Republica experților (pamflet futurist)
– Cum a fost transformat poporul român din subiect al istoriei în beneficiar de proceduri –
Poporul român a ajuns, într-o dimineață obișnuită, la ghișeul istoriei sale recente cu o neliniște simplă și rușinoasă, ca un om care și-a pierdut actele într-o gară prea mare pentru memoria lui. Era derutat, nici locul nu-l mai recunoștea, dar chiar el, poporul, părea incert, nu avea sens.
— Unde sunt?
— Cine sunt?
— Ce fac, de fapt?
— Și, mai ales, încotro mai merg?
Funcționara i-a zâmbit politicos, i-a înmânat un bon de ordine și i-a spus, cu voce calmă, că asemenea întrebări nu mai pot fi adresate direct realității. Pentru ele există procedură. Istoria s-a schimbat, ar fi cazul să te adaptezi.
Astfel a fost trimis în Republica experților.
Aici nu se mai caută adevărul. Se caută expertul adecvat.
Clădirea era vastă, transparentă, cu pereți de sticlă și cu un miros subtil de prezentări PowerPoint, adică în limbajul birocratic-tehnocratic modern. Deasupra intrării, un slogan sobru: „Viitorul nu se trăiește. Se gestionează.”
Poporul român a fost poftit într-o sală rotundă. În centru, un pupitru. În jur – mese în semicerc. Pe fiecare masă, o plăcuță:
Expert în identitate națională adaptivă;
Expert în anxietate geopolitică regională;
Expert în speranță europeană sustenabilă;
Expert în reziliență societală narativă;
Expert în patriotism calibrat și responsabil;
Expert în democrație procedurală avansată;
Expert în explicarea eșecurilor inevitabile;
Un moderator tânăr, cu un zâmbet neutru și un microfon wireless, a deschis ședința.
— Stimate popor român beneficiar al politicilor publice, suntem aici pentru a vă sprijini în clarificarea parcursului dumneavoastră existențial colectiv.
Poporul român a clipit. Părea mulțumit că a ajuns la autoritatea care îl va pune pe calea cea căutată mai ales după ce observă plăcuțele identitare. Interveni.
— Aș vrea doar să știu mai întâi unde sunt.
Expertul în identitate adaptivă a preluat microfonul.
— Din perspectiva noastră operațională, nu mai putem vorbi despre un „unde” fix. Vorbim despre un ecosistem identitar fluid, aflat într-un proces de repoziționare simbolică și recontextualizare istorică.
— Adică…?
— Adică sunteți într-un proces.
Într-un proces! Cu cine, de ce? Gândi în sinea sa. Totuși Poporul român și-a notat.
Expertul în anxietate geopolitică a intervenit imediat.
— Important este să nu vă aflați prea sigur nicăieri. Certitudinea generează vulnerabilități strategice. Ambiguitatea este noua formă de securitate.
— Dar mie îmi este frică…
— Perfect. Frica este un indicator sănătos de aliniere la contextul regional.
Expertul în speranță europeană a completat cu gravitate:
— Vă recomandăm o speranță moderată, distribuită pe termen mediu, finanțată parțial din fonduri narative și monitorizată prin indicatori de optimism rezonabil.
— Eu speram mai mult…
— Speranța necontrolată creează așteptări toxice.
Poporul român a simțit pentru prima dată că optimismul poate fi un risc sistemic.
A îndrăznit a doua întrebare.
— Cine sunt?
Expertul în patriotism calibrat și responsabil a tușit discret.
— În actualul cadru normativ, identitatea dumneavoastră trebuie decuplată de elementele istorice problematice și reconectată la un set de valori compatibile cu direcțiile strategice globale.
— Care elemente sunt problematice?
— Cele care creează atașament emoțional neproductiv.
— Și ce rămâne?
— Un profil civic funcțional.
Expertul în democrație procedurală a ridicat ușor degetul.
— Important este să înțelegeți că nu mai sunteți un subiect politic, ci un participant consultat. Rolul dumneavoastră este să validați procese, nu să le produceți.
— Dar votul meu? Nu mai contează ?
