Pacea nu este un obiectiv operațional imediat | Occidentul, Ucraina și logica unui război de uzură strategică | Interviu cu domnul conferențiar dr. Tudor Niculescu
* Numele dlui conferențiar dr. Tudor Niculescu este nume de acoperire. Având în vedere că unele din misiunile sale sunt confidențiale, a preferat un nume de împrumut.
Moderator: Astă-seară am plăcerea să-l am ca interlocutor pe cunoscutul analist de geopolitică, beligeranță și negocierea conflictelor, domnul conferențiar dr. Tudor Niculescu.
Invitat: Bună seara, domnule Borșanu. Vă mulțumesc pentru invitație.
Moderator: Domnul profesor este bine cunoscut în mediul universitar, diplomatic și în domeniul strategiilor de negociere a conflictelor, atât în țară, cât și în străinătate, mai ales după publicarea tezei de doctorat – tradusă în mai multe limbi –
„Diplomația și dialogul – antidotul beligeranței”. Nu ne vom opri astăzi asupra acestei lucrări – cei interesați o pot procura – ci asupra prezentului și, mai precis, asupra beligeranței din Europa. Sunteți de acord, domnule profesor?
Invitat: Absolut. Vom aborda punctual fiecare întrebare și, fie într-o cheie istorică, fie din perspectiva strategiilor actuale, vom încerca să formulăm răspunsuri clare.
1. Respectarea normei: Actul final de la Helsinki și problema frontierelor
Moderator: Ce ne puteți spune despre respectarea Actului final de la Helsinki, în special cu privire la interdicția modificării frontierelor?
Invitat: Este o întrebare foarte bună pentru început. Norma juridică internațională consacrată prin Actul final de la Helsinki, semnat la 1 august 1975 de 35 de state – inclusiv Statele Unite ale Americii, Uniunea Sovietică și statele europene – la finalul Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa, obliga statele participante să respecte frontierele existente, să se abțină de la orice atentat sau revendicare teritorială.
Or, această normă nu a fost respectată. Dacă ne referim la modificarea frontierelor prin forță, cazul fostei Iugoslavii și al Kosovo este relevant. Factual, intervenția și desprinderea Kosovo din Serbia au avut loc printr-un proces politico-militar în care rolul principal l-a avut Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
Totuși, între invazia rusă din Ucraina și intervenția din fosta Iugoslavie există o diferență de scop. În 1999, intervenția NATO a fost determinată de cauze multiple – naționalism agresiv, prăbușire economică, tensiuni etnice grave – și a fost justificată ca măsură umanitară pentru oprirea unor conflicte sângeroase.
În cazul Ucrainei, nu vorbim despre o logică moral-umanitară, ci despre ocupare de teritorii, deci despre o problemă juridico-politică.
În Kosovo a existat o perioadă de tranziție, o administrație internațională, un proces de negociere multilateral, rezoluții ale ONU și un cadru instituțional de tranziție – chiar dacă discutabil.
În cazul Ucrainei avem o anexare unilaterală, integrare constituțională rapidă în statul agresor și absența unui mecanism internațional de tranziție. Occidentul nu neagă că, istoric, au existat modificări de frontieră, ci susține că, în acest caz, cadrul de legitimare internațională a fost complet depășit. Este, fără îndoială, o poziție selectivă, dar nu este lipsită de o anumită logică juridică.
2. Sprijinul occidental și statutul de parte beligerantă
Moderator: NATO și Uniunea Europeană întrețin, în mod transparent, financiar, logistic și informativ acest război. Putem vorbi, așadar, despre părți beligerante?
Invitat: Formula dumneavoastră este foarte precisă politic, dar trebuie nuanțată juridic. Nici NATO, nici Uniunea Europeană nu sunt părți beligerante în sensul dreptului internațional al conflictelor armate. Ele sunt părți terțe furnizoare de asistență în conflict. Aceasta este, de fapt, zona gri exploatată strategic: sprijin militar masiv, sprijin financiar și informativ, fără intrare formală în conflict.
Dintr-o perspectivă realistă, sprijinul occidental alimentează capacitatea de continuare a războiului. Din perspectiva strategică occidentală însă, obiectivul nu este „prevenirea războiului”, ci blocarea unei victorii rapide a Rusiei. Vorbim despre o politică de containment prin uzură – menținerea conflictului într-un anumit plafon de intensitate. Nu despre pacificare.
3. Costurile economice pentru Europa
Moderator: Europa pierde enorm – nu doar prin alimentarea mașinii de război, ci și prin întreruperea relațiilor economice și comerciale, cu efecte sociale vizibile.
