Pretextul acestui eseu literar comparativ mi-a fost oferit de prezentarea cărții Ziua înmormântării lui Gheorghe, semnată de Ștefan MITROI, la Arad, în sala de conferințe a Consiliului județean. Împreună cu Gheorghe
Schwartz, am rostit câteva referințe critice, acțiunea culturală fiind moderată de Aurel Usca. Aveam în față doi scriitori importanți ai literaturii române contemporane, membrii ai Uniunii Scriitorilor din România, foști componenți ai conducerii acesteia, autori de proză, poezie, jurnaliști, eseiști, prezenți în presa literară, posesori de premii, distincții, fiind beneficiarii unor cronici de carte din partea criticilor literari ai revistelor.
ȘTEFAN MITROI (n. 1956, Siliștea, j. Teleorman) are circa 20 de volume publicate, înșiruindu-se în specificul scriitorilor din câmpia dunăreană – Preda, Istrati, Bănulescu, Neagu -, cu volume de proză (Somnul verde al copacilor, 1989, Pisica surdomută, 2024 ), romane (Dulce ca pelinul, 2008, Ziua înmormântării lui Gheorghe, 2024), poezie (Buzunare cu grâu, 2001, Memoria fumului, 2024), albume, publicistică (colaborarea permanentă la ziarul Lumina și altele). A beneficiat de recenzii ale unor analiști literari, evidențiindu-i-se stilul alegoric și subtil metaforic, deci înșelător, atașamentul pentru satul natal – deopotrivă al nașterii filosofului C. Noica -, capacitatea de a alcătui narațiuni cu substrat etic și de a anima personaje conturate din spațiul memoriei, prin evocare.
GHEORGHE SCHWARTZ (n. 1945, Lugoj, dar locuind în Arad de peste jumătate de secol) a publicat circa 50 de volume, între care Cei O Sută (1981 – 2024), Vocalize, Convoiul (2023), proză scurtă, jurnale, articole de presă. Este profesor universitar emerit, citește și scrie necontenit, beneficiind de trei monografii, numeroase cronici de carte, studii de sinteză și articole de presă. În monografia Gheorghe SCHWARZ, personajul meu (2024), îi rânduiam opera literară între cele mai viguroase din literatura română și europeană, datorită vocației sale de născocire a personajelor, originalității stilului său ironic, caricatural și înalt estetizat, precum și de pofta de a scrie, hrana spirituală a unui scriitor inteligent, harnic, creativ și risipitor de inventivitate narativă.
Sosirea la Arad a scriitorului Ștefan Mitroi, pentru prezentarea cărții sale (unde s-au lansat în anii precedenți alte două volume), a îngăduit întâlnirea celor doi, a autorului și a prezentatorului.
Autorul Mitroi a ascultat opiniile lui Anton Ilica și ale lui Gheorghe Schwartz, ceea ce însemna un fel de valorizare publică a textului Ziua înmormântării lui Gheorghe, de către un alt creator, ambii fiind premiați de către Academia Română. Întâlnirea dintre cei doi mari scriitori ai literaturii române contemporane a fost prilej de bucurie pentru cei aproape 200 de auditori, iubitori de frumos literar.
În cuvântul meu, pomenit de modul în care un personaj, având ca model pe oricare Gheorghe din Vâjiștea, satul său natal în textul cărții, învață să moară, chiar de la eliberarea din armată. Înainte de sosirea acasă, trimite o telegramă familiei cu următorul conținut:
Pregătiți-mi înmormântarea. Apoi continuă să învețe a muri, după Oda lui Eminescu, până când apucă să se sature de viață și, alegoric, mortul își duce crucea, așa cum a făcut pentru mulți, iar sicriul îi este purtat de stafiile/ selfi spre groapa, umplută deja de cer. Bine că te-ai hotărât, îi zice autorul vecinului său de peste drum, ca să pot termina și eu cartea despre tine.