— Un instrument de feedback instituțional. Suntem în altă etapă.
Poporul român a simțit că încape, pentru prima dată, într-un formular.
A încercat să fie mai direct.
— Ce fac, de fapt, acum?
Expertul în reziliență narativă a zâmbit încurajator.
— Traversăm împreună o etapă de adaptare discursivă. Dumneavoastră contribuiți, prin reacțiile emoționale, la consolidarea unui cadru simbolic coerent.
— Adică eu ce fac?
— Reacționați responsabil.
— La ce?
— La mesajele validate.
Expertul în explicarea eșecurilor inevitabile a preluat ștafeta.
— Orice rezultat negativ trebuie interpretat ca o lecție de învățare instituțională. Important este să nu căutăm vinovați, ci contexte.
— Dar cine răspunde?
— Răspunderea este un concept rigid, cu potențial destabilizator. Noi preferăm responsabilitatea distribuită.
— Adică?
— Nimeni concret.
Pentru o clipă, în sală s-a lăsat o liniște profesională.
Poporul român a privit mesele, graficele, tabletele, hărțile conceptuale, diagramele cu săgeți colorate care plecau din prezent și ajungeau într-un viitor rotund și sigur, undeva, dincolo de orice termen verificabil.
A îndrăznit ultima întrebare.
— Și ce perspective am?
Moderatorul a zâmbit larg.
— Avem mai multe scenarii.
Expertul în viitor a apărut pe ecran, printr-o videoconferință impecabilă.
— Scenariul A presupune ajustări structurale dureroase, dar necesare. Scenariul B presupune ajustări structurale dureroase, dar inevitabile. Scenariul C presupune ajustări structurale dureroase, dar oportune.
— Există un scenariu bun?
— Toate sunt bune, dacă sunt bine comunicate.
Poporul român a simțit un fel de oboseală metafizică. Nu mai era confuz. Era corect informat. Înțelegea că era într-un dezastru fără ieșire ….
La final, fiecare expert i-a înmânat câte un document: strategie, foaie de parcurs, plan de acțiune, cadru de implementare, set de indicatori, ghid de bune practici, raport de evaluare preliminară.
Dosarul era gros. Greu. Impecabil.
Când a ieșit din clădire, soarele era la fel ca înainte. Strada era la fel. Oamenii erau la fel de grăbiți, la fel de îngrijorați, la fel de tăcuți.
Poporul român a deschis mapa.
Știa acum ce este reziliența. Știa ce este sustenabilitatea. Știa ce este narativul. Știa ce este convergența. Știa ce este procesul.
Dar nu știa mai bine unde este.
Nu știa mai limpede cine este.
Nu știa ce ar trebui, concret, să facă mâine.
Avea mai multe concepte. Mai puține repere. Mai multe strategii. Mai puțină direcție.
Mai multe comitete. Mai puțină răspundere.
Și, pentru prima dată, poporul român a înțeles performanța Republicii experților: să transforme drama politică a unei națiuni într-un exercițiu de consultanță.
În Republica experților, poporul nu mai este subiect al istoriei; este un obiect perfect informat, perfect analizat și perfect integrat în propriul său dosar de evaluare.
Descoperă, totuși, că seamănă tot mai mult cu cetățeanul lui Orwell: nu pentru că este urmărit permanent, ci pentru că nu se mai recunoaște. Noua epocă îi neagă trecutul, îi suspendă memoria, îi declară limba nefuncțională și îi rescrie identitatea în vocabularul neutru al experților.
Dosarele primite par din alte timpuri, iar limbajul lor nu mai spune nimic despre viață, despre suferință sau despre sens.
Bietul popor român nu mai are nici curajul să se întrebe cine a fost, cine este, cine îl conduce, în numele cui, pentru cine și pentru ce.
Derutat complet, pășea din instinct pe trotuar către neant, un spațiu fără contur, fără promisiune și fără destinație; „consultația” experților nu îi deschidea niciun viitor, nu îi indica niciun sens, nici măcar o întrebare despre ce ar trebui să devină.
Foto – coperta Republica – Platon
- Citește mai multe articole ale autorului – AICI
