„Muzica Bucureștiului de altădată”, concert dedicat Zilei Naționale a României, la Filarmonica Arad

muzica bucureștiului de altădată”
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Un concert spectaculos va avea loc pe scena Filarmonicii din Arad, sub bagheta dirijorului Radu Popa, cu Irina Sârbu în calitate de solistă.


Concertul, dedicat Zilei Naționale a României, este programat joi, 30 noiembrie, de la ora 19.00.

 „Muzica Bucureștiului de altădată”,  este un spectacol care a fost prezentat pentru prima oară  în luna aprilie a anului 2022, când, la Ateneul Român, orchestra Camerata Regală, dirijorul Radu Popa și vocalista Irina Sârbu, au susținut primul concert cu vechile melodii, care se cântau odată în „Micul Paris”. Printre ele, „Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea”, „Astăzi e ziua ta”, „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara”, „Iubesc Femeia”, „Zaraza”, ș.a., în aranjamentul muzical realizat de Ioan Dobrinescu.

La fiecare nouă apariție pe scenă – și în cei peste 20 de ani de carieră ocazii au fost nenumărate – Irina Sârbu uimește și încântă. Mereu curioasă și scormonitoare în diverse direcții, artista coboară în adâncurile eu-lui său, unde amalgamează, în continuă mișcare,  tradiția cu inovația, jocul spontan cu experimentul bine gândit. De aici prospețimea continuă a interpretărilor, surpriza voioasă a unei improvizații agile ce se bazează pe mulți ani de studiu al muzicii clasice, apoi al jazz-ului și pe o pasiune arzătoare pentru folclorul românesc.


Irina Sârbu a fost eleva Ancăi Parghel, de la care a învățat enorm. Are la activ numeroase proiecte muzicale și teatrale, două albume de etnojazz – „Șapte Scări” alături de Ethnotic Project (2015) și „World Symphony” alături de Marius Mihalache (2007) -, iar în luna august a anului 2023 a lansat primul său album de jazz, intitulat „At The End Of July”, compus integral – muzică și versuri – de ea, în aranjamentele binecunoscutului pianist Sorin Zlat.

Numeroasele universuri sonore nu se exclud, dimpotrivă, se potențează reciproc și dacă rezultatul se combină și cu o artă a actorului atent studiată, rezultatul nu poate fi decât spectaculos.

De la jazz-ul standard la ethnojazz și, în ultimii ani la partituri instrumentale redate vocal (Bach, Boccherini, Albinoni, Dinicu), parcursul muzical al interpretei, renumită pentru  sensibilitatea și expresivitatea debordante și pentru timbrul cu totul special, a atras atenția multor muzicieni, care și-au dorit să colaboreze cu ea în diversele lor proiecte.

Așa a prins contur și cel intitulat „Muzica Bucureștiului de altădată“,  prezentat pentru prima oară  în luna aprilie a anului 2022, când, la Ateneul Român, orchestra Camerata Regală, dirijorul Radu Popa și vocalista Irina Sârbu au susținut primul concert cu vechile melodii, care se cântau odată în „Micul Paris“.

Printre ele, „Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea“, „Astăzi e ziua ta“, „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara“, „Iubesc Femeia“, „Trurli, „Zaraza“, „Estrelita“, „Inima e o chitară“, „Inima-i un telefon“, „Toată ziua-n ascensor“, „Tangoul de demult“, „Suflet candriu“, „Mein kleiner grüner Kaktus“, în aranjamentul muzical realizat de Ioan Dobrinescu.


Bilete

Online: https://www.bilete.ro/categorii/cultura/filarmonica-arad/

Casieria Filarmonicii Arad

Luni 09:00 – 13:00
Marți 09:00 – 13:00
Miercuri 12:00 – 16:00
Joi 09:00 – 13:00; 17:00 – 18:45
În zi de concert 09:00 – 13:00;
17:00 – 18:45


 

Categorie: Lifestyle
Etichete: Filarmonica Arad, ziua nationala a romaniei
Distribuie:
Articolul anterior
Sondaj: Românii „ascultă mai multă muzică clasică decât manele”. Populara este preferată
Articolul următor
Aitana Lopez, modelul din Spania generat de AI, câștigă 1.000 de euro pentru fiecare reclamă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…
Bodyguard Elite
DE LA ACELAȘI AUTOR

Un biciclist a fost accidentat pe Strada Cocorilor

0
Un accident rutier aparent grav a avut loc astăzi, în jurul orei 10:30, pe strada Cocorilor. Un biciclist ar fi fost lovit de către un autovehicul, în apropierea zonei rezidențiale Adora Park. Nu deținem încă informații despre starea victimei. Zona este totuși cunoscută pentru multele incidente care implică neatenția pietonilor, dar și a șoferilor. Revenim cu informații.  