Invitat: Observația dumneavoastră este corectă din punct de vedere economic. Importurile Uniunii Europene din Rusia se ridicau la aproximativ 91 de miliarde de euro anual, iar acum acestea sunt înlocuite de importuri mai scumpe, de pe alte
piețe.
Cea mai importantă pierdere este însă renunțarea la energia rusească: țiței și produse petroliere rafinate, gaz natural lichefiat, gaz petrolier lichefiat, cărbune și alți combustibili fosili solizi. Pentru a preveni blocaje grave, unele state sunt exceptate parțial de la embargou.
Pe termen scurt și mediu, Uniunea Europeană a pierdut – fără echivoc. Raționamentul decidenților europeni nu este însă de ordin economic, ci de securitate. Ei consideră că dependența energetică față de Rusia reprezintă o vulnerabilitate structurală și un potențial instrument de presiune geopolitică.
Din punct de vedere strict economic, costurile sunt suportate de industrie și populație. Din punct de vedere strategic, Uniunea acceptă deliberat o pierdere economică pentru a diminua capacitatea de coerciție a Rusiei. Este un compromis geopolitic clasic, un trade-off.
4. Vulnerabilizarea integrării economice europene
Moderator: Integritatea economică a Uniunii pare vulnerabilă și marcată de instabilitate. Este corect?
Invitat: Da. Uniunea Europeană caută parteneri alternativi, iar relațiile comerciale cu Statele Unite au devenit mai incerte. Deși balanța comercială rămâne favorabilă Uniunii, acordurile externe – inclusiv negocierile cu Mercosur – nu sunt un semn de consolidare internă, ci mai degrabă o strategie de compensare a pierderilor comerciale și energetice.
Piața europeană nu s-a „întărit”; ea încearcă, vizibil, să-și reconfigureze lanțurile de aprovizionare. Din interiorul Comisia Europeană se vorbește deja deschis despre fragmentarea lanțurilor tradiționale de valoare. Din acest punct de vedere, aprecierea dumneavoastră este pe deplin justificată.
5. Când și cum se termină războiul?
Moderator: Este clară configurația teatrului de operații din Ucraina. Dar cum va fi finalul și când vom aplauda pacea?
Invitat: Pentru aplauze mai este nevoie de timp. În discursul public se afirmă constant că Uniunea Europeană sprijină Ucraina „pentru pace”. În realitate, atât Uniunea, cât și Statele Unite susțin menținerea unui echilibru strategic de forțe favorabil Occidentului. Pacea nu este un obiectiv imediat. Este, cel mult, un obiectiv discursiv.
Motivele diferă de la actor la actor, însă miza majoră este evitarea consolidării unei zone de influență rusești permanente asupra Ucrainei. Occidentul nu urmărește o stabilitate regională în sensul clasic – cu acorduri simbolice și gesturi de reconciliere – ci blocarea instituționalizării acestei sfere de influență. Aceasta este, de fapt, miza reală.
- Foto: Porumbelul cu ramură de măslin, simbol al păcii / sursa: wikipedia
6. Concluzie
Moderator: O concluzie, domnule profesor?
Invitat: O concluzie onestă, care vă privește și pe dumneavoastră, ca observator atent al acestui conflict. Aveți dreptate când afirmați că Uniunea Europeană a pierdut economic, că populația suportă costurile, că lanțurile comerciale sunt destabilizate – iar exemplele sunt vizibile, inclusiv retrageri ale unor mari companii, precum Carrefour, de pe anumite piețe, inclusiv din România.
Aveți dreptate și când observați că retorica apărării valorilor acoperă, în bună măsură, calcule de putere. In câmpul tactic nu asistăm la o eroare de strategie, ci la o strategie care acceptă, deliberat, pierderi foarte mari pentru atingerea unui obiectiv geopolitic major. Este exact tipul de politică descris de realismul clasic: o politică în care costul este asumat, iar criteriul ultim nu este bunăstarea imediată, ci echilibrul de putere.
Moderator: Vă mulțumesc domnule profesor, ne-am edificat atât eu cât și cititorii asupra stării de beligeranță în Europa. Vă rog domnule profesor să ne onorați cu prezența pentru a trece prin același filtru situația României și implicarea sa în beligeranța din Europa.
Invitat: Cu multă plăcere. Vom găsi timp și pentru noi, și pentru România.
Își strâng mâinile și își zâmbesc prietenos, semn că interviul a reușit.
- Citește mai multe articole ale autorului – AICI
