O tură de infrastructură pe Valea Crișului Alb

o tură de infrastructură
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Există ceva nedefinit în interiorul fiecărui om, care îl face să se simtă mândru de țara sa. Dacă stai de vorbă cu un neamț, îți va explica de îndată cât de performantă e industria auto germană. Un francez se va mândri cu istoria națiunii sale, cu bucătăria din hexagon și cu inegalabilele vinuri de Provence. Italianul îți va spune, poate, de moștenirea romană, de renaștere, de Leonardo da Vinci sau Michelangelo. Noi, românii, scoatem la înaintare ospitalitatea și frumusețea peisajelor din țara noastră. Da, avem cu ce scoate capul în lume. Locuim într-una dintre cele mai frumoase țări ale Europei! Dar ce folos, dacă cel venit la noi în vizită ajunge greu, sau deloc, la locurile de basm ale țării noastre?

Cratere și caractere

Valea Crișului nu face nici ea excepție. Suntem convinși că nici măcar cei care locuiesc în municipiu nu știu ce nestemate ascunde Țara Zărandului. Dar și dacă ar știi, oare cine ar fi dispus să își rupă mașina pe drumurile medievale de pe la noi? Căci, oricât de îngăduitori am fi, nu putem să nu realizăm faptul că strămoșii noștri romani le construiau mai bine și erau mai trainice. Ca să pleci la drum din municipiu trebuie să treci peste porțiunea de drum Arad-Șiria-Ineu. De ani de zile autoritățile ne promit reabilitarea acesteia. Dar fără nici un rezultat. Pisica moartă se aruncă ba la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) ba la Consiliul Județean Arad. Nimeni nu își asumă responsabilitatea refacerii acestui drum, sub pretextul că ar fi prea scump. De parcă ar face legătura între Lisabona și Moscova, nu între Arad și Ineu! În ultima perioadă au fost ,,plombate” gropile din astfalt, dar cu toții știm că aceasta nu este o soluție. Peste puțin timp șoseaua va fi tot așa cum o știm. Plină de cratere și denivelări.

drum_siria2
Drumul spre Șiria

 

Căsoaia – un resort prea îndepărtat

Anul trecut, Consiliul Județean Arad, în înțelepciunea sa nemărginită, s-a pus pe investit bani în tabăra de la Căsoaia. Printr-un proiect transfrontalier a fost investit jumătate de milion de euro în Casa Verde de la Căsoaia. Cota de cofinanțare a Aradului a fost 10 000 de euro. Conform proiectului, Casa Verde poate găzdui congrese internaționale la cel mai înal nivel, schimburi de experiență, manifestări culturale și sportive. Chiar și prima întâlnire cu extratereștrii poate avea loc acolo! Doar că noi, pământenii, s-ar putea să întârziem puțin la întâlnire. Știți cum e… ei vin cu farfuriile lor zburătoare, în timp ce noi ajungem la destinație cu mașinile noastre, pe drumurile noastre. Ori, cine a fost în ultimii ani la Căsoaia știe cum arată drumul spre acest resort. Cam așa cum arată suprafața Lunii după o ploaie de meteoriți!

Kilometri de panglici

Dacă ești arădean get-beget și nu îți miști superbitatea prin județ mai departe de balta de la Ghioroc, citind ziarele locale din ultimii ani ajungi la concluzia pe Valea Crișului este, nu o oază de verdeață, ci o oază de asfalt! Au fost inaugurate țâșpe mii de drumuri prin vechea țară a Zărandului. Unele dintre ele chiar de două sau trei ori! Alaiuri cu președinți de consiliu de județ, primari, preoți, consilieri locali, ziariști, etc. au străbătut de la nord la sud și de la est la vest Munții Zărand pentru a crea uniuni de asfalt între localități izolate. Doar că la noi e ca la nimenea. Drumurile sunt făcute să dureze doar până ce se taie panglica și toată protipendada s-a întors la birouri. Șosele date în folosință acum doi ani arată de parcă ar fi vestigii dacice din războiul cu Imperiul Roman. Iar motivele le știm cu toții. S-a furat cât s-a putut, a fost folosit asfalt de cea mai slabă calitate, nu au fost îndeplinite minimul de norme necesare în domeniu.  Nu avem o statistică legată de numărul de incidente sau accidente rutiere cauzate de calitatea proastă a infrastructurii în această zonă. Motivul e simplu. Cine și-a pierdut o roată pe drumurile patriei le-a transmis niște urări de bine printre dinți cinsților conducători după care s-a pus pe economisit bani pentru achitarea reparațiilor. Nimeni nu dă în judecată autoritățile care au obligația întreținerii infrastructurii rutiere. Și uite așa, în loc să vizităm Casa Verde de la Căsoaia, vizităm atelierele auto și îi înjurăm pe domnii mari din birouri care visează cai verzi pe pereți.

Breaking News!

De câteva luni, la conducerea Consiliului Județean Arad a venit o nouă echipă la conducere. Iar printre primele lucruri pe care s-a apucat să le facă a fost … să taie panglici. Și să promită construirea de noi drumuri, șosele, betoane și cantoane. Dar, stând strâmb și judecând drept, ne întrebăm dacă nu cumva acestea vor fi construite la fel de prost, dacă se va fura la fel de mult și dacă vor fi folosite din nou doar piese Lego, în loc de materiale adecvate? Pe vremuri, în situațiile în care vinovații unei acțiuni erau greu de întrezărit, latinii se întrebau: ,,Qui prodest?”. Cui folosește aceasta? Acum, la peste o mie de ani distanță, noi ar trebui să ne întrebăm: ,,Cine plătește?”. Pentru că au fost întocmite proiecte, au fost alocate fonduri, au fost gestionate bugete și au fost semnate recepții de lucrări. Iar acestea nu au fost făcute de roboți. Ci de oameni spălați, cu birouri aerisite și cu mașini scumpe. Mașini cu care își fac concediile în străinătate. Nu din lipsă de patriotism. Ci din lipsă de infrastructură.

