POVESTEA „SĂRUTUL” LUI BRÂNCUȘI
Constantin BRÂNCUȘI, cel născut la Hobița, lângă Târgu-Jiu, în 1876, ajunge la Paris pentru studii (1905), unde-și desăvârșește activitatea artistică. Era autorul celebrelor opere de artă din Târgu-Jiu (Poarta sărutului, Masa Tăcerii, Coloana Infinitului), la care a adăugat alte câteva sculpturi de valoare universală (Sărutul, Domnișoara Pogany, Rugăciune, Pasărea măiastră). În 1957, este înmormântat la Paris (Montparnasse), acolo unde se regăsesc mormintele a altor câțiva nativi români: Eugen Ionescu, Emil Cioran, Tristan Tzara.
Statuia Sărutul (evaluată la peste 50 mii euro) veghează pe un soclu în cimitirul Montparnasse la căpătâiul tinerei prințese ruse Tania: „Într-un colț oarecum îndepărtat al cimitirului Montparnasse, există un mormânt foarte original. Este împodobit cu o sculptură erotică care descrie un cuplu gol, bărbat și femeie, care stau față în față, buze lipite de buze, în extazul iubirii absolute. Această lucrare foarte frumoasă, intitulată „Kiss”, este semnată de marele sculptor român Constantin Brâncuși. Este dedicată unei tinere ruse, Tatiana Rakoska, care s-a sinucis”.
Scriitoarea pariziană, SOPHIE BROCAS, a scris romanul La Baiser (2019, ed. Julliard, 305 pagini), inspirat din odiseea unui motiv literar și a unui proces artistic. Fiind vorba de Constantin Brâncuși, am comandat cartea, iar editura mi-a expediat-o foarte repede contra sumei de 20 euro un exemplar, pe care l-am citit și adnotat în proximul week-end. Textul provoacă o lectură dinamică, având elemente diverse întinse ca ancore lectorului: dialog incitant, jurnal intim, micro-biografie, caracterizări, împletiri narative, descrieri, ecouri artistice și evenimente publice.
Dincolo de câteva fantazări scriitoricești, autoarea (aflată la cel de-al treilea roman) depășește pretextul – întreținut de analiza dreptului de proprietate asupra sculpturii, aflată în Cimitirul Montparnasse – insistând pe identificarea sentimentelor reciproce încropite între model și artist în realizarea acestei superbe opere de artă. Personajele sunt Tania și Brâncuși. „Este dedicată unei tinere ruse, Tatyana Rachewskaya, care s-a sinucis”, spunea B. Pivot, de la Academia Goncourt într-o cronică.
Cine este inspiratoarea și de ce s-a sinucis la 23 de ani? Ce a determinat-o pe autoare să vadă, în sculptură, „cum se învinge moartea, celebrând frumusețea, iubirea, femeia?”
Conform unor realități istorice, Tania este o tânără aristocrată rusă, nepoata lui Lev Tolstoi, care ajunge la Paris pentru studii de medicină, dar e un fel de exil datorită convingerile sale rebele. Aici frecventează lumea artistică, unde îl cunoaște pe C. Brâncuși, care-i propune să-i fie model pentru o sculptură: Brâncuși m-a dit: „Tania, voudriez-vous poser pour moi? Il y a dans votre regard une joie mélancolique que j”aimerais capter.” Dragostea înfiripată între prințesa rusă și artistul din Carpați se sfârșește tragic: gravidă, tânăra de 23 de ani este ignorată de sculptor în favoarea altei muze, unguroaica M. Pogany, se sinucide, lăsând un jurnal, un superb alean sentimental al relației sale cu artistul. Pomenind de Domnișoara Pogany (căreia Brâncuși îi omagiază trupul spiritual în 19 sculpturi, între care cea din 1912, realizată în marmură și care crește valoarea muzeul din Philadelphia), chipul sculptat al acesteia este „o metaforă sculpturală”, având model o fermecătoare odeliscă, unguroaica Margit Pogany, care i-a îmbogățit viața sentimentală două decenii. Să trecem la prințesa din spița terevnei muscovite.
Iată cum îl vede, în 1910, tânăra prințesă rusă, cf. jurnalul lui Tania: „homme des bois. Il en a l”obscurité, le calme, la simplicité rustique en même temps que la puissance contenue. Il doit avoir près de quarante ans”. Avea „sprâncenele groase ca o linie de cărbune gras, părul dens ca un câmp de grâu în primăvară, barba stufoasă ca un copac sălbatic. Nasul este lung și drept în felul unui profil de medalie grecească. Mâinile sunt mari și dure ca cele ale unui țăran.”
