A murit Radu Câmpeanu. E, sincer, o zi de doliu pentru democraţia română. Ar trebui să fie o zi de doliu şi pentru actualii liberali, mulţi din ei liberali doar cu numele. Câmpeanu a fost primul om politic pe care l-am votat. Aveam puţin peste 18 ani, şi credeam în idealurile liberale, aşa cum le prezenta Radu Câmpeanu. Am avut onoarea de a-l cunoaşte personal pe acest senior al politicii, şi a fost una dintre puţinele întâlniri cu oameni politici care nu m-a dezamăgit. Am vrut să ştiu mai multe despre omul acesta, care mi-a marcat iremediabil tinereţea şi, cred eu, a marcat istoria şi politica României.
Născut în 1922, a fost preşedinte al Tineretului Liberal înainte de cel de-al doilea război mondial, student în decursul războiului. A participat la manifestaţiile anti-comuniste din 24 – 28 februarie 1945. Arestat în 1948, a petrecut aproape nouă ani în închisorile comuniste.
După eliberarea sa ca deţinut politic, a fost încadrat, ca mulţi alţii, ca muncitor necalificat, construind socialismul împotriva căruia luptase. A reuşit să plece în Franţa împreună cu soţia sa Monica Papadopol şi cu fiul lor Barbu. La Paris, a fost foarte activ în rândurile exilaţilor dar, după sosirea lui Paul Goma, a fost suspectat, în mod eronat, ca fiind informator al Securităţii.
În 1990 a revenit în ţară unde a reîntemeiat PNL, înregistrându-l în 13 ianuarie 1990. A fost preşedinte al Partidului Naţional Liberal între 1990 şi 1993, fiind ales senator în legislatura 1990-1992 în municipiul Bucureşti. A fost candidatul PNL la funcţia de preşedinte al României la alegerile din 1990, când a obţinut 10,64 % din voturi şi s-a plasat pe locul 2.
În aprilie 1992, sub conducerea sa, PNL a decis ieşirea din Convenţia Democrată Română, iar la alegerile din 1992 partidul s-a situat sub pragul electoral de 3%. Deputaţii şi senatorii liberali grupaţi în Consiliul pentru Refacerea PNL au obţinut pe 28 februarie 1993 înlăturarea lui Radu Câmpeanu de la conducerea PNL. În funcţia de preşedinte al partidului a fost ales Mircea Ionescu-Quintus. Fiul său, Barbu Câmpeanu, este profesor universitar în Franţa.
Radu Câmpeanu a fost un liberal pur sânge. Atât de pur sânge, încât a refuzat până şi încuscrirea politică cu prieteni de conjunctură, de înţeles în acea perioadă şi în toate câte au urmat, lucru care l-a costat cariera politică. Dar, nefiind un politician postdecembrist, ci mai mult un clasic în viaţă, istoria i-a dat dreptate. Din toate variantele de alianţe politice, fie că s-au numit Convenţia Democrată, fie Alianţa DA, liberalii au ieşit şifonaţi. Nu distruşi, ca şi ţărăniştii, dar rupţi în două bucăţi, cu o infuzie interioară cu potenţial veninos, şi rupţi de internaţionalismul liberal. Radu Câmpeanu are, din păcate, dreptate, cu toate că există semne de renaştere a liberalismului adevărat în interiorul actualului PNL.
Ar fi pe placul conului Radu să vadă cum mlădiţele liberale nu sunt rupte de furtuna unei prea agitate şi necinstite politici româneşti.
Dormi în pace, conaşule !
