Fii atent – poți să fii cinic, poți să îți calculezi matematic și cu răceală ce poți și ce nu poți face. Poți să te bazezi pe experiența ta dură în ”lumea reală, tată, nu povești”, poți să dai cu flit vreunui visător din ăsta aparent ambiguu pe care-l simți vulnerabil în fața eșafodajelor tale de om pă barba lui. Poți să stai la o bere și să-i zici pe tonul ăla jumate amical jumate zeflemitor… ce vrea el tu știi deja că nu se poate, că n-are sens să încerce, din moment ce tu, care ești clar mai dezghețat și mai trecut prin mai multe (t)rufe și așternuturi , știi că nu se poate.
Știi ce? Habar n-ai… Asta-i lecția pe care fiecare dintre noi, visător sau cinic, poet sau stivuitorist, microbist sau nu, trebuie musai s-o ia de la noua campioană din Premier League – Leicester City FC. O reușită miraculoasă, peste cluburi-stat, monumente de istorie și tradiție, peste alți „anabolizați” cu petrodolari de prin Siberia sau Abu Dhabi, peste toți stă trupa asta adunată cu bani incomparabil mai puțini. Pentru trupa asta vin acum în oraș sute de jurnaliști din cele patru zări care până nu demult nu știau mai nimic de oraș sau club. Cine sunt? Golgheterul Jamie Vardy, acum câteva sezoane era prin ligile amatoare, Ryad Mahrez trebuia să ajungă pe la St Mirren prin Scoția, dar a zis pas, pentru că vremea-i chiar mai rea mai la nord… și a decis să meargă la Leicester și să devină cel mai bun jucător din Anglia după toate statisticile… În apărare, cei doi coloși – Huth și Morgan – indiscutabil cel mai bun cuplu defensiv germano-jamaican din istoria fotbalului (deci… da?). Apoi Schmeichel Jr. în poartă, adică marele Kasper, fiul unui cetățean danez care a câștigat și el niște miuțe cu Manchester United și echipa națională. Nu există nimeni să nu fi excelat – „motorul” Kante, Drinkwater sau Okazaki – toți aceștia au scris cea mai memorabilă pagină din istoria Premier League. Și la pupitru stă Claudio Ranieri – un gentleman desăvârșit, care prin alura și felul lui de a fi demonstreză că nu trebuie să calci pe cadavre și să muști urechile sau să bagi degetele în ochii adversarilor pentru a fi în top.
E o victorie insuflată parcă din fotbalul vechi, necorporatist, o tresărire rară de Albion autentic. E o victorie a ultimului outsider, cu cota reală de 5000 (!) la 1 – un scenariu de Hollywood, gustat ca atare chiar de protagoniști, în livingul lui Jamie Vardy, unde s-a dat liber la party după ce rivala directă Tottenham a fost egalată de Chelsea. Și repet – nu trebuie să-ți placă fotbalul… ce a reușit Leicester e vizibil din cauză că-i din fotbal, OK, dar importantă e lecția asta: să crezi, să faci (dar la maxim, fără protecții) și să nu dai înapoi. N-ai decât de câștigat, știi de ce? Pentru că cel mai de jos punct în care poți să ajungi e acela în care ești liniștit și mândru cu tine că ai dat tot și nu te-ai mulțumit cu pătucul mizer și călduț al propriei lașități.
Leicester City – Campioană a Angliei 2015 -2016, lecție și legendă.
