Marți, 16 iulie, de la ora 19:30, Librăria Cărturești din AFI Arad a fost gazda lansării Antologiei de poezie română contemporană „Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks”, coordonată de Andrei Mocuța.
Chiar dacă Antologia cuprinde textele a 30 de autori, evenimentul de marți de la Arad a reunit șapte dintre poeți, pe cei din Arad și Timișoara, lansările urmând a se face în mai multe orașe din țară, de către autorii din zonele respective.
Atmosfera serii a fost captivantă, creată cu grijă pentru a reflecta tematica antologiei și a oferi o experiență imersivă participanților. Organizatorii au fost atenți la fiecare detaliu, reușind să transmită vibe-ul misterios al serialului „Twin Peaks” prin decoruri și ambianță. Muzica de fundal a fost chiar soundtrack-ul serialului, compus de Angelo Badalamenti, adăugând o notă suplimentară de autenticitate și evocând sentimentul de enigmă și introspecție specifice universului „Twin Peaks”.
Au fost prezenți șapte dintre autorii ale căror texte se regăsesc în cuprinsul antologiei, respectiv: Robert Șerban, Lucia Cuciureanu, Cristian Vicol, Anastasia Coste, Alin Ioan, Simona Constantinovici și Andrei Mocuța.
Fiecare dintre ei a adus o notă distinctă serii, citind fragmente din propriile creații și împărtășind cu publicul gânduri și reflecții despre procesul creativ și influențele pe care le-a avut serialul „Twin Peaks” asupra lor și care au stat la baza scrierilor lor.
Cuvântul de deschidere i-a aparținut lui Andrei Mocuța, care a vorbit despre conceptul antologiei și inspirația din spatele titlului „Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks”. El a explicat legătura subtilă dintre universul misterios al serialului „Twin Peaks” și temele explorate în poeziile incluse în antologie. Coperta cărții, o imagine care ne introduce în atmosfera și simbolistica din Twin Peaks este, de fapt, o fotografie realizată la Moneasa, de Simona Voica.
Dincolo de tema bizară pe care autorii au fost nevoiți s-o respecte în textele lor, acestora li s-a cerut o autodescriere atipică, astfel încât cititorii să-i cunoască și să fie atrași de universul lor. În structura antologiei, poemele propriu-zise se preling sau se extrag, depinde, din autodescrierea autorilor.
Alin Ioan:
„Alin Ioan, 8 ani și jumătate când Twin Peaks a avut premiera în ’90, continuă să creadă că nu va mai purta niciodată costum și cravată (nici când va fi întins în sicriu, deși ar prefera să fie incinerat) și că discreția este superputerea lui. Mai degrabă ar vrea să se știe despre el că e mare consumator de cafea (seara, de vin) și muzică. Se încăpățânează să folosească bicicleta chiar și în sezonul rece. Îi place să urmărească în zile însorite migrația lentă de lumini și umbre în păduri etc.”
Robert Șerban:
„Habar n-am cum de am reușit să văd episod după episod, mai ales că eram student, erau primii ani ai libertății totale, iar la 21-22 de ani faci chiar tu filme ori joci în cele ale apropiaților, n-ai vreme să te uiți la altceva. Dar Twin Peaks era hipnotic, ceasul minții mele de atunci îl avea reper, iar o dată pe săptămână dădea alarma și trebuia să găsesc un loc unde să merg să-l văd, undeva printr-o cameră de cămin studențesc, dotată cu televizor. Se discuta, se făceau supoziții, se dezlegau enigmele ori se adânceau cele deja existente, se verificau intuiții și se puneau la lucru imaginații. Eram în acele jocuri, lucram din plin la Twin pe cont propriu ori alături de cunoscuți și necunoscuți.
