cionca și bîlcea despre modernizarea

Cionca și Bîlcea despre modernizarea drumurilor județene de la limitele județului Arad

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad:„Programul Anghel Saligny, un succes pentru Consiliul Județean: am modernizat 45 de kilometri de drumuri județene” Consiliul Județean și-a majorat patrimoniul public și cu cel de-al treilea drum modernizat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”: tronsonul Lipova-Șiștarovăț-Cuveșdia-limită județ Timiș. Celelalte două drumuri, finanțate tot prin „Anghel Saligny” sunt Dieci-Dezna și, respectiv, Mâsca-Măderat-Arăneag. Lungimea totală a acestor trei drumuri este de aproximativ 45 de kilometri. Cu aceste trei drumuri, în ultimii 9 ani au fost maodernizate sau sunt în lucru peste 800 de kilometri de drum, lucrări realizate proporțional în tot județul, pentru o…
2 comentarii
pescari arădeni

Pescari arădeni, sancționați contravențional pentru pescuitul în perioada de prohibiție și pescuitul cu plasă | Valoarea totală a amenzilor: 53.000 de lei

IPJ ARAD | ACȚIUNE PENTRU COMBATEREA PESCUITULUI ILEGAL Vineri, 30 mai, polițiștii Biroului de Protecție a Fondului Forestier și Piscicol împreună cu cei ai Sectorului de Poliție de Frontieră Nădlac, ai Serviciului Regional de Poliție Transporturi Timiș, ai Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad, cu sprijinul jandarmilor arădeni, al Agenției Naționale de Pescuit și Acvacultură și al rangerilor Parcului Național Lunca Mureșului, au desfășurat o acțiune de combatere a pescuitului ilegal, în zona localităților Nădlac, Frumușeni, Periam și Igriș. https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2025/06/WhatsApp-Video-2025-06-02-at-11.42.58.mp4   În cadrul activității au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, pentru pescuitul în perioada de prohibiție și pescuitul cu…
0
cinci persoane

Timiș | Pestă Porcină Africană la ferma Comtim din Periam 

DSVSA Timiș a informat, vineri, că în data de 25.02.2025, în urma unei suspiciuni de Pestă Porcină Africană la suinele dintr-o exploatație aparținând SC Comtim România SRL din localitatea Periam, județul Timiș, au fost trimise probe pentru confirmare în vederea identificării virusului Pestei Porcine Africane la Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală București. Au fost descoperite în exploatație 9.200 de scroafe și în jur de 20.000 de sugari care ar putea fi sacrificați. Incinerările porcinelor ar putea începe zilele viitoare.  Au fost stabilite zone de protecție și de supraveghere în jurul focarului Zona de protecție cuprinde…
0
liga 3, seria 9 |

LIGA 3, seria 9 | Cronici din toate meciurile etapei a 14-a

Rezultatele etapei a 14-a Avântul Periam – Minerul Lupeni 1-1 Dulap 77/autogol – Bedea 58 Timişul Şag – Progresul Pecica 1-2 Fărărășanu 79 – Kyrychenko 4, Borcea 76 Ghiroda şi Giarmata Vii – Lotus Băile Felix 2-0 Mancaș 52/penalty, Trip 58 Viitorul Arad – Gloria Lunca Teuz Cermei 1-1 Gomboș 30 – Pășcălău 44 Politehnica Timișoara – CSC Peciu Nou 3-0 Boariu 23, Istratie 40, D. Popa 59/penalty Etapa viitoare, a 15-a, ultima din 2024 (6-7 decembrie, ora 14):  Peciu Nou – Viitorul, Cermei – Ghiroda, Lotus – Șag, Poli – Periam, Pecica – Lupeni. Clasament: Au scos un punct din Dulap Avântul Periam – Minerul Lupeni…
0
liga 3, seria 9 | comentariile

LIGA 3, seria 9 | Comentariile etapei a 5-a, meci cu meci

Rezultatele etapei a 5-a: Lotus Băile Felix – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii: 0-1 Mancaș 83 Gloria Lunca-Teuz Cermei – Viitorul Arad: 0-2 Sas 4, Bădăuță 22 Minerul Lupeni – Avântul Periam: 1-1 Abraham 26 – Prața 65 Progresul Pecica – Timişul Şag: 0-1 Făgărășanu 67 CSC Peciu Nou – Politehnica Timișoara: 2-2 Enciu 17, Bud 63 – D. Popa 85, Marincu 86 Etapa viitoare, a 6-a (5 octombrie, ora 15): Periam – Poli Timișoara, Viitorul – Peciu Nou, Ghiroda – Cermei, Şag – Băile Felix, Lupeni – Pecica. Clasament: Din două cu plus și două cu minus, s-au făcut trei… puncte Lotus Băile…
0
s-a anunțat programul complet

