Brexit – cuvântul folosit de sute de milioane de ori în aceste zile în Europa. Brexit – realitatea contondentă la care toţi pro-europenii şi toţi globaliştii s-au trezit într-o bună dimineaţă care a pus capăt unei nopţi liniştite de nişte previziuni şi sondaje care dădeau câştig de cauză taberei pro-Bruxelles a premierului Cameron.
Ieşirea Regatului Unit din UE nu poate fi totuşi considerată un şoc. Refuzul de a se racorda la moneda comunitară ar fi putut probabil să ofere un indiciu. În această ordine de idei, trebuie spus că Euro poate fi considerat un eşec economic, din moment ce rata şomajului din Spania sau Grecia a explodat începând cu adoptarea monedei unice europene de către aceste ţări. De la Bruxelles nu se vede aşa. De fapt, la Parlamentul European de la Bruxelles, gunoiul se mătură delicat sub covor… se ocupă de asta mii şi mii de funcţionari de a căror activitate nu răspunde nimeni. Politica înaltă la nivel de Europa tinde spre ştergerea identităţilor naţionale şi implementarea unui nou tip de apartenenţe socio-culturale. Cotele obligatorii de imigranţi ar trebui să vină ca răspuns pentru acest deziderat, rezolvând în acelaşi timp şi problema demografică a bătrânului continent. Oricum ai privi lucrurile, e un eşec major pentru Merkel, eşec care a început să fie conştientizat de tot mai mulţi europeni. Acum, UE are nevoie de Turcia pentru a încetini acest proces scăpat de sub control, iar pentru asta toate principiile care stau la baza construcţiei europene sub băgate sub preş. Preşedintele pro-islamist şi anti-democratic al Turciei, Recep Erdogan, şantajează cu succes UE în timp ce aruncă prin puşcării jurnalişti de opoziţie.
Dar UK a păstrat tot timpul o oarecare distanţă. Ideea de a se supune unei alte autorităţi contravine esenţialmente cu tot ADN –ul lor, iar Brexitul poate fi simţit ca un demers sănătos, un fel de inerţie transseculară de la nişte înaintaşi mândri şi fermi. Da, a fost un vot al bătrânilor -în Londra cel puţin – dar nişte bătrâni care ştiu foarte bine vremurile în care îşi lăsau casele descuiate şi se întâlneau la pub sau la meci. Acum orice localnic îţi va spune că eşti inconştient să te plimbi noaptea prin cartierele pline de magrebieni şi alţi oaspeţi de date mai recente. Dealtfel, cine e familiar cu Londra, ştie foarte bine că englezii albi părăsesc în masă Londra. Capitala a votat să rămână în UE în proporţie de 75%, ceea ce nu poate fi considerat relevant întrucât Londra nu e foarte bogată în britanici – statisticile primarului Sadiq Khan (…) pot confirma.
Brexit e prima mare lovitură pentru procesul de globalizare. Prima mare înfrângere pentru valorile macropoliticii de stânga. Politicieni şi mass media au trâmbiţat continuu în favoarea menţinerii în UE în perioada premergătoare votului şi, totuşi, oamenii nu s-au conformat. Cum, să vină „Ouă de aur” Beckham, superstar global să te şcolească să fii un bun pământean indiferent de ţară, rasă, etnie, orientare sexuală, etc şi tu să nu te raliezi imediat? Înseamă că eşti bigot, rasist, xenofob, nazist, prost informat şi prost pur şi simplu. Adică britanicii tocmai şi-au pierdut dreptul de a-i face proşti pe americani, da? Problema e că jignirile şi denigrarea tuturor formelor de patriotism, a nevoii de apartenenţă etnică şi culturală, nu mai funcţionează aşa cum trebui să funcţioneze. Cu tot cu Beckham şi Kardashian. Şi da, Regatul Unit va fi all right. Tally-ho!
