Una dintre cele mai surprinzătoare lansări mainstream din acest an își continuă parcursul impresionant, acumulând nominalizări la Oscar, deși genul său a fost, în mod tradițional, ignorat de prestigioasele premii.
Body horror-ul, un subgen al horror-ului care își are originile în romanul „Frankenstein” și a fost rafinat de David Cronenberg în anii ’80, este probabil unul dintre cele mai puțin accesibile tipuri de horror – genul însuși fiind cunoscut pentru natura sa provocatoare. Cu toate acestea, ceea ce Coralie Fargeat a realizat cu „The Substance” este pur și simplu spectaculos.
Filmul urmărește povestea lui Elizabeth Sparkle (Demi Moore), o actriță aflată la apusul carierei, a cărei unică sursă de venit este prezentarea unei emisiuni TV de aerobic. Intriga ia o turnură întunecată și halucinantă atunci când Elizabeth descoperă Substanța titulară, un compus chimic care promite să-i dezvăluie o versiune mai tânără și „îmbunătățită” a sa.
Această versiune, cunoscută sub numele de Sue (Margaret Qualley), nu pierde timpul în a prelua controlul asupra vieții lui Elizabeth. Aici începe cu adevărat nebunia.
În esență, filmul este o poveste despre lupta împotriva propriei identități.
Cuvintele de început ale filmului – „Sunteți unul, menține echilibrul” – sunt repetate obsesiv de misteriosul furnizor al Substanței. Pelicula are o notă tragică: ambele femei ajung să își distrugă reciproc corpurile, fiecare deteriorare fiind oglindită în cealaltă. Această dinamică oferă o puternică analogie despre căutarea tinereții veșnice și obsesia contemporană pentru perfecțiunea fizică, amplificată de chirurgia estetică.
Efectele speciale sunt șocante și, în același timp, bântuitor de frumoase. „Nașterea” lui Sue este redată într-o scenă fascinantă, în care aceasta se desprinde complet formată din spatele lui Elizabeth. Pe măsură ce povestea avansează, daunele pe care personajele le suferă sunt înfățișate cu măiestrie prin efecte practice extrem de deranjante și impresionante.
Sub straturile de violență și spectacol grotesc, se află interpretarea de excepție a lui Demi Moore. Este greu de crezut că Moore nu a câștigat niciun premiu major până acum, iar rolul din „The Substance” ar trebui să îi aducă, fără îndoială, Oscarul pentru Cea mai bună actriță. Moore se pierde complet în acest rol, balansând cu ușurință între nebunie, umor și tragedie. De asemenea, Margaret Qualley oferă o performanță remarcabilă, fiind convingătoare atât ca o prezență seducătoare în fața camerei, cât și ca o amenințare înfricoșătoare în spatele ușilor închise.
Un alt aspect demn de menționat este modul în care filmul pune accent pe corpul uman, dar fără a-l sexualiza. Corpurile personajelor sunt prezentate exact așa cum sunt – imperfecte, reale, cu riduri, pliuri și alunițe. Chiar și Sue, care întruchipează idealul de „perfecțiune”, reușește să provoace un disconfort subtil, evidențiind absurditatea obsesiei societății pentru aparențe.
Filmul a subliniat cu adevărat modul în care facem atâta caz din propriile noastre imperfecțiuni. De asemenea, toată situația cu sinele tânăr care îl sabotează pe sinele mai în vârstă. Facem o mulțime de alegeri care sabotează o versiune viitoare a noastră și m-a făcut să mă gândesc la modalități de a schimba asta. Nu vreau să mă tratez așa cum Sue a tratat-o pe Elisabeth, vreau să ,,respect echilibrul”.
Mă bucur să văd că Oscarurile recunosc în sfârșit proiecte de nișă ca acesta. Ar fi trebuit să se întâmple mai devreme, dar Coralie Fargeat și întreaga echipă din spatele ,,The Substance” își merită florile pentru această realizare monumentală.
