Beni Mihai este drag queen și cântăreț, unul dintre puținii artiști din România care îmbină arta drag cu muzica live. Activ de aproximativ doi ani în zona drag, Beni Mihai a reușit să se remarce rapid pe scena artistică națională, ajungând finalist în emisiunea ,,The Ticket” de la Antena 1, și ieri a susținut primul spectacol Drag din Arad, la Hooligans Rock Garage. Prin spectacolele sale, el promovează diversitatea, acceptarea și libertatea de exprimare artistică, construind personaje de drag elaborate, cu o puternică încărcătură emoțională și socială. Interviul de mai jos surprinde parcursul său artistic, provocările întâmpinate și semnificația primului spectacol drag organizat în Arad.
Cum ai ajuns să faci drag și cum au fost începuturile tale, de la primele experiențe până la primele invitații și turnee?
Beni Mihai: După prima săptămână în care am început arta de drag. Au fost zile întregi în care îmi puneam machiajul, îl dădeam jos, procesul dura între șase și opt ore. Am fost solicitat de un venue care m-a văzut și mi-a propus să fac drag. Mi-a fost foarte teamă. Inițial am vrut să renunț, pentru că mie îmi plăcea să fiu bărbat și nu aveam nicio legătură cu un caracter feminin.
Dar m-am trezit îndrăgostindu-mă de acest proces, în timp ce mă priveam efectiv în fața oglinzii.
Mulți oameni din afara comunității LGBT nu înțeleg că un performer drag este, până la urmă, un bărbat în costum, un act artistic. Cum ai explica arta drag unui om care nu are nicio legătură cu comunitatea?
Beni Mihai: Arta drag aparține tuturor: tuturor oamenilor, claselor sociale, vârstelor. Cred că este nevoie de bunătate, nu neapărat de educație, ca să poți rezona cu acest fenomen artistic.
În cazul meu, eu îmi construiesc peruca, caracterul, machiajul, ținuta, accesoriile. Totul este creație.
Arta drag este un protest, dar nu unul agresiv. Este un protest pentru acceptare, un protest frumos. Prin drag spui: „Vreau să fiu tolerat, iubit, acceptat, vreau să fiu diferit.” Este dreptul meu să fiu ceea ce sunt într-o societate în care ar trebui să am acest drept.
Ai început relativ târziu, comparativ cu alți artiști care încep de la 16–17 ani. Ce te-a împins spre drag la această vârstă?
Beni Mihai: Am abordat dragul târziu pentru că am fost muzician foarte mult timp. Ca artist masculin, așa cum sunt în viața de zi cu zi, nu aveam contracte, îmi era foarte greu să găsesc spectacole.
Am realizat că în România nu există un drag cu adevărat asumat, vizibil. Exista ceva underground, timid, cu un nivel redus de producție.
Și atunci m-am gândit: „De ce nu?” Am pornit din lipsa spectacolelor și din dorința de a crea ceva nou.
Venind în Arad, un oraș mai mic și poate mai conservator, ai avut emoții?
Beni Mihai: Sincer, nu. Singura mea teamă a fost să nu am public. Ca artist, îți dorești susținere, indiferent dacă sunt multe sau puține bilete vândute. Spectacolul meu este complex: comedie interactivă, muzică live, un caracter construit în ore și zile de muncă.
Temerea mea nu a fost respingerea, ci lipsa publicului și dificultatea de a obișnui oamenii cu acest tip de artă.
Participarea ta la The Ticket a fost diferită față de alte apariții de drag sau crossdressing din trecutul televiziunii românești. Cum te-a făcut să te simți această experiență?
Beni Mihai: Nu am crezut niciodată că un caracter de drag mă va ajuta să ajung atât de departe. Pentru mine este un succes colosal.
Nu cred că prea curând un artist drag va mai ajunge într-o finală mainstream în România. Competiția a fost extrem de dură și artiștii foarte diverși. Mă simt copleșit și extrem de recunoscător.
Cum e să vorbești cu patronii de localuri? Există reticență?
Beni Mihai: Da, există emoții. Când am venit la Arad, îmi tremurau mâinile de teamă. Nu știam cum voi fi primit.
Dar am fost plăcut surprins de patronii Hooligans. Le-am prezentat materialul, conceptul spectacolului, iar reacția a fost: „Noi susținem orice formă de artă.”
Mi-au oferit chiar libertatea de a alege data spectacolului.
Un mesaj pentru arădeni?
Beni Mihai: Știu că în Arad oamenii sunt uneori mai reticenți. Dar veniți la spectacole. Avem nevoie să fim susținuți, văzuți și ascultați.
Indiferent că este teatru, muzică, drag sau orice altceva, susțineți cultura locală. Aradul a fost dintotdeauna un oraș cultural.
