Crimă și pedeapsă (III) | Despre nevoia de pedeapsă (1)

janina flueras
Distribuie:

„Dar tot ce-i bun, când nu e socoteală,
Se-ntoarce-n rău; virtutea se răscoală
Și se preschimbă-n viciu (…).
În om și-n ierburi doi dușmani se-nfruntă:
Pornirea blândă și voința cruntă –
Și când ce-i rău își face-n floare parte,
Curând potirul e-ghițit de moarte.”
(W. Shakespeare, Romeo și Julieta, actul II, scena 3)


În articolele anterioare ne-am referit la confundarea libertății cu „dreptul de a face orice”, accesat azi din plin în plan social, explicând că o astfel de atitudine e specifică celui care se consideră a fi „buricul pământului” și care desconsideră fie din ignoranță, fie în cunoștință de cauză și la modul deliberat acel Centru care menține în ordine, echilibru și armonie tot ceea ce există.

În rândurile de mai jos vom vorbi despre pedeapsa „necesară”, respectiv ne vom referi la diferitele moduri în care putem fi pedepsiți atunci când încercăm ca, prin atitudinile și acțiunile noastre, să eludăm, în orice fel, Centrul și să instituim propria ființă și individualitate drept centru. Instituirea noastră drept „centru” reprezintă în același timp un fel de orbire care ne împiedică să vedem / să luăm în considerare efectele acțiunilor noastre asupra celuilalt (a colectivității) sau asupra lumii, căci dacă „mie-mi merge bine” (cum spuneam în prima parte a acestei serii de articole), restul nu contează! E mai puțin important ce efect are asupra „restului” ceea ce eu fac pentru propria bunăstare.

Nu ne putem abține de la remarca lingvistică privind polisemia cuvântului „rest”, care înseamnă și „ceilalți” (restul oamenilor), și ceea ce rămâne (matematic, la o scădere, respectiv împărțire), dar și sensul de rămășițe (ceea ce rămâne dintr-un tot, dintr-un ansamblu din care cea mai mare parte a fost luată, consumată – cf. DEX). Așadar, lingvistico-metaforic vorbind și mai în glumă, mai în serios, a fi „buricul pământului” înseamnă a lăsa restului oamenilor – resturile de la „masa” îndestulării tale.


Câte ceva despre conceptul de pedeapsă

Extrem de complexă, problematica pedepsei se poate discuta plecând dinspre diverse domenii, toate lămuritoare pentru unul sau altul dintre aspectele ei: dinspre domeniul filozofic, axiologic (etic), juridic și nu în cele din urmă dinspre domeniul religios. Evident că rândurile de mai jos nu își propun să fie un exercițiu de „rezolvare a problemei” în discuție, ci doar să traseze câteva linii care să ne ajute să înțelegem de ce, în fond, pedeapsa e ceva necesar. Cu atât mai mult cu cât, în ziua de azi, pedeapsa tinde să fie ocolită, fiind percepută de la o „simplă” rușine, până la dureroasa – și cu efecte mai grave în plan social – privare de libertate.

Aceste „nuanțări” (a se citi „îndulciri”) ale ideii de pedeapsă sunt atât de frecvente în absolut toate domeniile în care se poate discuta de ideea punitivă (de la cel familial, la relației părinte – copil, la cel educațional, juridic etc.), încât bunul simț simte acest concept ca fiind în curând pe cale de dispariție. La fel se întâmplă atunci când scoatem celorlalți ochii cu drepturile pe care le avem, în timp ce obligațiile și îndatoririle le trecem la capitolele secundare sau nu le mai trecem deloc în rândul acțiunilor noastre sociale dezirabile.

Nuanța juridică a ideii de pedepsă.

Conceptul de pedeapsă se află în strânsă legătură cu conceptul de drept. În plan social, ideea de drept este o idee normativă care se referă la acțiunea umană – a face sau a nu face ceva. Dreptul este legat de valorile umane referitoare la ordinea de drept și la binele public. Asociată acestuia, pedeapsa are caracter necesar, rolul ei fiind acela de măsură constrângătoare al cărei scop este descurajarea, prevenirea și condamnarea comportamentelor nocive prin restrângerea drepturilor și libertăților celor care încalcă ordinea.

În plan social, comportamentul „drept”, corect este stabilit de normele juridice.

În genere pedeapsa juridică are mai multe funcții: constrângerea este un fel de suferință impusă celui care a încălcat norma bunei conviețuiri sociale (sau a săvârșit o infracțiune) prin privare de libertate, de drepturi civile etc.; eliminarea din societate este izolarea în spații special destinate (închisorile, școlile de corecție etc.); exemplaritatea – reprezintă influența pe care pedeapsa aplicată o are asupra altor persoane; reeducarea are drept scop înlăturarea deprinderilor antisociale.

