„Școala și familia”: primul spectacol cu public în regia lui Cristian Ban

școala și familia”
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Apreciem, dintru început, ideea de a  deschide stagiunea, cu public, printr-un spectacol inedit, care reunește „Momente (considerate „Monumente” de către contemporani, încă de la apariția lor, în anul 1901 ), schițe și alte texte ale lui Ion Luca Caragiale, sub genericul „Școala și familia”.

Trebuie să recunoaștem că, deopotrivă, școala și familia au constituit puncte de reper în această interminabilă pandemie, dobândind nebănuite conotații, modificând, în mod fundamental, viața diurnă. Meritul este al regizorului CRISTIAN BAN, de a fi elaborat acest scenariu, apelând la texte ale lui Caragiale, unele foarte cunoscute, altele puțin știute, dar considerăm discutabilă precizarea „comedie serioasă”, pentru că la Ion Luca Caragiale deslușim, precum bine se știe, dincolo de comicul de situație și limbaj, un comic de caracter, ce se constituie în satiră, uneori usturătoare a tarelor umane, dar și politice, sociale, educaționale.

Avea dreptate un binecunoscut exeget al lui Ion Luca  Caragiale, când sublinia că „perenitatea operei marelui scriitor constă în permanența caracterelor, în realizarea unor tipologii umane care rămân aceleași, dincolo de trecerea ireversibilă a timpului”. Regizorul CRISTIAN BAN are meritul de a fi subliniat, în spectacolul său, tocmai aceste tipologii, mereu actuale, raportate în scenariu/ spectacol la școală și familie.

Apreciem și faptul că regizorul CRISTIAN BAN a optat pentru texte ale lui Ion Luca Caragiale (cu mici modificări) care pot fi reunite organic și nu vulgarizator, sub genericul în discuție. Este lăudabilă și ideea regizorului de a-i distribui în spectacol pe tinerii actori ai Teatrului arădean, făcându-i astfel cunoscuți publicului, dar venind, în același timp, în întâmpinarea orizontului lor de așteptare a întâlnirii cu publicul, întâlnire cu atât mai profundă cu cât are loc după un simulacru de teatru („la fereastră”, „on-line”) impus de năzurosul virus.

Spectacolul lui CRISTIAN BAN este bine structurat, dar cadrul scenografic, semnat de IRINA CHIRILĂ, este omniștiut, văzut fiind în varii spectacole. Este regretabil că regizorul preia, fără creativitate, scena „fotografiei de familie” din „Titanic vals” de Tudor Mușatescu, translând-o într-o fotografiere a „familiei Caragiale”.

Este neinspirat CRISTIAN BAN când insistă, la nesfârșit și supărător, asupra urcării și coborârii de pe un cal virtual, ba și la „călăritul” în sine. De asemenea, în scenariul propus de CRISTIAN BAN apare de trei ori, fără o motivație în context, întrebarea cu subtext privind existența unei legături între morală și justiție, așa încât pare grosieră, cu toate că, altminteri, este de actualitate. Considerăm neavenite, prin insistență, și scenele, unele savuroase, a primirii  repetate de „atenții” de către profesor, „atenții” plimbate pe scenă de către acesta, într-o pungă mare de plastic.

Finalul spectacolului, când elevii rememorează momente emoționante din existența lor, nu este original, trimițând la cunoscutele „Jurnale de România”, dar așezarea personajelor lângă bustul lui Ion Luca  Caragiale poate sugera un continuu, posibil, început de drum al „elevimii din totdeauna”. Cât privește interpreții, vă propun să-i reținem pe tinerii actori BOGDAN NECIU, ȘTEFAN GHEORGHE DOGARU, DIANA IOANA LICU, MARINA PALII, ALEX POPA, cărora le urăm succes pe scena arădeană. În roluri elaborate cu subtilitate și aplomb i-am aplaudat pe STEFAN STATNIC (Bumbeș, Bumbici, Bubico) și pe ALINA VASILJEVICI, mama elevului Artur Ionescu.

„Școala și familia”: primul spectacol cu public în regia lui Cristian Ban

Excelent AFIȘUL spectacolului semnat de LAURIAN POPA, dar nu înțelegem motivul pentru care, în ciuda unor nemulțumiri, mereu exprimate, nu se oferă spectatorilor o foaie, o singură foaie (!), plătibilă, cu realizatorii spectacolului, pentru o minimă, dar obligatorie informare a iubitorilor Thaliei.
În rest, să auzim numai de bine!