S-a anunțat programul complet al Festivalului Rock la Mureș 2024

Organizatorii festivalului Rock la Mureș au anunțat lineup-ul final pentru ediția din acest an, programul complet pe zile, dar și alte detalii importante pentru participanții la evenimentul ce se va desfășura în perioada 12 -13 iulie, la Periam Port, în județul Timiș. Fanii îndrăgitului festival de pe malul râului Mureș, dar și pasionații de muzică bună care vor participa în premieră la eveniment, se vor bucura anul acesta de o ediție cu adevărat specială, una care implică distracție, formații de renume, artiști pe val și multă voie bună, totul încadrat într-un peisaj natural fermecător. Ca totul să se completeze perfect, organizatorii…
0
LIGA 3, seria 8 | Radiografia ultimei etape acest an, disputată de Ziua Națională

LIGA 3, seria 8 | Radiografia ultimei etape acest an, disputată de Ziua Națională

LIGA 3, seria a 8-a |  Rezultatele etapei a 15-a – ultima a turului: CSC Peciu Nou – CS Socodor: 3-0 Ignea 37, Bud 73, Radu 81 Gloria Lunca Teuz Cermei – Şoimii Lipova: 1-3 Sîntean 87 – Ciubăncan 9, 72, Gavra 42 ACB Ineu – SSU Politehnica Timișoara: 0-1 Haloș 90+3 Avântul Periam – FC Bihor Oradea: 0-4 Ioviță 10, Sg. Jurj 20, Moga 49, Hosu 90 Progresul Pecica – Phoenix Buziaş: 1-2 Arsene 90+3/penalty – Pădurariu 76/penalty, Savu 90 Etapa viitoare (9 martie, 2024): FC Bihor – Ineu, Buziaș – Peciu Nou, Poli – Cermei, Socodor – Periam,…
0
e oficial

[ACTUALIZARE 20] E oficial: cadavrul fetiței de 7 ani dispărută în urma tragediei de la Periam Port din noaptea de 30 aprilie este cel care a fost găsit în Mureș la mijlocul lunii august

S-a confirmat oficial și de către medicii legiști: „În urma expertizei genetice a cadavrului găsit în râul Mureș, între localitățile Șeitin și Nădlac, la data de 16 august a.c., în zona unei insule, s-a stabilit identitatea persoanei decedate. Este vorba despre o fetiță de 7 ani, din Nădlac, dispărută din data de 30 aprilie a.c., când o barcă în care se afla împreună alte 11 persoane, s-a răsturnat și scufundat în râul Mureș, în zona localității Semlac”– a comunicat IPJ Arad în seara zilei de vineri, 13 octombrie. [ACTUALIZARE 19]  (16 august, 2023) Cadavrul fetiței de 7 ani dispărută…
0
ce-i nou în liga celor

LIGA 3 | Comentariile etapei a 7-a, meci cu meci

Rezultate etapa a 7-a Avântul Periam – CS Socodor 3-1 Baranyi 63, 65, Ștefanciuc 83 – Țoca 17 ACB Ineu – FC Bihor Oradea 0-4 Sg. Jurj 38/penalti, 75, 85, 90+2 CSC Peciu Nou – Phoenix Buziaş 2-2 Enciu 19, Bud 83/penalty – Pădurariu 9, Grancea 18 Gloria Lunca Teuz Cermei – SSU Politehnica Timișoara 0-1 Pureca 47 Progresul Pecica – Şoimii Lipova 1-1 Răchită 49 – Ciubăncan 64 Etapa viitoare, a 8-a (13-14 octombrie, ora 15): Periam – Ineu, Socodor – Buziaș, Lipova – Peciu Nou, Poli – Pecica, FC Bihor – Cermei. Reprize împărțite, dar nu la fel de…
0
accident tiruri

Două autotrenuri s-au ciocnit grav între Periam și Satu Mare

[INFORMARE DE PRESĂ] Accident rutier între 2 autotrenuri, o victimă încarcerată – unul din șoferi – între localitățile Periam si Satu Mare – DJ 682. La accident intervin echipaje ale ISU TM. ISU Arad a trimis în sprijin un echipaj descarcerare și echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă. Din primele informații este vorba de o persoană incarcerată, cooperantă și în viață, șoferul unuia dintre autocamioane. Mai există o victimă din același autocamion, aceasta fiind în stare gravă . Alte două persoane din celălalt autocamion sunt evaluate acum de echipajele medicale, sunt în viață, cooperante. Accidentul s-a produs în jurul orei…
0
mere de la periam -

MERE de la PERIAM – o afacere profitabilă în spatele căreia se află multă muncă și implicare [FOTO / VIDEO]

  Miros adevărat de toamnă s-a simțit, odată ce am pășit în livada de la Periam din județul Timiș, alături de copilașii de la Grădinița P.P. „BAMBI” din Arad și copilașii unei grădinițe din Timișoara. Munca oamenilor din livada de la Periam este una demnă de tot respectul, nu este ușoară, însă toți angajații sunt binedispuși, motivați și extrem de implicați. M-a impresionat gestul unui angajat al fermei, care în momentul în care un măr a căzut pe jos s-a aplecat și l-a luat de jos, precizând că este foarte important să avem grijă de fructe – „fiecare dintre…
1 comentariu
taxe info
Wise
Marketing Arad, Branding Arad
Wise
taxe info
Secret Link