Alertă ANM: Cod galben de vânt puternic în județul Arad

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis un avertisment de cod galben de vânt puternic, afectată fiind inclusiv o porțiune din județul Arad. Intervalul de valabilitate al codului este 6 februarie, ora 10, până în 7 februarie, ora 10. Fenomene vizate sunt cele de intensificări ale vântului. În intervalul menționat, în nordul Crișanei, în Maramureș și Dobrogea, în nord-estul și estul Munteniei, în cea mai mare parte a Transilvaniei și local în Moldova, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55…60 km/h. La munte, vântul va avea viteze de 70…80 km/h, iar în zona înaltă a Carpaților Orientali rafalele…

Lara Fabian va concerta la Cluj: Cât costă biletele încă disponibile

0
Lara Fabian va concerta pe 21 aprilie la Sala Palatului din București, unde biletele deja s-au epuizat, și pe 23 aprilie la BT Arena din Cluj-Napoca. Evenimentele fac parte din turneul „Je t’aime”. Lara Fabian, una dintre cele mai emblematice voci ale muzicii contemporane, revine în România cu două spectacole grandioase. În program se vor găsi atât piese noi, cât și hit-uri îndrăgite ca „Je t’aime” și „Je suis malade”. Bilete pentru concertul din Cluj sunt deja disponibile online, la prețuri cuprinse între 200 lei și 550 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, te invităm…

O fată de 13 ani din Catania a fost violată de un grup de tineri imigranți egipteni, în fața iubitului ei

0
Catania este zguduită de un episod grav de viol în grup care implică o tânără în vârstă de doar 13 ani. Teribilul incident a avut loc în timpul unei plimbări în parcul principal al orașului, Villa Bellini, în după-amiaza zilei de marți, 30 ianuarie. Victima, însoțită de iubitul ei de 17 ani, a fost înconjurată de o haită de șapte tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, care au comis atacul în toaletele publice ale parcului, explică positanonews.it. Scena de groază s-a desfășurat sub privirile iubitului ei, ținut cu forța de cinci persoane, în timp ce fata îi…

Grammy 2024 | Divele premiilor: Taylor Swift, Miley, Billie Eilish. Killer Mike a fost arestat în timpul Galei

0
Cea de-a 66-a ediție a Premiilor Grammy și-a desemnat câștigătorii, printre aceștia numărându-se Taylor Swift, Miley Cyrus, SZA, Billie Eilish, Phoebe Bridgers. Gala de decernare a avut loc la Crypto Arena din Los Angeles. Divelele decernării Premiilor Discul „Midnights” al lui Taylor Swift a câștigat marele premiu al galei de decernare – „Albumul anului”. Odată cu această reușită, Swift a devenit primul artist care a obținut de patru ori trofeul „Albumul anului”. Mai mult, „Midnights” a câștigat și la categoria „Cel mai bun album pop”. Taylor a sărbătorit aceste victorii prin anunțarea noului ei album de studio, „The Tortured Poets…

Trupa „Celelalte Cuvinte”, printre cele mai longevive din România, vine la Arad

0
De 42 de ani împreună, Celelalte Cuvinte este una dintre cele mai longevive trupe rock din România. Trupa vine în data de 15 martie, la Club Flex Arad. Păstrându-şi de-a lungul timpului atât componenţa cât şi stilul, Celelalte Cuvinte a devenit o trupă-legendă a rockului românesc, cu o identitate aparte. Sonorităţile muzicale Celelalte Cuvinte sunt identificate imediat de orice fan. Niciodată comercialul nu a fost un criteriu de creaţie sau interpretare în cazul de faţă. Bucură-te de una dintre cele mai frumoase experiențe muzicale live și cântă alături de artiștii tăi preferați, vineri 15 martie, la Club Flex Arad. Biletele…
GLR Car Wash
Articolul următor PNR Arad: „ Să se respecte o disciplină economică, dar nu putem să nu sesizăm anumite practici care se reduc doar la a aduce bani la buget indiferent de mijloace” Apasă aici pentru a citi
Secret Link