Foto: Cotuna Emanuel și Dorian Curcanu

 

 

Categorie: Cultură
Etichete: Lizica Mihuț, Teatrul clasic „Ioan Slavici”
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
EMINESCU. Rostirea Demiurgului
Articolul următor
CHIAR DACĂ ȘI-A PIERDUT SUFLAREA, CLĂDIREA TEATRULUI HIRSCHL E (ÎNCĂ) REPER CULTURAL NAȚIONAL

1 comentariu. Leave new

  • Avatar of Dr John Waldmann
    Dr John Waldmann
    1 februarie 2021 16:46

    Dr. Mihut multumesc mult pentru articolul trimes, a ajuns si la noi in N.America., mai correct in N Carolina
    Se va transmite mai departe…O zi buna! Cu stima, Dr J. Waldmann

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

GLR Car Wash
ULTIMELE ȘTIRI

Penitenciarul Arad organizează Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”

0
Penitenciarul Arad organizează, în perioada 22–23 octombrie 2026, două evenimente dedicate reintegrării sociale și profesionale a persoanelor private de libertate: Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”. Cele două evenimente urmăresc consolidarea parteneriatului dintre sistemul penitenciar, instituțiile publice, mediul economic și comunitate, având ca obiectiv comun facilitarea accesului la oportunități de angajare și reducerea riscului de recidivă. Joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 09:30, la sediul Penitenciarului Arad, va avea loc Bursa Locurilor de Muncă, eveniment care facilitează întâlnirea directă dintre reprezentanții mediului economic și persoanele private de libertate aflate în pregătirea pentru reintegrarea în comunitate. Bursa…

Actualizare 1 Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament

0
ACTUALIZARE, ora 16.20 | Guvernul Luca Niculescu a fost votat în Parlament Componența cabinetului condus de premierul desemnat, Luca Niculescu, și programul de guvernare au ajuns la votul de învestitură al Parlamentului, într-o ședință comună a celor două Camere, marți, începând cu ora 14:00. După numărătoarea voturilor, prim ministru al României este Luca Niculescu. Noul Guvern a primit 280 de voturi pentru și 58 de voturi împotrivă. Au fost prezenți la vot 355 de paralamentari. Numărul de voturi valabil exprimate a fost 338 Guvernul Niculescu va depune jurământul marți, la ora 18.00. [fc_actualizare] Știrea inițială, ora 08.37 | Guvernul Luca…

Accident cu două victime, pe centura Aradului

0
Accidentul rutier a avut loc luni, în jurul orei 18.20, pe DN 69B, centura de S-E a municipiului Arad. A intervenit un echipaj SAJ Arad, două victime au fost transportate la spital. Conform SAJ Arad, victimele sunt două femei, una aflată la volanul unui autoturism implicat în accident, cealaltă fiind pasager pe scaunul din dreapta. Ambele au fost preluate și transportate la spital. femeie 45 ani, șofer – contuzie abdominală și toracică. femeie 50 ani, pasager auto față dreapta – agitație psihomotorie. (Foto – SAJ Arad)  

Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu

0
Un bărbat de 30 de ani este în comă de gradul 3 după ce a căzut de pe o schelă, în comuna Vladimirescu. Incidentul a avut loc luni după=amiaza, când acesta executa lucrări la acoperișul unei case. „În jurul orei 15:40, prin apel la Numărul Unic de Urgență 112, dispeceratul SAJ Arad a fost solicitat să intervină în localitatea Vladimirescu, unde un bărbat în vârstă de 30 de ani a suferit un accident prin cădere de pe o schelă, de la o înălțime de aproximativ 4 metri” – a anunțat Serrviciul de Ambulanță Județean Arad, prin purtătorul de cuvânt, Director…

La Șiștarovăț s-au născut fluturi care să doboare vulturi… dar au ajuns în arest

0
Pentru trei bărbați, o petrecere organizată duminică, la căminul cultural din Șiștarovăț, s-a încheiat brusc. Doi dintre ei au ajuns în arest, unul la spital. Conflictul între cei trei a izbucnit de la o dedicație muzicală conținând un text pe care unii dintre petrecăreți l-au considerat ofensator. Piesa care a inflamat spiritele până la vătămare corporală a fost „Nu s-au născut fluturii să doboare vulturii”. Bărbatul care a făcut dedicația a fost transportat la spital cu fractură de piramidă nazală, iar ceilalți doi au fost reținuți pentru 24 de ore. ACTUALIZARE, ora 17.00 |  „La data de 18 octombrie a.c.,…

Atac cu cuțitul la o școală din Bistrița | O profesoară de matematică și un elev, înjunghiați în timpul orei

0
Un caz șocant a avut loc luni dimineața, în timpul unei ore de curs, la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare” din Bistrița. Un elev a înjunghiat o profesoară. Un alt elev, care a sărit în ajutor, a fost și el rănit. Un elev de clasa a VII-a, transferat de curând de la altă școală, și-a înjunghiat profesoara de matematică, în zona capului. În ajutorul cadrului didactic a sărit un coleg, care a fost și el înjunghiat. Profesoara a fost preluată de ambulanță și transportată la spital. Elevul rănit a primit îngrijiri la fața locului, iar apoi a fost și el…
Next Run
DE LA ACELAȘI AUTOR

