Dacă-l cauți pe Toma – Adiță pentru cercul său strâmt de prieteni – prin Dosarul „Vișinel” sau printre altele, o să vezi că nu-l vezi: doar îl simți, asemeni unei fantome clasice… cum îl percepi pe tatăl lui Hamlet în Halmet – fantoma din cauza căreia se întâmplă tot, dar pe care n-o vede nimeni în afară de progenitura sa – arestatul Liber în cazul nostru… c-așa narează Dumnezeu, prin de-alde Shakespeare.
N-avem noi anvergura respectivă… de aia nici nu-l poți face „mare” pe acest (ni)mic.
Cum l-am simțit noi, aproape fizic (metafizic era prezent în fiecare beculeț… întrebați-l pe Tata Teroare dacă nu credeți), sâmbăta trecută când am bântuit într-un grup organizat – cam câți compun distribuția piesei-reper (plus domnul László Szőke) – ca de la fantomă la fantomă, întru parastasul lui Muszunye Mircea Vișan, pe „Victoriei” 35, locul și ora în care și-a luat ultimii bocanci în cap Vișinel”: ca sub supravegherea Gestapo ne-am simțit… dar fără niciun strop de frică, de „sentiment al comiterii vreunei infracțiuni” și desigur, fără niciun fel de respect față de instituția asta.
În memoria acestei victime ale datoriei de nazist împuțit, ratat și criminal care e Toma, dacă viitorul ar învăța de la prezent măcat cât să-l respecte, clădirea aia ar trebui transformată într-un azil de oameni ai străzii care să poarte numele lui Vișinel, iar Poliția Locală, mutată în Gară; adică fiecare la locul ei… a fost singura idee pragmatică cu care ne-a cadorisit responsabilul cu revelațiile pe „Victoriei” – în rest, doar înjurături.
Toma e acel soi fantomă care nu sperie pe nimeni fizic și instituțional, dar deranjează din cauza prezenței sale antipatice, absente de la orice responsabilitate… și nu doar în acest dosar.
O fantomă emetică , vomitată la rându-i, găzduită de un corp îmbrăcat în uniformă miltară… un pumn de grețoșenii într-o singură carcasă.
Asemeni duhului tatălui prințului criminal și filosof al morții, fostul comandant al Serviciului Român de Informații – halta facultativă Arad – a dus în derizoriu fiecare instituție la care a lucrat. Nimeni nu vorbește despre el cum se discută despre un om-om. Foștii săi colegi îl percep exact ca și noi – ca pe o fantomă repudiată chiar de produsele fabricii de fantome ale statului. Inventată, pusă acolo și plătită ca să apere – ea ucide. Genul care își dă foc la propria casă, imediat după ce a renovat-o… de dragul misterului, din răzbunare, din pură răutate sau pentru mai mulți bani… prin prezență, prin absență sau prin tortură – motivul vine de la sine… metoda se adaptează la fraier.
Pe de altă parte, cum privești dinspre partea de baltă opusă celei în care pescuiesc ăștia, așa cum n-ai văzut și n-ai să vezi fantomă la pușcărie, nici securist la pușcărie n-o să vezi. Exact sistemul care ar trebui să-l ejaculeze (vorba altui clasic) pe Toma… îl înghite!