Acceptă să-i fie model – deci muză – și iată momentul primei întâlniri: „Aștept cu nerăbdare mângâierile sale și săruturile lui. Degetele îmi mângâie pielea, apoi le coboară și-mi întăresc sfârcurile, punându-și sărutul pe sânii mei. Mâna lui mi-a atins coapsele și a alunecat spre sexul meu”. Apoi, „am descoperit, scrie Tania doritoare, coapsele aspre ale iubitului meu” etc. A fost prima îmbrățișare, finalizată prin, pentru Tania, prima experiență erotică, descrisă astfel: „Mais son regard plein de passion qui m”enchaînait à lui, yeux à yeux, lèvres à lèvres, ventre à ventre, sexe dans sexe” (jurnal, 24 iunie 2010) (imaginea descrisă în cuvinte a ceea ce exprimă prin marmură artistul). Dar, mărturisește femeia, Brâncuși „mi-a prins sufletul înainte de a-mi poseda corpul”. În timpul ședințelor de convertire a pietrei în artă, cei doi se apelează cu Toto și Tutu, iar adeseori Artistul îi povestește despre viața sa din țara natală: „Brâncuși îmi spune din nou despre Carpații din copilărie. Stelele, apa curgătoare a râurilor, șoaptele copacilor când vorbesc unii cu alții, suspinurile pământului. Aceasta este ceea ce îi hrănește arta: căutarea simplității, a frumuseții pure, însăși esența vieții.”
A fost o dragoste intensă, care s-a plăsmuit în piatra ce avea să devină stelă funerară. Sărutul morții, sărutul de unire a dragostei în moarte, asemenea motivului morții din dragoste al Julietei. Iar dacă privim sculptura Sărutul, suntem predispuși la o emoție artistică deplină, observând semnificația simplă, dar profundă a îmbrățișării, asupra căreia chiar Silvie Brocas atrage atenția, prin intermediul unui personaj: „Iubiții sunt în întregime nuduri, strâns înrădăcinați și fuzionați unul în celălalt. Brațele lor se înconjoară cu blândețe, fără presiune și fără exces… Ei sunt acolo, frunte în frunte, nas lângă nas, buze împreunate în buze. E un sărut uriaș și o iubire absolută, e evident un act sexual inocent și intens”. Iar într-un caiet, Brâncuși mărturisește, deopotrivă în cuvinte, îndrăgostirea sa de muză: „Tania, cea minunată, cea pură, bucuroasă, atât de vie! Scurta ta existență pe pământ, lumina aprinsă pe care ai vărsat-o în jurul tău trebuie să păstreze o urmă veșnică. Poate ne vindecă”.
Piatra de calcar, însuflețită de o asemenea iubire, devine simbol al triumfului vieții asupra morții, având înalta semnificație a puterii depline a dragostei împărtășite. Sărutul brâncușian, așezat pe mormântul Taniei, surprinde momentul de înflăcărare a două corpuri contopite într-o totală îmbrățișare, moment de fericire pură, tandră și fără sfârșit.
Pe mormântul Prințesei, în loc de cruce, se regăsește o stelă funerară simbolizând un sărut absolut, sărutul vieții și al morții. Artistul însuși a înserat următoarele două epitafuri: Tatiana, née le 6 avril 1887. Morte le 22 novembre 1910 – Chère, aimable, chérie și Tatiana, née le 6 avril 1910, endormie le 22 novembre 1887. Chérie, adorée, éblouissante.
Aceasta e frumoasa poveste de iubire, reală și cu ușoare fantazări, prezentată de Sophiei Brocas. E omagiul adus iubirii, evocată, în finalul romanului, prin două versuri ale poetului Rainer Maria Rilke: „A iubi este să devii o lume/ O lume în sine pentru celălalt”.
O ultimă precizare: între iubirile lui Brâncuși, identificate de biografii acestuia, nu figurează Tania, fiind, prin urmare, un personaj literar, sinteză a celorlalte muze (principese, baronese, dansatoare celebre, cântărețe, miliardare, aristocrate).
Procesul drepturilor funerare, al revendicatorilor de proprietăți artistice din spațiile publice, precum și a șmecheriilor avocățești aparțin istoriei și justiției. Viața artistică a lui Brâncuși, a bărbatului care-și alimentează starea emoțională și puterea de creație cu experiențe intense etc., e singurul subiect literar al cărții. Prin acest roman, statuia Sărutul a lui Brâncuși capătă respirație și, prin prospețimea semnificației, valoare artistică și măreție mistică. Sophie Brocas a reconstruit un omagiu deplin artistului român din Hobița, aducându-l în actualitate cu intensele sale trăiri sentimentale, cu puternica sa emoționalitate creatoare, cu spiritul său genial și virtuțile talentului său estetic. E un text superb pentru îndrăgostiți și pentru plăcerea omului de a se jerti pentru iubire.