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU CLASIC, Ediția a 28-a  

0
Când publicul arădean își pierduse orice speranță că va mai putea urmări în această toamnă o nouă ediție a Festivalului, iată o neașteptată surpriză produsă de PRIMĂRIA ARAD și CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI ARAD. Astfel, ediția a 28-a se va desfășura în perioada 3-11 octombrie și va cuprinde 13 spectacole de teatru și un Concert din musicalurile lui Stephen Sondheim (The Human Voice: O voce. Un pian. O poveste). Apreciem tema Festivalului: FRAGILITĂȚI SUBIECTIVE, ce învederează o problematică profundă, cu PERSONAJE ale teatrului clasic, ce se doresc puternice, dar dincolo de această identitate, pe care și-o construiesc cu ostentație, deslușim…

APRECIERI, părinte DANIIL STOENESCU

2 comentarii
L-am cunoscut și l-am apreciat pe părintele DANIIL STOENESCU, când era cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, ca profesor de Patrologie și Literatură Post-Patristică. Nu l-am mai întâlnit de peste două decenii. Știam că de-a lungul anilor a fost EPISCOP locțiitor al Daciei Felix, EPISCOP VICAR al Mitropoliei Banatului, ARHIEREU VICAR al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Aflându-mă în aceste zile într-un periplu pe Valea Arieșului și în Munții Retezat, am descoperit și am fost chiar impresionată de SCHITUL „SCHIMBAREA LA FAȚĂ”, de fapt o frumoasă biserică ctitorită de Părintele DANIIL STOENESCU, în care se află și cărțile…

BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ și IMOBILUL P+3 din VLADIMIRESCU

1 comentariu
Având în atenție patrimoniul UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”, 48000 mp, cei mai mulți obținuți prin fonduri proprii, astăzi încheiem prezentarea acestora, referindu-mă la BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ „CORNELIA BODEA” și la IMOBILUL din VLADIMIRESCU, cu precizarea că fosta FABRICĂ DE CEASURI, achiziționată prin fonduri proprii ale UNIVERSITĂȚII nu se mai găsește în patrimoniul fizic și financiar al instituției, ceea ce înseamnă că a fost deja înstrăinată.                                   Subliniez dintru început că la alegerea mea ca rector, Biblioteca, în mod surprinzător, avea o SINGURĂ CAMERĂ, situată la…

EUGEN OVIDIU CHIROVICI și ȘTEFAN MÂȘU, DOCTORI HONORIS CAUSA ai UAV

0
MEMENTO Poate vă întrebați și poate chiar judecați greșit cu privire la considerentele care mă determină să rememorez, sub genericul MEMENTO, câteva dintre cele aproape 100 de personalități prestigioase ale vieții științifice, academice, culturale, publice, cărora li s-a conferit de către UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU “ cel mai înalt titlu academic de DOCTOR HONORIS CAUSA. Demersul nostru nu vădește nici pe departe orgoliu sau infatuare personală , ci se dorește un ELOGIU ADUS UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”, care printr-un real prestigiu instituțional a reușit să coopteze ca membri de onoare ai comunității noastre academice nume prestigioase pe plan național și internațional. Deoarece…

NU AȘ FI CANDIDAT NICICÂND PENTRU FUNCȚIA DE RECTOR      

5 comentarii
 Nu știu dacă am mai spus sau nu, dar mărturisesc dintru început, cu toată sinceritatea, că NU AȘ FI CANDIDAT pentru funcția de rector dacă știam că UNIVERSITATEA „Aurel Vlaicu” avea în acel moment (februarie 2000) numai 1700 de mp, și anume imobilul fostei Facultăți de Inginerie de pe Calea Aurel Vlaicu, iar toate celelalte spații ale Universității, fără excepție, erau cu contracte expirate ca termene sau fără niciun act doveditor. Mare și neplăcută a fost surpriza când am constatat că atât CĂMINUL cât și CANTINA de pe strada Ursului nu aveau un proprietar înscris în CF, nici măcar statul…

FLORIN GEORGESCU, DOCTOR HONORIS CAUSA AL UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”  

1 comentariu
Economist, bancher, politician, cadru didactic universitar, dl. FLORIN GEORGESCU este unul dintre  cei mai respectați finanțiști în România postdecembristă, o autoritate într-un domeniu, în care mulți își clamează competența, dar puțini o probează cu adevărat. Conferirea titlului academic de Doctor Honoris Causa onorează, fără îndoială, UNIVERSITATEA „Aurel Vlaicu“ și relevă prestigiul instituțional al acesteia, știută fiind exigența și severitatea dlui FLORIN GEORGESCU, ca prezență în spațiul public. Este important să subliniem pregătirea temeinică, chiar excepțională a dlui FLORIN GEORGESCU în domeniul financiar: șef de promoție, bursier Fulbright, absolvent al unui curs postuniversitar în management financiar la University of Missouri Kansas,…
Articolul următor Cu maimuțele-astea două / dezvoltăm o schemă nouă: TRATAMENTUL cu INDIFERENȚĂ Apasă aici pentru a citi
Secret Link