Scriitorul arădean Andrei Mocuța își va lansa noul roman în acest weekend, la cel mai important târg de carte din România: Gaudeamus. Romanul se numește Transfer și autorul îl descrie astfel pe coperta interioară a cărții: „o zi care începe prost la ședința de transfer dintr-un inspectorat școlar devine pe parcurs una neobișnuită. Subsemnatul, profesor și visător incurabil, mă trezesc într-un scenariu kafkian unde încep să percep diferit realitățile din jur. Satiră, rememorare, meta-ficțiune, dialog alert, alegorie, dramă – parcursul alter ego-ului meu e un transfer continuu între lumi și o explorare a propriului destin, cu un final neașteptat.” 


Lansarea va avea loc sâmbătă, 25 noiembrie, ora 17:30, la Romexpo București, la standul editurii Humanitas, unde scriitorul arădean se va afla în prezența altor doi prozatori: Dan Perșa și Iulian Popa, evenimentul fiind moderat de Andreea Răsuceanu care a și inițiat această colecție de scriitori români contemporani. Volumul lui Andrei Mocuța este însoțit de două prezentări generoase pe coperta a patra, după cum urmează:

„Romanul lui Andrei Mocuța pornește de la o întâmplare reală din viața de profesor în sistemul de învățământ autohton, bântuit încă de metehne de tristă amintire. Pe cât de evident, pe atât de îngrijorător. Totuși, nu satira cu accente critice domină această scriere prin definiție postmodernă, construită în straturi ce aduc laolaltă, într-un puzzle intens personalizat, jurnalul de traumă profesională, însemnările de călătorie culturală, întâlnirile de suflet și spirit între confrați într-ale scrisului și filozofării, analizele aplicate de discurs literar și cinematografic. Cartea, caleidoscop de imagini și situații, pornește de la un moment-pretext, ce declanșează o serie de incursiuni în culisele memoriei, gândirii critice, analizei și speculației. Rezultă o colecție de episoade ce stau mărturie versatilității unui autor care nu se sfiește să exploreze și să combine diverse tipuri de narațiune, pentru o examinare pluri-fațetată a subiectivității proiectate în context contemporan.” (Cristina Chevereșan)

Transfer este un jurnal de călătorie inițiatică între mica și marea Vienă, între Sălașul alb și Sălașul negru, în căutarea unei destinații finale pe care nu o vom afla niciodată. Precum în Literatura, Andrei Mocuța se simte confortabil să atace mai multe dimensiuni spațio-temporale, într-un cadru imaginar și real deopotrivă, astfel că avem în față un roman ca un vis, a cărui densitate crește progresiv, pe măsură ce revolta lasă loc credinței, grila de concurs lasă loc poeziei, iar răspunsurile lasă loc întrebărilor. Cât e adevăr și cât născocire? E realitate sau reverie? What year is this? După ce ne vom fi convins că soluția la toate acestea nu contează și, poate, nici nu există, abia atunci vom înțelege că, așa ambiguă cum e, într-o zi această călătorie ne va salva.” (Vlad Pîrvu)



afis gaudeamus 2023