in memoriam | laboratorul

IN MEMORIAM | Laboratorul de Criminalistică al Universității de Vest „Vasile Goldiș” poartă numele procurorului Pavel Palcu

La exact 40 de zile de când a încetat din viață procurorul Pavel Palcu, cel mai longeviv magistrat al acestei țări, care ne-a părăsit la vârsta de 70 de ani în timp ce lucra la unul dintre cele mai complexe dosare din cariera sa de 44 de ani neîntrerupți, Laboratorul de Criminalistică al Facultății de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” a fost botezat cu numele profesorului care a predat disciplina cea mai importantă a Dreptului Penal chiar în această sală, din anul 1996 până la capătul vieții sale. „Respect și recunoștință doamnei Rector a Universității…
0
procurorul pavel palcu a încetat

Procurorul Pavel Palcu a încetat din viață | Cel mai longeviv magistrat al acestei țări ne-a părăsit la vârsta de 70 de ani

Pavel Palcu, unul dintre cei mai cunoscuți procurori arădeni din ultimii 20 de ani, a decedat luni după-amiaza, la un centru de recuperare medicală din Bucureşti. Acesta a suferit în decembrie anul trecut un atac vascular cerebral și a trecut printr-o intervenție chirurgicală complicată. În ciuda eforturilor tuturor, ale medicilor să-l salveze și ale familiei să-l țină alături cât mai mult cu putință, Pavel Palcu a făcut încă o dată ceea ce știa el mai bine: a luat-o singur pe drumul său pentru că, după cum l-am cunoscut, „avea el o pistă”. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere Condoleanțe…
7 comentarii
secția pentru procurori a csm

Secția pentru procurori a CSM a hotărât, în unanimitate, eliberarea din funcție prin pensionare a procurorului Pavel Palcu

În ședința de miercuri, 20 decembrie 2023, Secția pentru Pocurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a suplimentat Ordinea de zi și cu propunerea privind eliberarea din funcție prin pensionare a procurorului Pavel Palcu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Menținerea acestuia în funcție ar expira în luna ianuarie 2024. În ultimii ani, procurorul Pavel Palcu a fost menținut în activitate prin avize ale CSM, acesta depășind vârsta legală de pensionare. Decizia are la bază starea de sănătate a procurorului Pavel Palcu, în timp ce acesta se află internat într-un spital la Timișoara, în stare gravă, după…
1 comentariu
răzvan copăceanu a fost încarcerat

[ACTUALIZARE 4] Răzvan Copăceanu a fost încarcerat

[ACTUALIZARE 4]  După ce în cursul zilei de miercuri, 25 octombrie, judecătorii Curții de Apel i-au dat condamnarea definitivă la 7 ani și 4 luni de închisoare pentru tentativă de omor,  Răzvan Copăceanu a fost încarcerat IPJ Arad: „La data de 25 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat un bărbat de 25 de ani, din Arad, pe numele căruia, magistrații Tribunalului Arad au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 7 ani și 4 luni, pentru tentativă de omor. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Arad”. [ACTUALIZARE 3] ( 25.10.2023):  Răzvan Copăceanu, tânărul care…
declarația de presă făcută

Declarația de presă făcută de avocatul lui „Vișinel”: „Mulțumim tuturor martorilor și anchetatorilor care, mai bine de două luni, au lucrat zi și noapte la acest caz complex și unic la nivel național”

  Avocatul Cosmin Teodorescu,  membru în Baroul Timiș, având în vedere interesul publicului în cazul morții lui Vișinel, în calitate de reprezentant al familei bărbatului decedat în condiții suspecte și ca urmare a loviturilor de o cruzime extremă care i-au fost aplicate de polițiștii locali, ne-a transmis 0 declarație de presă prin care adresează inclusiv mulțumiri „tuturor martorilor și anchetatorilor care, mai bine de două luni, au lucrat zi și noapte la acest caz complex și unic la nivel național.” DECLARAȚIE DE PRESĂ „După câteva luni de cercetări și eforturi depuse de procurori și politiști, am reușit să dovedim…
3 comentarii
tribunalul arad i-a tras

[ACTUALIZARE] Autorul „omorului alcoolic” de pe „Hunedoarei” a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

  Bărbatul de 41 de ani care și-a omorât fostul socru în băiaie a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, așa încât până pe 1 februarie, cel puțin, va sta în custodia poliției, în subsolul IPJ Arad.   Solutia pe scurt: În baza art. 226 raportat la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi dispune arestarea preventivă a inculpatului MOLNAR JANOS SANDOR, pe o durată de 30 de zile, începând cu 03.01.2018 şi până la data de 01.02.2018, inclusiv. Respinge cererea formulată de inculpat…
0
ovidiu miclea părăsește șefia parchetului

Ovidiu Miclea părăsește șefia Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad. Procurorii Pavel Palcu și Corina Corbaciu „se bat” pentru această demnitate

  Urmare a expirării celor două mandate la care are dreptul orice magistrat-procuror pentru a ocupa o funcție superioară de conducere a unui parchet în România, Ovidiu Miclea își încetează activitatea de procuror-șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad (PTA). Pentru această demnitate s-au înscris la concurs doi dintre procurorii „cu nume” ai Justiției arădene: Corina Corbaciu (din decembrie, 2014, prim-procuror adjunct al PTA) și Pavel Palcu (procuror criminalist și fost șef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad vreme de două mandate.) Prima parte a concursului s-a desfășurat vineri, 24 noiembrie, la București și a constat într-un…
0
UVVG
Bodyguard Elite
Bodyguard Elite
Revolut
UVVG
Secret Link