Nu mai știu cum și de ce – sigur s-a întâmplat ceva grav – am ratat ultimul episod, așteptat de toată lumea, chiar și de cei care nu urmăriseră, ca mine, întreaga desfășurare, episodul care făcea lumină. N-am regretat că, probabil, am fost printre cei extrem de puțini care n-au văzut finalul și care nici n-a vrut să afle cum s-a terminat. Dar oare s-a terminat sau ce facem noi aici e din film?”
Cristian Vicol:
„Cristian Vicol e asemenea unei plante crescute pe balcon. Privește orașul prin geamurile murdare, ascunse pe după daperii grele, care împiedică lumina soarelui să îi mângâie obrazul. S-a obișnuit cu întunericul, s-a înconjurat de el, prin urmare se simte cel mai bine iarna, în preajma solstițiului. Cristian Vicol e Batman, dar nu e nici lebădă, e un sturz cu aripi albe, care se avântă către creste, în căutarea vârfurilor – unu, două, câte ori fi. E mineral, modelat de asprimea vântului, e găunos, ca pădurile de pini, e negura care sufocă văile.
Când nu caută simboluri, contemplă sălbăticia și ciudățenia lumii în care trăiește, își plimbă câinele, dulăul Fargo, și își iubește jumătatea, pe Ana, cel mai scurt palindrom. Bea patru cafele pe zi, de plăcere. Fumează prea mult. Scrie doar noaptea.”
Lucia Cuciureanu:
„Mă uit la mine în sufragerie și văd masa plină de medicamente. De tot felul. De la Covid încoace le clădesc pe două etaje. Cu denumirea spre fereastră. Curcubeu, cutii mari, apoi cutii mai mici. Nici nu mai știu de cât de mult sufăr, pentru că uit. Dar am un medicament pentru asta. Naturist. Ca mai toți ceilalți am avut copilărie (de la trei ani m-am făcut mare), am avut o pre-adolescență (am sărbătorit prima dată într-a noua + încă ceva), adolescența a fost oribilă, la facultate am făcut foamea 3 din 12 luni. Dar am învățat multe. Mai ales după.
Ceasul ticăie tot mai grăbit. Uneori nici nu-l mai aud. Ca-n „Ceasurile topite” ale lui Salvador Dalí. Dar supraviețuiesc, m-am tehnologizat (am telefon șmecher, laptop și un asistent virtual). Tot ce am vrut să spun despre mine am spus în textele despre Laura Palmer. Adică aproape tot.”
Anastasia Coste:
„Născută la umbra unui munte mic, într-un an cu alegeri prezidențiale. Poartă numele învierii. Zilnic navighează coridoarele labirintice ale unei fundații pentru tineret, în îmbrățișarea obsedantă a Timișoarei. Se predă dansului clarobscur al cuvintelor în tentaculele ezoterice ale Cenaclului ‹Pavel Dan›.”
Andrei Mocuța
„Am îmbătrânit ca un personaj lynchian simpatic și senil care se chinuie să străbată cu pași târșâiți un culoar nesfârșit, iar când ajunge în capăt uită după ce a venit. Vă rețin atenția cu un slow motion de efect și cu un zâmbet știrb în timp ce în camera roșie Dale Cooper se zbate între viață și moarte.” – din contact, Casa de pariuri literare, 2022
Simona Constantinovici:
„Felul meu de a fi nu are legătură cu notele de subsol. Mă văd la capăt de zare, țin în mână o carte. Încerc să înțeleg. Subliniez, rescriu, traduc. Valul care se ridică e mai mare ca noaptea.”
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de autografe, unde cei prezenți au avut ocazia să interacționeze direct cu autorii, să le adreseze întrebări și să primească exemplare semnate ale antologiei. Atmosfera prietenoasă și deschisă a permis un schimb de idei și impresii între poeți și public, consolidând astfel legătura dintre scriitor, creație și comunitate.
Antologia „Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks” reflectă vitalitatea și diversitatea poeziei contemporane românești dar și cum, cât de natural, o altă artă (a cinematografiei) poate influența nu numai generațiile, ci și literatura.
