Felul în care stabilimentul politic și simpatizanții liberali reacționează la victoria concludentă a lui Donald J. Trump ridică o întrebare legitimă: Cât de prieteni sunt de fapt acești oameni cu democrația? Ascensiunea extraordinară a lui Trump și a susținătorilor acestuia e percepută de elitele conduse de la Washington și Bruxelles ca o amenințare fără precedent.
Elitele iubesc mai presus de orice să bagatelizeze omul de rând, fie de la înălțimea unor penthouse-uri luxoase, fie, de multe ori, de la catedrele facultăților umaniste. Pentru aceștia, Trump e un agent al haosului, iar lupta împotriva acestuia a dat impresia generală că am asistat la cea mai murdară și agresivă campanie din istoria, cel puțin recentă, a Statelor Unite.
Ideologii corectitudinii politice de peste ocean au divizat societatea într-o sumedenie de categorii, urmărind practic izolarea Americii conservatoare într-un „coș al deplorabililor” – ca s-o preluăm pe doamna Hillary R. Clinton. Acești „deplorabili” au fost etichetați cu toate „ismele” din vocabular, iar Trump a fost identificat promt ca principal vinovat al divizării sociale din America.
Decizia lui George Washington de a demisiona din funcția de președinte a consemnat un precedent nobil, care ar fi trebuit să garanteze un transfer pașnic de putere. Acest detaliu chintesențial pentru democrația americană n-a însemnat mare lucru totuși pentru administrația Obama / Clinton, care, după două mandate de „hope” și „change” care au dus țara într-o stare de epuizare și tensiune socială, și-a activat absolut toate pârghiile pentru a se menține la putere. Dar „Lupul de pe Wallstreet” a rezistat unui linșaj fără precedent și „majoritatea tăcută” a avut ultimul și cel mai important cuvânt. De ce „majoritate tăcută”? – pentru că sistemul a funcționat în așa fel încât simpatizanții lui Donald Trump să fie supuși oprobriului public și, în unele cazuri chiar violențelor fizice.
Presa centrală în frunte cu CNN sau NBC a scotocit cu disperare după orice detaliu compromițător și au petrecut zeci de ore de emisie pentru a diseca o înregistrare a unei discuții nesărate de vestiar care l-a avut protagonist pe magnatul imobiliar. În schimb, media centrală a ignorat istoria întunecată a acuzațiilor de hărțuire sexuală împotriva lui Bill Clinton și intervențiile primei doamne împotriva acestor femei; a minimalizat pe cât posibil scandalul delor 30.000 de e-mailuri șterse, a pus sub tăcere dezvăluirile Wikileaks (sub pretextul că ar fi o sursă ilegală de informații), a ignorat subiectul finanțărilor străine care au umplut conturile Fundației Clinton (unde tiranii saudiți dețin primul loc) și lista poate continua mult și bine. Mai mult decât atât, orice argument adus împotriva lui Hillary – singura primă doamnă din istoria SUA pusă sub acuzare în mai multe rânduri (History made!) – a fost atribuit prompt sferei de influență a președintelui rus Vladimir Putin, al cărui frate de cruce întru naționalism, misoginism, homofobie, rasism, etc este, evident, Donald Trump, o amenințare clară la adresa păcii mondiale. De comentat totuși cât de mult ține mass-media centrală la pacea mondială, dacă republicanul a fost atacat feroce pentru că vrea relații bune cu Rusia, în timp ce d-na Clinton amenința cu răspuns MILITAR în cazul unor atacuri cibernetice rusești (VEZI VIDEO DIN TOP).
Hillary a avut și are de partea sa o multitudine de vedete din industria muzicală și de film, deși, dacă-l ai de partea ta pe Chuck Norris, te descurci cu „Dirty grandpa” De Niro și cu seria de cocote întunecate gen Lady Gaga și Miley Cyrus. Tot acest aparat și-a mobilizat armata de anti-trumperi și după rezultatul votului. Înarmați cu iubire și dotați cu înțelegere superioară și viziune progresistă, aceștia protestează – cu cărămizi și alte proiectile mai mult sau mai puțin intelectuale – împotriva unui VOT EXPRIMAT DEMOCRATIC.
Paralelele cu Brexitul sunt mai mult decât evidente și avem odată în plus dovada că elitele și pionii lor nu sunt pregătiți să respecte existența opiniilor divergente doctrinei lor. Dorim să le lipsim de „progres” dacă așa e înțeles el. Lumea elitelor se cutremură și primește lovitură după lovitură pentru că nu a fost niciodată dornică să ofere respect oamenilor de rând, sacrificându-și fără regrete deontologia pe altarul doctrinei. De ce avem mulți oameni în stare de șoc atât după Brexit cât și după victoria lui Trump? Pentru că au fost mințiți cu perseverență (perverserență?), hrăniți cu lozinci și iluzii, iar realitatea a venit ca o lovitură de ciocan. La fel ca și după Brexit, mulți dintre partizanii sistemului nu sunt capabili să accepte un vot democratic. De ce? Pentru că valorile democratice nu ocupă un loc de cinste în doctrina „progresului”.
Unul dintre argumentele centrale ale campaniei pro- Clinton a fost legat de momentul istoric al alegerii unei doamne în cea mai înaltă funcție. De văzut dacă acest argument va avea o relevanță atunci când Madame Le Pen va candida pentru președenția Franței, și dacă genul o va salva de tirade feroce din partea celor care propovăduiesc valori feministe, progres și iubire. *
*Indiciu: A se ține cont de un grad nemăsurat de ipocrizie și o capacitate orwelliană de gimnastică mentală.