Pe scurt, societatea, colectivitățile umane au găsit dintotdeauna modalități de a-și păstra ordinea, coerența interioară și buna funcționare. În esența lor, legile juridice au rolul de a garanta și de a păstra libertatea indivizilor în calitate de părți ale unei colectivități, pe baza principiului (mai mult filozofic, până la urmă, decât juridic) că nicio parte nu e mai importantă decât alta (în sensul discutat aici) și nicio parte nu e mai importantă decât întregul. Astfel, pedeapsa juridică are rolul de a menține fiecare „parte” în albia ei, în limitele ei, respectiv să-i amintească fiecărei părți că niciuna nu e „buricul pământului”. Astfel, în plan social, „dreptul de a face orice” – care merge de la încălcarea libertății celuilalt, la „folosirea” celuilalt ca obiect de interes personal, la anularea ființei celuilalt prin transformarea lui în sclav (ex. traficul de carne vie) sau la anihilarea prin crimă etc. – e condamnat, prin pedepsirea la nivel juridic de către acest „Centru” reprezentat de Constituție și de Codul penal.

Când comportamentul uman aberant (i.e care nu e în conformitate cu norma juridică) atinge cote înalte, el devine un fel de cancer social. Însă cu cât o boală se cronicizează (medical vorbind), cu atât se înmulțesc medicamentele care încearcă să o combată. Corelatul în plan social al acestui principiu: cu cât o societate e mai „neascultătoare” în privința respectării normelor, cu atât se înmulțesc numărul de legi care să combată dezordinea.

Așa se explică de ce azi actele normative de tot felul (legi, hotărâri, decrete, până și metodologii) „ne îngroapă în hârtii”. Însă „hârtiile” sunt o soluționare iluzorie. Pentru că, pe de o parte, ele sunt semnul că „există preocupare” de îndreptare a comportamentului deviant. Pe de alta, că atunci când o autoritate a pierdut controlul, prin „hârtii” ea își deleagă altora propria responsabilitate pe care nu e în stare să și-o asume (sau pur și simplu nu o interesează realmente să îndrepte lucrurile!). Devine un fel de Pilat din Pont amorțit la gândul că și-a făcut datoria propunând și semnând ordine, hotărâri etc. (adică „hârtii”) prin care încearcă să scoată castanele din foc cu mâinile altora.

Azi poate mai mult ca oricând pedeapsa juridică e dată cu totul peste cap: de la găsirea unor chichițe și portițe în legea ca atare, la căutatul viciilor de procedură, la încălcarea abuzivă a legii sau, și mai rău, la promulgarea de legi care să le contrazică pe cele existente în așa fel încât făptașii (de la cei cu copy-paste în lucrările științifice, la condamnații pentru infracțiuni grave și care sunt apoi eliberați printr-un ordin care le permite „grațierea” etc. etc.) să scape fie basma curată, fie cu basmaua… bine spălată. (va urma)


Citește și:


 

Categorie: Opinii
Etichete: conceptul de pedeapsă, crimă și pedeapsă
Distribuie:
Articolul anterior
Angajații serviciilor județene din cadrul Arhivelor Naționale ale României intră în GREVĂ GENERALĂ
Articolul următor
HIP – HOP ÎN ARAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Din aceeași categorie

sintea mica pr

„CU SFINȚII LAOLALTĂ”: DESPRE SATUL SINTEA MICĂ

Într-una din cele cinci descinderi ale scriitorului ȘTEFAN MITROI la Arad (Colegiul Național Pedagogic „Preparandia Dimitrie Țichindeal” și Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”), Sântana, Andrei Șaguna și Sintea Mică, acesta…
valoarea umana

Valoarea umană între merit și aparență

Valoarea umană între merit și aparență | Despre competență, caracter și criza criteriilor într-o societate aflată între construcție și simulacru  Ce este valoarea umană? Puține concepte sunt mai des invocate și…
eveniment - reșița

EVENIMENT EMOȚIONANT la REȘIȚA

 Cu toate că am fost invitată la numeroase întâlniri ale foștilor mei elevi sau studenți, particip pentru prima dată în 50 de ani la un asemenea eveniment, organizat de către…
borsa cluj

Din lumea Borșei de altădată

Povestire | Din lumea Borșei de altădată – Dacă n-ai stat la săntare, satul încă te vede țangău – Azi am vizitat, din nou, și din nou, cum fac în…
virgil florea

REVOLUȚIE SAU SERVOLUȚIE?

REVOLUȚIE SAU SERVOLUȚIE? Dacă pentru primul termen avem definții concrete, clare și explicite, pentru cel de-al doilea nu avem nimic. Pentru că nu există și, deci, e inventat. Doar să…
virgil florea

Mai e mult?

Ne e dat nouă, generației născute imediat dipă război să nu avem parte de oameni serioși, bine pregătiți, cinstiți și patrioți la conducerea statului nostru. Putem înțelege că la începuturile…
ideologie

Limbajul ideologic și deformarea sensului conceptelor politice

Limbajul ideologic și deformarea sensului conceptelor politice | Eseu despre Semantica Politică și Deformarea Conceptelor  Puterea asupra limbajului și controlul percepției sociale În epoca modernă, puterea politică nu s-a exercitat doar…
victimologie

VICTIMOLOGIA CONTEMPORANĂ

VICTIMOLOGIA CONTEMPORANĂ | De la victima penală la victima socială, politică și geopolitică  Definirea victimologiei și a victimei Victimologia a fost definită inițial ca ramură a criminologiei care studiază victima infracțiunii,…