activitățile acestei competiții, de înalt nivel științific, s-au desfășurat la Colegiul Național „Moise Nicoară”, care a sprijinit din toate punctele de vedere organizarea impecabilă a Inspectoratului Școlar Județean Arad și a Comisiei Centrale, formate…

S-a stins din viață apreciatul medic stomatolog dr. Ștefan Georgescu

S-a stins din viață regretatul dr. Ștefan Georgescu – un nume respectat în domeniul stomatologiei din Arad, cu un feedback de la pacienți eminamente pozitiv… probabil de neegalat în această specialitate pe cât de necesară, pe atât de controversată. E suficient să vezi reacțiile de pe site-urile de specialitate ale foștilor săi pacienți: „Toata admirația! – și (pot să) spun asta pentru că sunt pacientul dânsului de 35 de ani!” / „Competent,  plin deomenie, recomand tuturor sa viziteze cabinetul de stomatologie.”  /  „Cel mai bun dentist din câți cunosc și am vizitat. Sunt pacientul dânsului de 20 ani si ceva.”…

Prima ediție a „Cupei Prieteniei” în organizarea Ligii Studenților din UVVG Arad

0
Liga Studenților UVVG Arad a pus la cale prima ediție a Cupei Prieteniei  – sâmbătă, 25 noiembrie, în sala de sport din Micălaca, desfășurându-se întrecerile sportive la baschet, volei și fotbal. A fost un bun prilej de împrietenire în vederea unei frumoase și pragmatice relații cu  Universitatea de Științe ale Vieții „Regele Mihai I” (cunoscută până în 2022 drept Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară) din Timișoara, evenimentul fiind apreciat de toți participanții.  „Cu mare bucurie, Liga studenților UVVG, cu sprijinul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a pus prima piatră de temelie a unei competiții care sperăm…

Noaptea Cercetătorilor Europeni a avut, și la Arad, parte de un public entuziast

0
Anual, în ultima zi de vineri a lunii Septembrie, Noaptea Cercetătorilor Europeni (eveniment organizat în majoritatea statelor Uniunii Europene) face știința accesibilă tuturor, prin activități științifice ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, jocuri, concursuri și multe altele. – noapteacercetatorilor.eu – Evenimentul anual de anvergură europeană, care reunește licee din județele României în scopul de a prezenta cele mai recente progrese în tehnologie și robotică a avut, și la Arad, parte de un public frumos. Cu prima ediție desfășurată în 2005, vineri 29 septembrie, 2023 a umplut de entuziaști  sediul din Micălaca al…
Marketing Arad, Branding Arad
Articolul următor 143 de sancțiuni contravenționale, în trei ore, aplicate de polițiști pe tronsonul de autostradă Deva-Nădlac Apasă aici pentru a citi
Secret Link