Sunt cam tulbure. De la înotat în ape tulburi mi se trage. Să vă explic. Mă învârt prin lumea boxului. Un fel de călător clandestin prin trenul performanței în box. Ascuns prin bagaje ca să nu mă vadă nașu. Pe de o parte. Pe de alta, ca profesor și ca mare speranță (bine… tot TÂNĂRĂ SPERANȚĂ o să rămân până la 182 de ani) în cercetarea istorică, mă învârt prin tot felul de cercuri. Ca atare primesc șuturi în spate din ambele părți. PLEOSC, PLEOSC! O fur mereu. Degeaba bag cu nemiluita zâmbete blajine și umile, degeaba stau cuminte cu mâinile la spate ca la creșă, cu o figură tâmpă. Se vede prea tare că-s dubios. Mă pun la colț și unii și alții. Cu intelectualii, după vreo sesiune de comunicări, scenariul este cam așa:
– Consider că o viziune exhaustivă circumscrisă epistemologiei doar… A! Domnu Sala!
– Hă? Ăsta… Auzi la mine… POFTIȚI!?
– Am înțeles că sunteți pasionat de box. Hmmm… Ciudat. Straniu de bizar. Nu-mi place! Ce faceți pe acolo mă rog?! îmi zice cu o voce insinuantă, fixându-mă cu privirea de parcă aș fi un sociopat agorafob, bun de băgat în cămașă de forță și de închis vreo 5 ani într-un butoi cu smoală. Mă simt vinovat ca și atunci când m-au prins la nuntă cu capu-n oala cu supă, sorbind grăbit să nu mă ginească cineva, și cu mâna stângă în oala cu sarmale, pescuind pe acolo…
– Nu pot înțelege asemenea brute. Animale! Sănătoși tun. Nu au probleme cu ficații, cu rinichii, cu plămânii… Doar cu capu! Totuși din avion dvs. nu păreți chiar așa prost. Parol, ce simțiți când răniți lumea? Vă place sângele și durerea… să chinuiți… , continuă pe același ton subversiv, fixându-mă precum lupul cel hain mielul. La chestii d-astea mă cam lasă picioarele. Hait! Și ăsta crede că pe acolo-i golăneală, îmi zic stresat. Arză-l-ar focu pe Stallone și pe Van Damme cu filmele lor. S-a uitat și ăsta la filme. Crede că-s criminal în serie… Acu cum mă scot? Ce naiba îmi trebuie mie box?! În loc să stau liniștit… mă miorlăi în sinea mea. După care mă scuz:
– Aaaaa… Nuuu… Mergeam și eu acolo să văd ce mai fac sacii ăia. Mai stăteam și eu de vorbă cu ei… Bașca îmi place să mă uit pe pereți după căluți verzi. Și să zâmbesc la pozele de pe acolo. Altfel, eu unu să nu aud de nici un box. M-am pocăit și spovedit de vreo 17 ori numai săptămâna asta. M-am purificat și prin muncă, săpând trei gropi în fața casei vecinului. Detest boxul. Joc doar popice pe tarlaua din fața casei. Mi-am dat seama că mergeam pe drumul pierzaniei intelectuale. Aveam coșmaruri cu Eliade, Kant și Iorga…
– Înțeleg… Ai avut o perioadă mai grea. Mdaaaa… Alții se aruncă de pe bloc. Dvs. ați mers la box. Bine că nu v-ați făcut harakiri cu coasa sau seppuku cu sapa. Ați scăpat cu viață. Grea încercare. În ce hal ați ajuns… Să mergeți la box…
Mai în glumă, mai în serios cu cele scrise, cam așa se pune de multe ori problema. CE SĂ CAUTE UN PROFESOR LA BOX? Când stau cu boxerii se schimbă repertoriu. Fie au o atitudine de tipul „proptiți-l pe domn profesor să nu cadă-n nas și să și-l rupă, că profi ăștia-s niște brotăcei sensibiluți și poate moare aici, fie una din ciclul Bă țâcă ia scoate degetu de la picior din nas, fă-te-ncoa și zi-ne ce cauți tu în sala de box?!
– Deci profesore… vrei și tu să te joci de-a antrenorul de box…
– Nooo… am vrut să iau carnetu de instructor de balet… era coadă… mă plictiseam… m-am speriat că trebuie să îmbrac iegări, că-s așa de crăcit că-mi trece printre picioare porcu cu mătura-n gură… m-a lovit rușinea… după care m-am gândit că-i bine să mă dau și io mare… și uite așa am făcut școala de antrenori. Oricum promit că nu mai spun la nimeni!
– Antrenor… Ce antrenor vrei să fii și tu? Apucă-te de crescut găini! Te mai ajută elevii la ciupelit orătănii… Îți trebuie și ție box… Ai făcut box de performanță? Ai fost campion național? NU! Atunci fii campion la arat și semănat. În fond ce palmares ai tu?
– Păi… AM!!! Când am fost pe clasa a II-a m-am bătut cu țărănoiul de Vasilică, deoarece mi-a mâncat pita cu dulceață. În 1997 am făcut primul sparing, iar în 2015 pe al doilea… Văleu!!! Era să uit. În urmă cu 7 ani am fugărit cu pietre o colegă profesoară de matematică. În plus m-am recules la mormântul lui ARON PUMNUL. Apropo! Se pune că m-am bătut cu soră-mea când eram mici la palmares?
Nu prea se pune. Mi se explică că cu acest palmares am șanse la Premiul Nobel pentru Pace. Și că dacă lovesc aerul si adversarul face otită și aprindere la plămâni din cauza curentului nu înseamnă că-s campion mondial. GATA! Mă apuc de altceva. Vreau să fac școala de ninja. Pare o ocupație serioasă. Trec la Arte marțiale! Tot artă-i… Să mai aud că mârâie careva ceva că nu-s om de cultură…
