„Sântana – Cetatea Veche” este un documentar menit să aducă mai aproape publicul de un domeniu mai puțin cunoscut: arheologia.
Documentarul urmărește o echipă de specialiști care fac săpături la situl unde se află rămășițele unei vechi cetăți care datează din anul 1.500 – 1.600 î.Hr, adică undeva la sfârșitul Epocii Bronzului Mijlociu.
Acum mai bine de 3.600 de ani, pe terenul extravilan al localității Sântana, spre Zimanul Nou, a existat o cetate având o întindere de 130. 000 de metri pătrați (130 de hectare), echivalentul ca suprafață a 216 stadioane de fotbal de mărimea Arenei Francisc Neuman. A fost chiar mai mare decât cetatea din Troia.
Specialiștii au descoperit la Sântana diverse obiecte vechi, dar și rămășițele unor podele cu motive decorative sculptate. Au scos la iveală chiar și urmele unei construcții bizare, al cărei rol încă rămâne un mister.
Cum au decurs cercetările, ce au descoperit arheologii despre viața popoarelor străvechi, dar și ce rămas încă nedescoperit, veți putea afla din documentarul „Sântana – Cetatea Veche”, realizat de Flavia Dragoș.
Tânăra i-a însoțit pe arheologi pe tot parcursul celor câteva săptămâni ale campaniei de anul acesta de la Sântana, timp în care a filmat ore întregi în soare și în ploaie.
Montajul l-a realizat singură. „După ce am filmat, le-am luat interviuri, iar montajul a durat cam opt luni, a ținut atât fiindcă am mai făcut și animații”, spune tânăra.
Pentru a fi cât mai ușor de înțeles, Flavia a adăugat și imagini explicative. Ea a petrecut timp alături de experții arheologi, care i-au explicat pe îndelete detaliile descoperirilor.
Inițiativa de a promova situl arheologic din Sântana a pornit de la Victor Sava,
apoi tânăra a venit cu ideea de a realiza un fim documentar: „ Anul trecut in inauarie, Victor mi-a propus să facem ‘ceva de promovare’ pentru sit. Am venit cu ideea să facem un film documentar și au fost de acord să mă lase să vin să filmez cu ei. Le-am luat interviuri, am avut acces la pozele de arhivă, artefacte…”, povestește Flavia Dragoș, realizatoarea filmului.
Cei care vor vedea documentarul, vor afla ce fac cu adevărat arheologii, ce se ascunde în spatele muncii de teren, dar și ce se întâmplă după ce descoperă relicvele antice.
Prin munca lor, specialiștii încearcă să descopere cum își duceau traiul de zi cu zi oamenii din civilizațiile antice – care erau obiceiurile, modul lor de viață dar și ce tradiții aveau.
„Încercăm să înțelegem ce i-a determinat pe oamenii aceștia ca să ridice astfel de fortificații impozante, care a fost scopul și cum au făcut. Trebuiau să-și protejeze construcțiile deosebite, palatele, templele, averile – să le apere de dușmani. Fiindcă era o cetate foarte bogată, trebuia să își apere oamenii și bunurile lor. Erau numeroși, aveau nevoie de spațiu. În cetate nu locuiau numai ei, ci aveau și animale domestice, așadar aveau nevoie de o suprafață foarte întinsă. Cum gestionau ei fortificația, asta încercăm să determinăm”, lămurește Florin Gogâltan, șeful șantierului arheologic Sântana.
Situl a intrat în atenția istoricilor încă de la începutul anilor 1 800. Despre sit au scris diverși specialiști în domeniu, printre care cel mai cunoscut, dar și cel care a redat cel mai exact este Dr. Márki Sándor, profesor și membru al Academiei, care a realizat una dintre cele mai detaliate monografii ale județului Arad.
Descoperiri au fost făcute la cetate și la finele anilor 1 888, accidental, de muncitorii care au lucrat la calea ferată, conform lucrării științifice scrisă de Florin Golgâtan și Victor Sava. Muncitorii au găsit „un vas cu pastă grosieră, care conținea rămășițe umane, dar și un tezaur compus din 23 de piese din aur”, scriu cercetătorii. Aurel Török, primul antropolog maghiar, a făcut săpăturile de recuperare a acestor artefacte. Tot acolo el a mai găsit și alte morminte.
Inițial o parte înseamnată a tezaurului descoperit la Sântana a ajuns la conducerea căilor ferate din acea perioadă, apoi a fost cumărat de Muzeul Național Maghiar din Budapesta.
De atunci, au mai fost arheologi care au cercetat. Însă pentru a înțelege originile cercetării din prezent, vom sări la finele anilor 1950, când Mircea Rusu, Ergon Dörner și Ivan Ordentlich au făcut ei înșiși cercetări.
Mircea Rusu a fost profesorul lui Florin Gogâltan, iar când tânărul Florin și-a exprimat curiozitatea legată de cetate, profesorul său a fost mai mult decât încântat de-ai arăta manunscrisele sale.
O serie de săpături a mai avut loc și în 2009, cu specialiști atât din Arad, cât și din Cluj și Timișoara, alături de o echipă de specialiști din Germania.
Cea mai recentă serie de cercetări a început în 2019
Dragoș Diaconescu spune că o campanie de cercetare durează 5-6 săptămâni. „Momentan, lucrurile sunt oprite. De obicei, cercetările sistematice se fac pe o perioadă mai scurtă de timp, cu multă atenție, dar se organizează campanii anuale”, spune specialistul de la Muzeul Național al Banatului.
Demersurile pe care le vor face arheologii în anii care urmează țin exclusiv de finanțarea pe care o primesc de la autorități: de la Consiliul Județean, Primărie, dar și de la Minister. Cu cât statul investește mai multe fonduri, cu atât specialiștii vor putea să facă descoperiri istorice mai ample.
Foto: Flavia Dragoș; arhivă