Ștefan Mitroi, autorul, vorbește cu personajul său, ieși din narațiune, cu Gheorghe de la fereastra odăii caselor vecine:
– Ce faci, mă Gheorghe, nu vrei să mori, ca să-mi termin și eu cartea?
– Ba da, să treacă ziua, anul, veșnicia!
E un roman care se încheie cu replica „Plâng de bucurie”, adică unul care „înveselește veșnicia”.
Am îndrăznit o comparație între modurile de alcătuire ale structurilor prozodice la cei doi scriitori.
MITROI este liric în toate scrierile sale, inclusiv în proză și eseistică; SCHWARTZ este povestitor, un alcătuitor de biografii. Mitroi valorifică „memoria fumului” ridicat din amintirea casei natale și a satului său, evocând chipuri de oameni și extrași din amintirea păstrată în sine. Schwartz inventează vieți, le corelează într-o structură poematică, creează personaje pătimașe, deduse dintr- o idee și intersectează schițele de personalitate cu caricaturile sociale în care sunt integrate.
Mitroi este un visător, un melancolic, văzând realitatea metafizic și misterios, pe care o de-scrie într-un limbaj fascinant și subtil, cald și risipitor de frumusețe și candoare. Schwartz e aspru în limbaj, fascinat de reprezentarea rece și adevărată a comportamentului personajelor într-o realitate literară potrivită caracterului acestora.
Mitroi vorbește cu personajele sale, le scoate din textul narației și le face parteneri de conversației. De exemplu, cu personajul Gheorghe, vecinul său așteptându-și înmormântarea, vorbește întrebându-l verzi și uscate. Îl roagă chiar să intre în sicriu, pentru ca și el, autorul, să poată termina cartea despre „înmormântare”, cum am afirmat mai sus. Gheorghe Schwartz, în calitatea sa de „biet scrib” și de „personaj multiplicat în toate personajele sale”, conversează cu „preabunii cititori”, solicitându-le răbdare, scuze, înțelegere. Altfel spus, Gheorghe Schwartz e regizor literar, care stă oarecum înafara narațiunilor, mânuiește personajele după voia sa, a „scribului”, în timp ce Mitroi descrie ceea ce vede, așa cum reiese narativitatea din povestea satului, stocată în memoria involuntară. Mai mult, Mitroi evită să fie un etnograf, el evocă cu fantezistă plăcere și încântare despre satul său alunecând trist spre înveșnicire.
STEFAN MITROI e un excelent prozator contemporan, un viguros evocator, cu foarte mult lirism. Stilul poetic, poematic, rupând parcă granița dintre genuri literare, adoptând cu ironie alegoria, alcătuind narativități iconice. MITROI privește satul său natal în procesul de intrare în veșnicie, după plecarea lui Gheorghe Nea Opriș, pozarul satului Siliștea, devenit sursă de narativitate și poezie. Este un viguros scriitor contemporan, posesorul unui stil original, dedat cu melancolie și extras din amintiri savuroase, descrise alegoric și cu dragoste pentru toate cele care i-au marcat copilăria Ștefan MITROI și Gheorghe SCHWARTZ au un loc de podium între scriitorii români contemporani, probând valoare și calitate, prin volumele lor referențiale.
Încheiem considerațiile de mai sus cu o întâmplare ce merită punctată.
La încheierea activității culturale, un copilandru de la Liceul de artă, impresionant de ceea ce înseamnă scrierea unei cărți, l-a abordat pe Ștefan Mitroi, întrebându-l ce trebuie să facă spre a ajunge scriitor. Eu i-aș fi spus că a fi scriitor înseamnă a trăi în sufletul frumuseții și a presăra, asemenea femeii din lirica Atâta frumusețe, care ajunge în satul Siliștea și presară grămăjoare de frumusețe din care s-au hrănit toți oamenii ce au râvnit spre orgoliul de a fi fericiți. Iar GHEORGHE Schwartz a fost cât se poate de încântat să vorbească elogios despre o carte cu multe capcane ascunse după un limbaj subtil, rimelat cu poezie și dedat cu arome de lirism.
