Nu vom scrie azi nici despre ruinele Fabricii de zahăr ori ale Fabricii de mobilă, nici despre dezastrul rămas pe cele 25 ha de la fostul Combinat Chimic, nici despre Fabrica de seringi și nici măcar despre Fabrica de alcool. Nu vom pomeni despre faptul că la Arad au fost construite avioane, automobile, strunguri, vagoane, mobilă sculptată, că aici se confecționau păpuși, țesături și tutun; nu vom scrie despre oportunitățile administrației
actuale de a da orașului o altă înfățișare prin punerea Cetății Vauban în circuit public, valorificarea cursului Omega al Mureșului, resuscitarea apelor termale și a așezării la granița spre Europa.
Ne vom alătura celor care au scris despre Teatrul Jacob Hirschl, a prozatorului contemporan, Gheorghe Schwartz, care a lansat o Petiție de salvare a ceea ce mai poate fi salvat, a profesorului filosof Lajos Notaroș, a lui Lucian Valeriu și a altor comentatori din presa arădeană.
Elucubrațiile autorităților privind proprietarul Casei Hirschl și a Teatrului Hirschl confirmă dezinteresul, de peste 30 de ani, față de destinul acestui locaș esențial de cultură, cu întâietate națională. Preparandia (1812), Școala Clericală Ortodoxă (1822) și Conservatorul de muzică (1833), Teatrul zidit (1817) vor fi principalele instituții culturale, dând urbei Arad amprenta de oraș intelectualizat, în care a pătruns cultura și care a generat un puternic mesaj artistic, școlar, religios și moral. Prin Teatru, „viața culturală se înviorează sub incidența ideilor iluministe” (L. Mihuț), iar turneele teatrale au fost sursă de cultură, moralitate și de răspândire a spiritului intelectualist într-o comunitate. Amintesc de strofa, din 1819, a lui Iancu Văcărescu „V-am dat teatru, vi-l păziţi / Ca un lăcaş de muze; / Cu el curând veţi fi vestiţi / Prin veşti departe duse.// Cu el năravuri îndreptaţi, / Daţi ascuţiri la minte, / Podoabe limbii noastre daţi / Cu româneşti cuvinte!”.
Cu numai doi ani înaintea darului unuia dintre boierii Văcărescu, la Arad, se clădește prima construcție din piatră pentru reprezentări teatrale. Lizica Mihuț a scris mai multe mii de pagini despre Istoria mișcării teatrale arădene, demonstrând cu rigoarea cercetătorului în arhive și printr-o documentarea amplă că Teatrul Hirschl a fost întâiul stabiliment (din piatră zidită) din țara noastră: „din partea mea, am construit un Theatrum în folosul și podoaba orașului, cu o cheltuială însemnată”. Pe balconul casei, și astăzi se poate citi „H. J. 1817”.
Era prin mai 1817, iar clădirea avea trei etaje. Până atunci, pofta de reprezentații teatrale ambulante a fost întreținută de amenajări improvizate, cum ar fi Casa Milici ori arena lui Sava Tököly. Încă din 1752, în orașul nostru se găsea o stradă cu numele „Theatergasse” (astăzi A. France), după cum afirmă argumentat cu documente Lizica MIHUȚ.
Înstrăinarea, prin împroprietărirea unui urmaș stră-stră-stră-nepoțesc, a complexului J. Hirschl (aflat acum într-o stare deplorabilă) probabil i se va poate imputa cuiva. Aici a fost cinematograf („Herbak”), dar înainte a adăpostit spectacole teatrale, muzicale, recitaluri, făcând din Arad un loc de răspândire a culturii și literaturii românești și europene. Au dat reprezentații în limba română elevii preparanzi pentru obținerea de fonduri în vederea construirii unui internat (27 febr. 1818), iar trupele teatrale prezentau piese din Shakespeare, Schiller, Alecsandri, Bolintineanu, I. Vulcan, M. Pascaly etc. Cică Mihai Eminescu a însoțit aici trupa lui Mihai Pascaly din București (un moment excepțional de sărbătoare românească); trupa teatrală a lui Matei Millo a reprezentat „Teatru Românu în Aradu” timp de o săptămână.
Amploarea activității teatrale a fost atât de elevată, încât, în anul 1874, se impune construirea Teatrului actual, din apropierea hotelului Crucea Albă și a Pieței Primăriei de atunci. Dar, cum nu sunt istoric, m-am limitat să punctez aceste coordonate culturale pentru ca generația actuală și nu fie responsabilă pentru pierderea primei construcții teatrale din țară și printre întâiele patru instituții cultural-artistice ale orașului Arad. Cum a fost salvată clădirea Preparandiei, în 2012, devenind proprietatea Primăriei și adăpostind Muzeul Învățătorimii, se impune salvarea, sub orice formulă, a complexului Hirshl, care să devină, apoi, un punct turistic reprezentativ al nostru și un loc însuflețit de cultură și mesaje elevate.
3 comentarii. Leave new
Un articol excepțional prin erudiția dlui prof. privind istoria Aradului, în special în domeniul Teatrului. Avea și de unde se informa, că dna ex-rector, prof. univ. doctor Lizica Mihuț din teza de doctorat „Contribuții la o istorie a teatrului în Transilvania” și alte apariții editoriale ale domniei sale în acest domeniu, suficiente pentru documentare.
Chiar sclipitor mi se pare aforismul doamnei ex-rector că „viața culturală se înviorează sub incidența ideilor iluministe”, poate fi pus alături de a contemporanului Alexander Hausvater, cum că „Teatrul este barometrul cultural” sau chiar a clasicului Federico Garcia Lorca, care spune: „Teatrul este poezia ce se desprinde din carte şi devine omenească.”
De asemenea, cine îl citește atent, va decela în subtext un mesaj de reproș adus intelectualilor care nu sunt preocupați și de salvarea altor vestigii ale culturii arădene.
Subscriu !
Ne aude cineva? Trebuie să formăm o masă critică pentru a fi auziți. Vrem să știm de ce au votat domnii consilieri DA într-o zi și doar peste puține zile NU!!! Vrem ca la Consiliul Municipal să se pună pe ordinea de zi problema „Teatrului Vechi” și să avem voie cu toții să fim prezenți la vot!
Unde putem studia acea teza de doctorat a doamnei profesor ?