Într-un atelier din cartierul Grădiște al Aradului, în ferestre mai apar câteodată forme și culori. Nu e doar lumina care se strecoară jucăușă printre formele colorate de sticlă, e o lume întreagă care prinde contur prin mâinile lui Tiberiu Maghera, unul dintre cei mai longevivi și respectați maeștri de vitralii din România.
De mai bine de 35 de ani, din atelierul său ies vitralii care îmbracă spații sacre, publice și private cu o poezie a luminii greu de reprodus prin alte mijloace. Aici, arta veche a sticlei colorate încă pulsează viu, dincolo de modă și timp.
Când am ajuns în atelier, Tiberiu lucra cot la cot cu Marius Burlan, ajutorul său de încredere. Nu e ușor să înveți vitralii, ai nevoie de răbdare, simț al proporției, forță și delicatețe în același timp, iar cei doi au toate acestea din plin.
Tiberiu Maghera a început să se apropie de vitralii la finalul anilor ’80, pe când era student la Politehnică. „Eram în anul întâi, când tata avea o lucrare mare și m-a chemat să-l ajut. Nici nu știam cu ce se mănâncă exact, dar m-a prins. Și, imediat după Revoluție, am decis să las facultatea și să mă dedic complet acestei arte”, își amintește el, aplecat asupra unei foi de calc acoperite cu schițe. În 1992 și-a deschis oficial firma, iar de atunci lucrează constant, fie pentru restaurări, fie pentru proiecte noi.
Atelierul l-a preluat de la tatăl său, un vitrar de seamă, care a plecat în California la începutul anilor ’90. Acolo a lucrat ca designer pentru una dintre cele mai mari fabrici de profil din State.
De-a lungul timpului, Tiberiu Maghera a realizat vitralii pentru Banca Națională – filiala Arad, palatul Bohus, pentru clădiri universitare precum Institutul Politehnic din Timișoara și pentru numeroase biserici, precum restaurarea vitraliilor din Catedrala Catolică din Vinga, și reședințe particulare din România și din afară.
Conservare vitraliu de la palatul Bohuș, balcon exterior.
În Arad, vitraliile au fost un element decorativ de prestigiu în perioada de apogeu a arhitecturii secessioniste și interbelice.
Le găsim, adesea uitate sau degradate, în clădiri emblematice precum Palatul Szántay, Palatul Bohuș ori chiar în fostele reședințe burgheze de pe bulevardul central. Unele clădiri administrative sau culturale, precum Palatul Cultural și chiar Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol”, au integrat vitralii în construcția originală, nu doar ca element decorativ, ci și ca parte a unei filozofii arhitecturale care urmărea integrarea artei în viața publică. Din păcate, puține vitralii au fost conservate sau restaurate profesionist în ultimele decenii, iar proiectul la care lucrează în prezent Tiberiu Maghera vine să repare tocmai această pierdere a valorii vizuale și culturale.
Însă cel mai recent și amplu proiect este cel al restaurării vitraliilor de la Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” din Arad – un loc-simbol al orașului, în care trecutul și cultura se întâlnesc.
Vitraliile de la etajul al doilea sunt supuse unui proces de refacere a plumbuirii, iar cele de la etajul întâi, distruse în totalitate și înlocuite anterior cu autocolante, sunt recompuse integral. Lucrările sunt realizate de firma Clever Solutions Point SRL, în atelierul din Arad, iar suprafața totală a ferestrelor restaurate depășește 1.500 de metri pătrați.
„E un proiect mare, complex. La casa scărilor dintre etajele 1 și 2 s-au păstrat vitraliile originale, dar erau într-o stare deplorabilă. Din fericire, s-a decis conservarea și restaurarea lor, nu înlocuirea. A fost o decizie inspirată, pentru că astfel se păstrează o parte din identitatea arhitecturală a clădirii”, explică Tiberiu.
Vitralii dupa conservarea/restaurarea lor, de la bibliotecă.
Pentru spațiul dintre parter și etajul 1, unde nu s-au păstrat urme ale vitraliilor originale, a avut mână liberă să propună un design propriu. Despre proiect și inspirația acestuia Tiberiu ne spune că inspirația a fost clădirea în sine, acestea trebuind să se potrivească inclusiv cromatic cu partea restaurată.
Volumul de muncă este copleșitor, la fiecare etaj sunt câte trei ansambluri, în total fiind vorba despre 27 de bucăți sus și 18 jos. „Ca să mă încadrez în termen, lucrez din 1 ianuarie de la ora 6 dimineața până la 5 după-masa.”, spune acesta despre proces, iar pentru cât timp ia realizarea unei astfel de lucrări, acesta ne-a spus că depinde foarte mult de proiectul în sine, acesta poate fi un proiect mai complicat, mai elaborat sau mai simplu. Termenul limită al realizării vitraliilor este luna mai, iar până în a doua jumătate a lunii acestea vor fi gata.
Lucrările lui Tiberiu Maghera se realizează prin două metode: cea tradițională cu plumb, dar și prin procedeul Tiffany, apărut în 1848. „Metoda Tiffany e mai durabilă, vitraliile făcute așa pot rezista și 100 de ani. Diferența constă în modul de îmbinare, în loc de plumb, se folosește o bandă de cupru care se sudează. E mai migălos, dar și mai fin ca detaliu”, explică acesta.
Vitralii tehnica Tiffany
Fiecare etapă a lucrului presupune o coregrafie atentă: desenul inițial, alegerea sticlelor, tăierea, șlefuirea, montajul, lipirea și patinarea. Orice greșeală poate strica întregul ansamblu – e o artă a răbdării și a preciziei.
Într-o epocă în care viteza domină orice formă de producție, vitraliile rămân o artă lentă, meticuloasă și profund umană. Tiberiu Maghera știe că nu sunt mulți cei care mai aleg acest drum. E o meserie grea, nu doar fizic, dar și mental. Trebuie să stai ore întregi concentrat, să ai grijă de fiecare detaliu.
Privind la lumina care trece printr-un fragment de sticlă colorată, înțelegi că vitraliile nu sunt doar ornamente, sunt feluri în care lumina spune povești prin acest medium de artă. În Grădiște, în atelierul lui Tiberiu Maghera, poveștile acestea continuă să fie scrise în culori.
Citește și:
-
Complexul Muzeal Arad, renovat „din temelii”, a fost prezentat presei așa cum arată înainte de expunerea a peste 3000 de piese ascunse publicului vreme de zeci de ani
- CLEVER SOLUTIONS POINT a finalizat lucrările de extindere a U.P.U. a Spitalului Județean Arad cu 5 luni înainte de termen [GALERIE FOTO]
-
Centrul Medical de Diagnosticare şi Tratament Ambulatoriu „Sfântul Iosif cel Nou” a fost inaugurat în prezența ministrului Apărării Naționale [GALERIE FOTO]
-
Cum a arătat „clădirea ruinată de pe Ioan Rusu Șirianu” și cum ARATĂ noua PIAȚĂ ÎNCHISĂ, pe două niveluri și 170 DE MESE, cu o lună înaintea deschiderii [GALERIE FOTO]