Categorie: Reportaje
Etichete: Consiliul Judetean Arad, Cristian Titca, drumuri, reportaj, Valea Crisului Alb
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
Prințesa primăverii
Articolul următor
Am fost la inaugurarea Aerogării și am contemplat un apus de soare combinat cu răsărit de lună plină… Cel mai frumos a fost cvartetul de coarde plus o frază [FOTO TARI]

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Wise
ULTIMELE ȘTIRI

Guvernul Luca Niculescu cere azi votul de învestitură în Parlament

0
Guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu vine astăzi în Parlament pentru votul de învestitură. AUR și USR au anunțat că nu vor susține guvernul, în timp ce PNL și UDMR au semnat acorduri cu premierul desemnat.  Ședința plenului reunit al Parlamentului în care se va supune la vot învestirea noului executiv începe la ora 14:00. Guvernul Luca Niculescu are nevoie de 233 de voturi pentru învestire. Guvernul propus de premierul Luca Niculescu este „hibrid”. Din cei 18 miniștri, 11 sunt de la PSD, iar ceilalți șapte sunt independenți. Prim-ministru – Luca Niculescu; Viceprim-ministru și ministrul de Interne – Marian…

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…
DE LA ACELAȘI AUTOR

Acest război e o nebunie criminală și trebuie condamnat!

0
De ce să intervină vestul cu arma în mână? Pentru că ani de zile Ucraina a blocat intenționat alimentarea cu gaz a Europei? Blocând magistralele care porneau din Siberia, prin care trecea un gaz care nu era al lor, pe care îl furau, dar vestul îl plătea? Pentru că de zeci de ani Ucraina e un exportator major de crimă organizată? Majoritatea țigărilor negre vin în Europa din și prin rețele controlate sau tolerate de autoritățile ucrainiene? Pentru că pentru această țară naționalismul înseamnă europenism? Să nu uităm cum se comportă această țară cu minoritatea românească.  De ce și-ar da…

România – un lanț de magazine nemțești mai scumpe ca-n Germania

0
Hai să vă povestesc o pildă. La începutul anilor 2000 eram în Nemția. Mai precis, în Manheim. Obișnuiam să îmi cumpăr de la Lidl câte o caserolă cu salată de cartofi pe care dădeam 50 de cenți. Între timp, a intrat Lidl în România. Fac o paranteză. Lanțul de magazine Lidl face parte dintr-un program al Băncii Mondiale pentru eradicarea sărăciei. Practic, ele trebuie să fie magazine pentru oameni cu posibilități financiare reduse. Ghici cât costă aceeași salată de cartofi în România, tot la Lidl? Vă spun eu. Trei euro. Ghici cât costă acum același produs, la același magazin, în…

„De vină sunt birturile!” Ca de obicei când avem niște autorități statale cu un grad avansat de retard mintal…

5 comentarii
  Bă! Situația e gravă. Citez acum din recentul comunicat de presă al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad: „În municipiul Arad, orașele Chișineu-Criș și Curtici, comunele Iratoșu, Livada, Socodor, Șimand, Vărădia de Mureș, Vârfurile, Vladimirescu și Zerind, vor fi interzise activitățile economice din interiorul restaurantelor și cafenelelor”. Așa a decis Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Arad. În calitate de consumator vă spun că, nici în perioada verii și nici în cea a deschiderii, nu prea vedeai terase pline. Vorbim de județul Arad acum. Nu despre litoral. Iar cei pe care îi vedeam pe terase păstrau distanța socială.…

Luați-i pe Arafat și pe Orban și spălați-vă pe cap cu ei!

2 comentarii
  Insist pe idee: să îl luați pe Arafat și să vă spălați pe cap cu el. Și cu Orban la fel. Nu au reușit Imperiul Otoman, Imperiul Țarist, Imperiul Austro-Ungar, Al Treilea Reich sau Uniunea Sovietică să distrugă țara asta timp de secole, cum au reușit cei doi măscărici să o distrugă în câteva luni. Zeci de mii de români, printre care mă număr și eu, au pierdut locurile de muncă în străinătate pentru care urmau să plece zilele astea. De ce? Pentru 600 de infectați (care nu au ei nicio vină) și pentru că domnul Arafat a anunțat…

Malamutul de Alaska și Careul de JUVEȚI. Fabulă politică cu un puternic impact pozitiv… să sperăm!

0
  Tot încerc să-mi învăț câinele să latre. E malamut de Alaska. Ăștia nu prea latră, dar vorbesc mult. No, am încercat să-l hârâi… nimic. L-am înfometat… nimic. I-am zis că îmi cumpăr mâț… nimic! Latră numai când vine a mea pe la mine, dar și atunci latră de bucurie. În disperare de cauză, i-am arătat o poză cu Sergiu Bîlcea. L-o pufnit râsul și o început să deie din coadă la mișto. Dar s-a petrecut un fenomen. De când au avut pesediștii alegeri și a ieșit Fifor, a început să latre. La poza lui Bâlcea. Și nu e lătrat…
unfollow society
Articolul următor Miercuri e „Ziua Porţilor Deschise” la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad Apasă aici pentru a citi
Secret Link