Pragul de 3‰ CONFIRMAȚI POZITIV cu CORONAVIRUS este depășit în 7 localități din Arad: Chișineu-Criș, Curtici, Șimand, Tauț, Vărădia de Mureș, Vârfurile și Zerind. Vezi MĂSURILE luate de AUTORITĂȚI

masurinoi
Distribuie:

 

[COMUNICAT DE PRESĂ]

Măsuri suplimentare de restricție și prevenire a răspândirii COVID-19 în cazul depășirii incidenței de 3/1000 în Municipiul Arad

Având în vedere incidența cazurilor de COVID-19 în Municipiul Arad, 2,74/1000 de locuitori la data prezentului comunicat de presă, precum și faptul că în ultimele 24 de ore au fost confirmate ca fiind pozitive 105 persoane în Județul Arad, din care 52 sunt din municipiu, există posibilitatea ca în curând să fie depășit indicele de 3 cazuri la 1000 de locuitori în Municipiul Arad. În cazul în care pragul menționat mai sus va fi depășit, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va impune noi restricții prevăzute în Hotărârea Guvernului României 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și în alte acte normative incidente.

Restricțiile și măsurile suplimentare de prevenire a răspândirii COVID-19 se vor aplica pe o perioadă de 14 zile, începând cu data specificată în hotărârea CJSU ce va fi adoptată la nevoie și vor fi următoarele:

-Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la cursuri on-line (scenariu roșu), conform prevederilor Ordinului comun nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2;

-Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice închise și deschise, aglomerate și neaglomerate;

-Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte va fi interzisă;

-Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, va fi interzisă în interiorul clădirilor;

-Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare va fi permisă doar pentru persoanele cazate în respectivele unități;

-Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc va fi interzisă.

Principalele metode de prevenire a răspândiri COVID-19 rămân însă distanțarea socială, purtarea măștii de protecție și dezinfectarea corectă a mâinilor și suprafețelor. Precizăm că măsurile enumerate mai sus se implementează sau vor fi implementate în toate localitățile din Județul Arad unde este depășită incidența de 3/1000 de locuitori, calculată de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad conform prevederilor H.G. 856/2020. La data prezentului comunicat, pragul de 3 este depășit în 7 unități administrativ-teritoriale: Chișineu-Criș, Curtici, Șimand, Tauț, Vărădia de Mureș, Vârfurile și Zerind.

De asemenea, la data prezentului comunicat, incidențe între 1,5 și 3 la 1000 de locuitori se înregistrează în următoarele 17 unități administrativ-teritoriale: Arad, Sântana, Bârzava, Bocsig, Cărand, Dezna, Gurahonț, Hălmagiu, Iratoșu, Livada, Pleșcuța, Șagu, Șeitin, Socodor, Șofronea, Vladimirescu, Zărand.

 

Categorie: Știri
Etichete: Chisineu Cris, covid 19, Curtici, masuri, Prefectura Arad, simand, Taut, Vărădia de Mureş, Varfurile, Zerind
Distribuie:
Articolul anterior
„Șoimii Lipova” a părăsit Cupa României
Articolul următor
Aradul mizerabil

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

parchet 1

[NEWS ALERT] Control „de SUS” la toate PARCHETELE DIN ARAD. Vor fi verificate toate „cazurile punctuale, situaţiile în care sunt mediatizate aspecte negative ce pun în discuţie integritatea şi capacitatea procurorilor de a-şi îndeplini atribuţiile legale”

  Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a dispus verificări la toate parchetele din ţară pentru identificarea „riscurilor interne şi a vulnerabilităţilor”, de controlul la DNA, respectiv DIICOT urmând să…